Mărul suprem

Enjoy Coca-Cola? Think Different! Apple pune capăt supremaţiei de 13 ani a Coca-Cola şi devine cel mai valoros brand al lumii.

Sursa Foto: techhive.com

“Ştiţi cum se spune: «Regele a murit, Trăiască Regele». Regele de anul ăsta e Apple. Era doar o chestiune de timp”, comentează Jez Frampton, Global Chief Executive al Interbrand, compania de consultanţă deţinută de Omnicom Group şi realizatoarea încă din 2000 a topului100 Best Global Brands, rocada mare Apple/Coca-Cola produsă într-un 2013 în care valoarea brandului companiei din Cupertino a fost estimată la 98,3 miliarde de dolari. În creştere cu 28% faţă de anul trecut şi cu 19,1 miliarde de dolari peste valoarea actuală a brandului Coca-Cola, care a crescut şi el cu două procente, dar prea puţin pentru a-şi păstra locul 1 pentru a 14-a oară consecutiv.

 

Cu 79,2 miliarde de dolari, Coca-Cola cade anul acesta pe locul 3, după un Google în urcare cu două locuri şi o valoare de brand estimată de Interbrand la 93,291 miliarde de dolari, în creştere cu 34% faţă de anul trecut, când a ocupat poziţia a patra.

Coca-Cola

 

“Deşi Coca Cola este, fără îndoială, un brand eficient şi extraordinar, Apple şi alte companii de vârf din tehnologie au devenit imaginea comunităţii de marketing”, explică Frampton. Iar confirmarea practică a spuselor sale nu e chiar atât de departe: cinci din primele zece companii din Best Global Brands 2013 vin din tehnologie: Apple, Google, Microsoft, Samsung şi Intel, plus un IBM cu rădăcini adânci în solul tehnologic, dar repoziţionat între timp ca brand business services.

 

Să vedem şi cifrele care nu au fost deja amintite, pe repede înainte:

IBM: locul patru, cu o valoare de brand de 78,808 miliarde de dolari, creştere de 4%

Microsoft: locul cinci,  59,546 miliarde de dolari, creştere de 3%

Samsung: locul opt, 39,610 miliarde de dolari, creştere de 20%

Intel: locul nouă, 37,257 miliarde de dolari, în scădere cu cinci procente

 

“Branduri ca Apple, Google sau Samsung ne-au schimbat efectiv modul în care interacţionăm şi ne trăim viaţa de zi cu zi”, mai spune Frampton. Iar unul dintre brandurile pe care nu le pomeneşte explicit este şi Facebook, care a ajuns anul acesta pe locul 52, după o urcare de 17 poziţii, cu o valoare estimată de 7,7 miliarde de dolari.

 

Cu 600.000.000 de milioane de iDispozitive vândute până acum – iPod, iPad, iPhone -, Apple devenea în urmă cu un an cea mai mare companie listată din lume, cu un preţ maxim/acţiune de 700,10 dolari. Între timp, preţul/acţiune a scăzut la 487 de dolari. Dar asta nu înseamnă că Apple o duce (mai) rău.

 

În trimestrul II al lui 2013, compania a avut vânzări de 35,3 miliarde de dolari şi un profit de 6,9 miliarde de dolari (7,47 dolari /acţiune), peste veniturile de 35 de miliarde de dolari şi profitul de 7,32 de dolari/acţiune prognozate de analiştii de pe Wall Street. În acelaşi interval, vânzările globale de tablete au ajuns la 51,7 milioane de unităţi – în creştere cu 43% faţă de perioada  aprilie – iunie 2012, când s-au livrat 36,1 milioane de unităţi -, din care  Apple a vândut 14,6 milioane de unităţi.

 

Recent lansatele iPhone 5s şi 5c au stabilit un nou record de vânzări în prima săptămână, cu peste 9 milioane de unităţi, faţă de cinci milioane de unităţi în cazul iPhone 5 şi cele patru milioane ale 4s. De altfel, pe fondul acestor rezultate, Apple şi-a revizuit estimările de vânzări pe trimestrul IV, de la 34 de miliarde de dolari, la 37 de miliarde de dolari.

 

Vânzările de Mac-uri din ultimii cinci ani au crescut cu o medie anuală de 15%, raportat la media de 3% a pieţei PC luată ca întreg. iTunes App Store a împlinit anul acesta cinci ani de la lansare şi a trecut de pragul de 50 de miliarde de downloaduri, iar potrivit unui studiu al RetailSails magazinele fizice ale brandului sunt mai eficiente cu 17% decât cele ale oricărui alt retailer.

 

Totuşi, nu toate companiile tehnologice o duc bine sau la fel de bine. Confruntată cu serioase probleme financiare şi cu o cotă de piaţă în continuă scădere, BlackBerry a ieşit din topul 100, după ce anul trecut ajunsese pe locul 93 de pe un 56 în 2011. Canadienii, care urmează să fie cumpăraţi pentru 4,7 miliarde de dolari de Fairfax Financial Holdings, au raportat pentru trimestrul II al anului o pierdere netă de 965 de milioane de  dolari, anunţând şi concedierea a 4.500 de angajaţi, reprezentând 40% din personal.

 

Cândva cel mai mare producător de telefoane mobile al lumii, Nokia a ajuns anul acesta pe locul 57, cu o valoare de brand de 7,444 miliarde de dolari, în scădere cu 65%, după un loc 14 în 2011 şi 19 în 2012. “Este cea mai mare cădere din cei 100 rămaşi în top”, spune Framptom. La începutul lunii trecut, Microsoft  a anunţat preluarea diviziei hardware a Nokia, într-o tranzacţie de 7,17 miliarde de dolari, care ar urma să fie finalizată în trimestrul I al lui 2014.

 

Acestea fiind spuse, să vedem topul 10 al celor mai valoroase branduri ale momentului 2013:

Top 10 Interbrand 2013
Alte articole