The Usual Suspects

O femeie de 87 de ani a fost împuşcată în cap de un copil de opt ani. Anchetatorii exclud un accident şi spun că  gestul său ar fi fost influenţat de Grand Theft Auto IV.

GTA IV

S-a întâmplat zilele trecute, într-un orăşel din Louisina ironic numit Slaughter. Marie Smothers (87 de ani) se uita la televizor când a fost împuşcată în ceafă cu o armă automată. Potrivit raportului poliţiei locale, atacatorul a fost un băiat de opt ani pe care îl îngrijea în mod frecvent.

 

“Indiciile de până acum arată că nu a fost vorba despre un accident. (…) Deşi motivul este încă necunoscut, anchetatorii au aflat că, înainte de folosi arma, suspectul minor a jucat Grand Theft Auto IV, un joc realist cunoscut pentru incitarea la violenţă şi care recompensează cu puncte jucătorii care ucid oameni”, se mai arată în sursa citată. Băiatul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a rămas în custodia părinţilor până la definitivarea cercetărilor.

 

Chiar dacă ipoteza anchetatorilor va fi confirmată, legislaţia din Loisiana spune că băiatul nu poate fi acuzat de crimă: “Persoanele care nu au împlinit vârsta de 10 ani constituie excepţii de la răspunderea penală. Cu toate astea, nimic din acest articol nu trebuie să afecteze în vreun fel jurisdicţia instanţelor pentru minori, aşa cum este stipulată de Constituţie şi legile acestui stat”.

 

GTA IV a fost criticat de o parte şi de cealaltă a Atlanticului încă de la anunţarea sa, dar nici versunile anterioare nu au avut o primire mai bună, pe lista contestatarilor săi regăsindu-i pe Hillary Clinton, politicianul britanic George Galloway, fostul procuror John Bruce “Jack” Thompson sau organizaţia americană Mothers Against Drunk Driving. Lansat în aprilie 2008, GTA IV a fost evenimentul anului în materie de jocuri video, atât din punct de vedere comercial, cât şi al detractorilor de profesie care s-au grăbit să-l înfiereze drept o über-abundenţă de violenţă şi sex.

 

Leland Zee, senator al statului California, de exemplu, îndemna părinţii să saboteze vânzările şi să nu le cumpere copiilor GTA IV. “Din păcate, dezvoltatorii  GTA au un precedent în încălcarea ratingurilor şi înşelarea publicului cu privire la conţinutul real al jocurilor”, spunea el într-o declaraţie, referindu-se la infamul “Hot Coffee”, care avea să coste Take-Two Interactive, publisherul dezvoltatorului Rockstar, 20 de milioane de dolari.

 

Numai că, aşa cum aveau să o confirme încă o dată cifrele, orice formă de publicitate e o bună publicitate. GTA IV s-a vândut în prima zi în 3,6 milioane de copii, generând venituri de 310 milioane de dolari, un record absolut pentru industrie, surclasând astfel perfomanţa anterioară a Halo 3 de 180 de milioane de dolari în ziua lansării. Să mai spunem că, în prima săptămână, GTA IV a livrat la nivel mondial peste 6 milioane de unităţi, estimându-se că până la finele lui 2012 întreaga franciză Grand Theft Auto ar fi vândut peste 125 de milioane de copii.

 

Dar rămâne loc şi pentru un altfel de “dar”. Numeroase studii de specialitate au arătat că există o legătură între expunerea tinerilor la conţinut violent şi intensificarea comportamentului agresiv. În fapt, cercetările în cauză au fost considerate atât de convingătoare încât organizaţii precum American Academy of Pediatrics, American Psychological Association sau American Psychiatric Association au găsit oportună sublinierea faptului că expunerea la violenţă, inclusiv prin intermediul jocurilor, poate constitui un potenţial pericol pentru copii şi adolescenţi. Ce facem, atunci, cu Tom şi Jerry?

 

Drumul către Partea Întunecată, spun ei, ar fi în esenţă următorul: impulsivitatea de moment duce la mânie, mânia duce la ostilitate, iar ostilitatea e calea către incapacitatea de mai controla agresiunea latentă.

 

Dar, din nou intervine un “dar”. Există o altă categorie de studii care  concluzionează că jocurile violente pot îmbunătăţi coordonarea ochi-mână a jucătorilor şi stimula atenţia, capacitatea de a învăţa, multi-tasking-ul, procesarea informaţiei şi luarea rapidă a decizilor.

 

În 2011, Ryan Donovan (23 de ani), membru al echipajului submarinului nuclear britanic HMS Astute, a fost condamnat la 25 de închisoare după ce şi-a împuşcat mortal unul dintre ofiţeri şi a încercat să-şi omoare alţi trei camarazi. Procurorul Nigel Lickley a declarat în faţa instanţei că Donovan i-ar fi povestit la un moment dat unuia dintre colegii săi de pe submarin că s-a gândit că, dacă ar fi să înceapă vreodată un masacru, ar face-o ca şi în GTA. Motivul real e însă altul: Donovan şi-ar fi ieşit din minţi pentru că i s-a refuzat o cerere de transfer pe o altă navă.

 

Cu mai bine de 10 ani înainte, în 20 aprilie 1999, doi elevi ai liceului Columbine, Colorado, USA, împuşcau mortal 13 persoane şi răneau alte 24. S-au sinucis amândoi. Nu s-a pomenit atunci numele vreunui joc. În schimb, cei doi au fost prezentaţi de media americane drept fani Marilyn Manson, iar muzicianul a fost arătat cu degetul drept vinovatul moral al masacrului – “Killers Worshipped Rock Freak Manson” sau “Devil-Worshipping Maniac Told Kids To Kill” au fost doar două dintre titlurile de atunci ale presei americane de scandal. Ulterior s-a aflat că atacatorii nici măcar nu-i ascultau muzica.

 

În 22 iulie 1995, o tânără de 15 ani din California a fost violată şi ucisă de trei adolescenţi care au spus în timpul procesului că ar fi fost influenţaţi de versurile trupei americane Slayer ca să “sacrifice Satanei o virgină”. A fost blamată atunci nu doar muzica Slayer, ci şi întreaga industrie muzicală. Cazul a ajuns chiar în instanţă, dar acuzaţiile au fost găsite ca nefondate din punct de vedere legislativ.

 

În faţa instanţei au fost aduşi şi legendarii Judas Priest, sub acuzaţia că anumite “mesaje subliminale” din muzica lor, i-ar fi împins la sinucidere pe doi adolescenţi din Nevada, care s-au împuşcat cu două zile înainte de Crăciunul lui 1985. Unul a murit pe loc. Celălalt a supravieţuit, dar a trecut prin 140 de operaţii. Unul dintre cântecele stigmatizate atunci a fost “Beyond the Realms of Death”:

 

Despre alte incidente violente s-a spus că ar fi fost inspirate de filme. La fel ca şi în cazul băiatului din Slaughter, Louisiana, adevărul e, undeva, acolo. Însă de multe ori pare a fi mai uşor de găsit în altă parte.

Alte articole