Legoturi primejdioase

Este o poveste sordidă despre tehnologie, obsesii, lăcomie şi piese Lego. Ăăăă, staţi aşa! Piese Lego!?

Sursa: wallpapervortex.com

Dacă mai sunteţi aici, intrăm direct în subiect fără vreo altă figură de stil. Thomas Langenbach, vicepreşedinte al SAP – unul dintre marii dezvoltatori de soluţii software de business management din Palo Alto, California –, a fost trimis în judecată pentru reproducerea de stickere cu coduri de bare. Managerul de 47 de ani a fost acuzat de falsificarea codurilor de preţ ale unor seturi Lego vândute în lanţul Target, pe care le printa, le lipea în magazine peste cele reale şi cumpăra apoi cu reduceri enorme piesele care îl interesau.

 

Pentru că un exemplu bun face mai mult decât opt rânduri de teorie, Langenbach a plătit doar 49 de dolari pentru un set Star Wars Millennium Falcon 7965 de 279 de dolari – set cu 1254 de piese în total, inclusiv trei săbii laser şi figurinele lui Han Solo, Luke Skywalker, Chewbacca, Obi Wan Kenobi, Prinţesa Leia şi Lordul Darth Vader. The Force is strong with this one!

 

Langenbach a fost prins în flagrant într-un magazin Target din Cupertino şi acuzat de furtul a şapte seturi Lego, cu o valoare totală de sub o mie de dolari. A plătit o cauţiune de 10.000 de dolari şi fost eliberat în aceeaşi zi.

 

La percheziţia din vila sa de două milioane de dolari s-au găsit însă mii de piese Lego, despre care unul dintre comentatorii incidentului spuneau că ar fi valorat mai mult decât un atelier de jucării al lui Moş Crăciun. “Arăta ca şi un mini Legoland”, povestea şi Cindy Hendrickson, unul dintre anchetatorii cazului.

 

Mai rezervată în metafore, Liz Wylie,  purtător de cuvânt al Poliţiei din Mountain View, declara pentru San Jose Mercury News: “Am găsit sute de cutii nedesfăcute de piese Lego şi zeci de stickere cu coduri de bară contrafăcute, împreună cu multe, multe alte seturi pe care le-a asamblat şi multe cutii cu piese individuale, ordonate în funcţie de culoare, tip sau mărime”.

 

O mică parte din stocurile lui Langenbach. Sursa: Mountain View Police

 

Odată cumpărate, seturile erau ulterior scoase la vânzare pe eBay, acolo unde vicepreşedintele Langenbach devenea respectabilul vânzător Tomsbrickyard, cu 99,9 ratinguri pozitive. “Într-un an şi ceva a vândut 2.100 de obiecte şi a făcut 30.000 de dolari. E clar că fost interesat de bani. De ce a vrut aceşti bani? Nu ştiu. Mă pot gândi la un milion de scenarii posibile. Unii o fac din plictiseală. Pentru alţii e un gest compulsiv”, a mai spus Liz Wylie.

 

Numai că, potrivit actelor de acuzare, Langenbach a vândut în mod frecvent şi figurine de piraţi, roboţi sau dansatori flamenco, la preţuri de la 1,79 dolari. Şi-ntrebarea revine. De ce şi-ar petrece timpul liber un executiv de top vânzând şi trimiţând prin poştă mărunţişuri ieftine sau de ce şi-ar pune în pericol cariera doar pentru a cumpăra mai ieftin cu 40 de dolari o machetă X-Wing? “Aşa ceva chiar că te face să te scarpini în cap. Probabil că există un element compulsiv în toate astea, care produce plăcere într-un mod pe care oamenii obişnuiţi nu şi-l pot imagina”, crede şi Hendrickson.

 

 “Am găsit sute de cutii nedesfăcute de piese Lego şi zeci de stickere cu coduri de bară contrafăcute” – Liz Wylie, Mountain View Police

Înlocuirea de preţuri se practică de cel puţin 50 de ani, spune Charles Sennewald, fost director de securitate al unui lanţ de supermarketuri, acum consultant pe probleme de fraudă în retail. “Nu cred că există un profil al celor ce fac aşa ceva. Mulţi fură de dragul senzaţiei, al fiorului pe care îl simt. O fac pentru sentimentul de realizare, de împlinire de genul «Am scăpat basma curată»”, explică el, adăugând că majoritatea acestor hoţi au de fapt suficienţi bani pentru a-şi cumpăra lucurile care îi tentează.

 

   Acesta nu este însă primul caz de furt de piese Lego prin schema codurilor false de preţuri. Cunoscut acum drept “Banditul Lego”, William Swanberg, din Reno, Nevada, a fost arestat în 2005 pentru furtul de seturi Lego în valoare de 200.000 de dolari din magazinele din Oregon ale reţelei Target. E un deja-vu? Ulterior s-a demonstrat că a reuşit să vândă în decurs de trei ani piese în valoare de peste o jumătate de milion de dolari prin intermediul BrickLink, un site specializat în tranzacţii Lego. Coincidenţă-fapt-divers, Swanberg avea la el când a fost arestat zece cutii Star Wars Millennium Falcon. A făcut 13 luni de închisoare.

 

De cealaltă parte a capeteleor de acuzare în “Afacerea Lego 2013”, avocatul lui Langenbach, Geoffrey Carr, declara la un moment dat că clientul său nu ar fi fost interesat de bani, ci doar de experimentarea unui software creat de SAP. Cei de la Wired scriu că Langenbach le-a povestit poliţiştilor că ar fi făcut totul din curiozitate şi că ar fi început să modifice preţurile după ce ar fi dat din întâmplare pe YouTube peste câteva filmuleţe care arătau cum să falsifici codurile de bare pentru jucării, pentru a le cumpăra mai apoi mai ieftin. Tot el a mai spus că a găsit apoi pe internet codurile de bare ale pieselor şi le-a modificat pe calculatorul său, după care le-a printat pe etichete. A insistat că ar fi făcut toate astea o singură dată.

 

Langenbach e angajat al SAP – Systems, Applications and Products – încă din 1998. Despre viitorul său în companie nu se poate spune nimic, iar cei de la SAP nu au făcut nici un comentariu.

 

Povestea are totuşi un verdict final: Langenbach şi-a recunoscut fapta şi a fost condamnat zilele trecute la o lună de închisoare, cinci luni de arest la domiciliu şi trei ani de supraveghere.

 

12 august 2013. Caz închis.

Alte articole