The Final Frontier

Un nou test şi o nouă confirmare: primele zboruri suborbitale comerciale vor începe anul viitor. 

SpaceShipTwo aka Mother Ship Virgin Eve

5 septembrie 2013. Deşertul Mojave, California. Ora locală 08.00 AM. Avionul purtător WhiteKnightTwo decolează de pe pista Mojave Air & Space Port. Sub burta sa se află naveta suborbitală SpaceShipTwo, pe care o duce la altitudinea de 14 km. Urmează desprinderea şi pornirea motoarelor pentru 20 de secunde. Naveta urcă la 21 de kilometri şi atinge o viteză maximă de 1,43 Mach. Aterizarea are loc la ora 9.25, iar piloţii anunţă un zbor fără nici o problemă. „Nu putem fi mai încântaţi de atât ştiind că am atins o nouă piatră de hotar în drumul nostru spre primul zbor comercial din 2014”, spunea în aceeaşi zi Sir Richard Branson, fondatorul Virgin Galactic.

 

“Ne pregătim acum pentru partea comercială şi lucrăm la finalizarea interioarelor cabinelor, a costumelor de zbor, a programelor de antrenament şi a celorlalte zeci detalii necesare pentru a le oferi astronauţilor aspiranţi o călătorie sigură, care să le taie respiraţia”, scria ulterior miliardarul britanic pe blogul său, adăugând că Administraţia Federală a Aviaţiei (SUA) a admis cererea de revizuire a licenţiei de zbor Virgin Galactic.

 

Cu 400 de milioane de dolari investiţi în dezvoltarea SpaceShipTwo, costurile de producţie ale navetei au depăşit cu mult estimările iniţiale de 108 milioane de dolari. Numai că Branson & Co.sunt dispuşi să rişte şi să joace totul pe cărţi mari. Virgin Galactic are o fabrică în deşertul Mojave şi a construit deja două din cele cinci navete SS2 preconizate. Alte trei nave-purtătoare WhiteKnightTwo vor intra în curând în producţie. Şi mai e apoi “Spaceport America”, primul aeroport spaţial comercial din lume. Construit în deşertul New Mexico, pe o suprafaţă de aproximativ 70 de kilometri pătraţi, a costat 209 milioane de dolari.

Spaceport America

 

Odiseea spaţială SpaceShipTwo/Virgin Galactic a început în 1996, când cofondatorul Microsoft, Paul Allen, l-a întâlnit pe Burt Rutan, un inginer aerospațial cunoscut pentru ideile sale neortodoxe. Rutan era încă de pe atunci o figură iconică în industrie şi reuşise să convingă mai mulţi investitori corporate să sprijine financiar compania sa, Scaled Composites. Se întâmpla într-o vreme în care “Burt începuse deja să se gândească la un un avion supersonic, care ar putea să zboare deasupra atmosferei”, scrie Allen în cartea sa “Idea Man”.

Burt Rutan (st) şi Paul Allen

 

Doi ani mai târziu, ideea a luat forma unei rachete suborbitale cu echipaj. Planurile de atunci ale lui Allen erau pe cât de ambiţioase, pe atât de vagi: “voiam să fac ceva ce nimeni nu a mai făcut înainte”. Numai că proiectul s-a împotmolit destul de repede, pentru că Rutan nu a reuşit să vină cu un “desing potrivit”. Când însă a desenat o primă versiune a planurilor a ceea ce avea să devină SpaceShipOne, cei doi au semnat o înţelegere prealabilă, iar doi ani mai târziu aveau să pună bazele Mojave Aerospace Ventures (MAV), în care Allen deţinea pachetul majoritar. Era anul de graţie 2002.

 

La început, scrie Allen, nu au fost interesaţi de XPRIZE, dar când au aflat de premiul de 10 milioane de dolari pus la bătaie graţie donaţiilor făcute de Anousheh Ansari şi Amir Ansari s-au hotărât să modifice planurile SpaceShipOne astfel încât să crească de la una la trei persoane capacitatea echipajului, aşa cum impuneau normele competiţiei. O schimbare ce a adus cu sine şi o creştere a costurilor de producţie ale proiectului, de la nouă la 19 milioane de dolari.

 

După zece zboruri de testare, SpaceShipOne avea să treacă de viteza sunetului pe 17 decembrie 2003, atingând o viteză de 1,3 Mach şi o altitudine maximă de 20,67 km. Frontiera celor 100 de kilometri stabilită de organizatorii XPRIZE avea să o treacă pentru prima dată în 21 iunie 2004. Au urmat apoi zborurile finale, la 102,93 km, cu o viteză maximă atinsă de 2,92 Mach, şi 112,014 km, cu un maxim de 3,09 Mach.

 

A fost momentul apariţiei în peisaj a lui Richard Branson şi a unui nou parteneriat, The Spaceship Company, cu un pachet majoritar de acţiuni de 70% deţinut de Virgin Galactic, subsidiară a Virgin Group Ltd. Anticipând puţin pe repede înainte, grupul Virgin avea să devină în 2012 singurul proprietar al businessului spaţial.

Sir Richard Branson

 

Cu creierul lui Rutan şi muşchii financiari ai celor doi asociaţi, Clubul Miliardarilor Spaţiali avea să dezvolte şi producă WhiteKnightTwo, noul avion purtător cu o anvergură a aripilor de 142 de metri, cunoscut şi sub numele de MSV (Mother Ship Virgin) Eve – după numele mamei lui Brnson -, şi noua navetă SpaceShipTwo. Cu o capacitate de opt persoane, şase pasageri şi doi membri ei echipajului, SpaceShipTwo va fi purtată de MSV Eve până la o altitudine de 15.200 de metri. După desprindere, este propulsată de un motor hibrid la un apogeu de 110 km, cu o viteză maximă de 4.200 km/h.

 

Din 2010 până în 2012, SpaceShipTwo a făcut 26 de zboruri de testare a sistemului de pliere a aripilor pentru revenirea în atmosferă. Primul zbor de încercare a motorului a avut loc abia în aprilie 2013, deasupra deşertului Mojave din California. Purtată de nava-mamă până la o altitudine de 14.000 de metri, SpaceShipTwo şi-a pornit motorul pentru 16 secunde, timp suficient pentru a fi propulsată la o viteză de 1,2 Mach. A urmat apoi testul de săptămâna trecută şi odată cu el o nouă confirmare a fiabilităţii proiectului.

 

Branson spune că Virgin Galactic va opera între 50 şi 100 de zboruri în 2014-2015, ceea ce ar putea însemna un maxim de 600 de pasageri. La o ultimă numărătoare, compania avea peste 65.000 de cereri pentru un loc în navete, cu 575 de astroaspiranţi care şi-au plătit deja integral călătoria. După cum a anunţat acelaşi Branson în aprilie 2012, costurile unui zbor/pasager ar putea creşte de la 200.000 la 250.000 de dolari, “până când vor călători primele 1.000 de persoane, astfel încât să acoperim inflaţia de la începutul proiectului încoace”. Zborurile vor avea o durată de două ore, din care se vor petrece în spaţiul suborbital doar câteva minute.

SpaceShipTwo

 

Dacă e să ne uităm doar la cei 65.000 de potenţiali pasageri contabilizaţi până acum, Virgin Galactic ar putea opera peste 1.100 de zboruri în următorii 10 ani, ceea ce ar însemna venituri de cel puţin 13 miliarde de dolari (luând în calcul un preţ de 200.000 de dolari după primii 1.000 de clienţi). Un calcul suficient de motivant pentru a merge “To infinity… and beyond!”.

Alte articole