Apps in Progress: Airplanes

Întâi App Store, apoi G Play și ulterior Windows Store – e ordinea pe care o respectă cu religiozitate publisherii de aplicații. Mircea Deliu a ieșit din rând.

 

Apps in Progress: Airplanes [RO] from Das Cloud on Vimeo.

 

Poate că nu există dovezi suficient de clare că Siria folosește arme chimice împotriva propriilor cetățeni, dar Mircea Deliu, un programator .net din București, are dovezi că oamenii de acolo se bat cu avioane de luptă.

Nu sunt însă mulți. Şi asta pentru că grosul publicului jocului  “Airplanes” vine din Statele Unite, Rusia, Marea Britanie și India. Pentru că nu a ratat startul deschiderii celui mai nou magazin de aplicații a reușit să ajungă la cifre serioase de descărcări: 75.000. Sau ”destul de bune”, cum spune el.

Airplanes e o aplicaţie pe care a dezvoltat-o singur cap-coadă și pe care a reușit să o publice în magazinul de aplicații Windows suficient de rapid încât să ajungă în 2012 printre primele 300 de jocuri la nivel mondial, într-un an în care Microsoft intra în sfârșit pe tărâmul apps-urilor și lansa Windows 8.

În iulie 2013, Microsoft a anunţat că baza de aplicaţii a Windows Store a ajuns la 100.000. Ceea ce înseamnă că nou venitul pe tărâmul magazinelor de aplicaţii creşte mai repede decât au făcut-o la vremea lor cele ale Apple și Google. Dar chiar şi aşa, încă rămâne departe de inventarul imens – un milion de aplicații fiecare -, cu care te întâmpină Google Play şi App Store.

 

Probabil și datorită pionieratului pe platformă, Mircea Deliu a reușit să ajungă la numărul mare de descărcări (75k pentru Windows 8 și 60k pentru Windows Phone) fără să plătească vreun leu pe marketing sau promovare.

 

La momentul lansării a trimis mailuri mai multor jurnaliști și bloggeri specializați pe nișa Windows. A avut ”review-uri destul de multe” ale aplicației și numărul download-urilor a crescut mai repede decât ai nimeri botul avionului în varianta Easy.

” Windows 8 și Windows Phone au 90% cod comun ceea ce e destul de cool pentru programatori” – Mircea Deliu

 

Aplicația a fost dezvoltată de Mircea Deliu în timpul liber, după ce termina programul la o mare firmă de software la care lucrează și fără să apeleze la vreun designer. A cumpărat drepturile de utilizare pentru câteva desene cu avioane. ”Pentru că la serviciu programez doar aplicații pentru desktop, pentru mine ăsta a fost challenge-ul, să fac ceva pentru device-uri mobile”, explică programatorul, care s-a specializat de-a lungul timpului în dezvoltarea de aplicații Silverlight, un mediu ”strămoș al Windows Phone și Windows 8”, astfel că i-a fost ușor să facă pasul spre noul mediu.

Iar faptul că, deși sunt două platforme diferite, codul scris pentru Windows Phone e 90% refolosibil pentru aplicații Windows 8 a fost asul din mânecă lui Mircea pentru lansarea rapidă. Aplicația de Windows Phone, lansată acum 2 ani, are 60.000 de descărcări până acum.

Tactica universal aplicată de a acoperi toate platformele e folosită și la Airplanes. Un prieten a făcut varianta pentru iPad și iPhone, iar terminalele Android sunt vizate și ele în viitorul apropiat.

Dar exemplul lui Mircea poate fi folosit pe post de case-study de către alți publisheri de aplicații care își pun următoarea întrebare: când nu ai buget de marketing, e mai ușor să ajungi la utilizatori dintr-un magazin cu alte un milion de produse sau dintr-unul cu 100.000 de produse?

Cine sunt cei 75.000 de oameni care au descărcat aplicația de Windows 8? Statisticile îi arată lui Mircea că publicul aplicației e compus din ”tineri până în 15 ani sau tineri peste 25 de ani”. Iar cei din urmă sunt tocmai categoria din care face parte și autorul aplicației ce a înlocuit foaia de matematică din pauzele claselor gimnaziale cu tableta de acum.

 

 

 

 

 

Alte articole