Un Twitter şi mulţi de zero

Achtung! Achtung! Cifrele Twitter cresc, şi odată cu ele şi pierderile, 6 plus 7 dă minus pentru Android, şi primul trilionar apare şi dispare mai repede decât ai spune 404. 

Twitter goes public

 

Cu un IPO-ţintă de un miliard de euro, Twitter şi-a făcut publice datele financiare, iar cei interesaţi de ceea ce se anunţă drept una dintre cele mai aşteptate intrări ale anului pe piaţa de capital au putut vedea pentru prima dată… Scuze!, am cam sărit de limita celor 140 de caractere! Ei, bine, au putut vedea pentru prima dată că pierderile nete ale companiei au crescut în primele şase luni ale anului cu 40 de procente, până la 69 de milioane de dolari, în condiţiile în care pierderile pe întreg anul 2012 au fost de 79 de milioane de dolari.

 

Pe de altă parte, veniturile primului semestru s-au dublat faţă de cele din intervalul ianuarie – iulie 2012, ajungând la 254 de milioane de dolari, pe fondul unei creşteri a veniturilor din publicitate de 119%. De crescut a mai crescut şi baza sa de utilizatori – 218,3 milioane de utilizatori activi/lună – şi odată cu ea şi veniturile din publicitate, cu 119%.

 

(Auto)estimată la 9,7-13 miliarde de dolari, Twiiter a devenit în cei şapte ani de la lansare un fenomen social, la ultima strigare cu 218,3 milioane de utilizatori activi/lună şi peste 500 de milioane de mesaje trimise zilnic. Numai că, în ciuda omniprezenţei sale, businessul Twitter e încă imatur şi generează mai puţine venituri per utilizator decât un Facebook care încheiase anul 2011 – cu şase luni înainte de listare – cu venituri de 3,7 miliarde de dolari şi un profit de un miliard de dolari.

 

Un semn de întrebare pentru viitorii investitori îl reprezintă şi potenţialul său de creştere, în condiţiile în care aproape 75% din banii Twitter vin din piaţa americană de publicitate, dar trei pătrimi dintre utilizatorii săi sunt din afara Statelor Unite. Twitter mai are o sursă de venituri din licenţierea bazelor sale de date către companiile de analiză – numai că, cu doar 47,5 milioane de dolari generate anul trecut, aceasta a reprezentat mai puţin de 15% din totalul veniturilor sale.

 

Twitter şi-a ales ca simbol bursier TWTR, dar încă nu s-a anunţat dacă acţiunile sale se vor tranzacţiona la New York Stock Exchange (NYX) sau Nasdaq Stock Market (NDAQ).

Sursa Foto: ianatomija.info

 

iOS urcă, Android coboară – cam acesta ar putea fi rezumatul laconic al celui mai recent raport comScore despre piaţa americană a telefoniei mobile inteligente, raport realizat, atenţie, înainte de lansarea de către Apple a unor 5s şi 5c care au spart toate recordurile anterioare de vănzări şi, implicit, a noului iOS 7. Acestea fiind spuse, Android a pierdut 0,8% din piaţa americană din luna mai până la sfârşitul lui august 2013, dar continuă să o domine cu o cotă de 51,6%. Apple a câştigat în acelaşi interval 1,5 procente şi a urcat la 40,7%.

Sursa datelor: comScore

 

Apple domină în schimb vânzările de telefoane, cu 40,7% dintr-o piaţă de 145 de milioane de utilizatori de smartphone-uri, secondată la mare distanţă de Samsung, cu 24,3%. Raportul nu a inclus vânzările 5s şi 5c şi nici descărcările iOS 7. În doar primele trei zile de la lansarea noii sale game de telefoane, Apple a vândut un total de nouă milioane de 5s şi 5c, CEO-ul Tim Cook declarând că cererea a depăşit cu mult estimările iniţiale. Şi tot el a mai spus că peste 200 de milioane de iDevice-uri rulează acum iOS 7.

Sursa datelor: comScore

 

Modelul anterior, iPhone 5, s-a vândut în primele trei zile în cinci milioane de unităţi, în vreme ce peste 100 de milioane de iGadget-uri au făcut upgrade-ul la iOS 6 în primele 72 de ore de la lansare.

 

Odată intraţi pe Internet de pe telefonul mobil, 92,2% dintre americanii posesori de smartphone vizitează site-urile Google, 84,6% – Facebook, 83,2% – Yahoo! şi  68,6% – Amazon. Lucrurile se schimbă însă la capitolul utilizare de aplicaţii dedicate, unde pe primul loc se află Facebook – 75,7%, urmată de Google Search – 53,9%, Google Play – 53,2%, YouTube – 52,8%, Google Maps – 46,1% şi Gmail – 44,3%.

Sursa Foto: KLTV

 

Tehnologia a dat, Tehnologia a luat. A dat şi a luat 4.040.404.040.404,04 de dolari în şi din contul texanului Reggie Theus. Sunt patru trilioane şi ceva mărunţiş de dolari şi au ajuns în balanţa sa financiară graţie celei mai grozave erori de până acum din minunata lume nouă doi punct zero.

 

Miercurea trecută a fost până la un moment dat o zi ca oricare alta pentru Reggie Theus, a nu se confunda cu tizul său antrenor de baschet, dar marea diferenţa a făcut-o extrasul bancar şi un plus de nouă zerouri pe care, de regulă, nu îl vede în conturile sale.

 

Povestea nu se termină aici şi nici nu e o glumă ceea ce urmează. Şocat în primă fază – Cine n-ar fi, domnule Gates? -, Theus, un manager de restaurant în afara scurtei şi fulminantei sale cariere de mecena trilionar, a decis să plătească din aceşti bani, ţineţi-vă bine!, datoria publică a SUA! Only in America!

 

Lesne de imaginat, banii au ajuns în contul său dintr-o eroare de sistem a BancorpSouth, remediată în aceeaşi zi, iar Cenuşăreasa modernă nu a mai apucat să se întoarcă acasă înainte de ora 12.

 

 

Alte articole