Cloud World Forum, ziua 2

Ultima zi a celui mai important eveniment pentru industria de cloud computing din Europa.

Nivelul mare de trafic e în cloud.

Aproape de ora 16:30, sala Olympia Center din Londra începe ușor să devină mai tăcută pe măsură ce participanții și expozanții de la Cloud World Forum își iau notițele și pleacă spre casă. Prezentarile principale ale zilei au fost fără urmă de îndoială cele ale lui Jeff Barr, Cloud Evengelist al AWS care a vorbit despre lansarea RedShift un serviciu din cadrul Amazon Web Services (AWS) și prezentarea Spotify care a arătat de ce cloud-ul a făcut sens pentru ei.

 

Cifrele Spotify sunt muzică la urechile fondatorilor: 25 de milioane de utilizatori dintre care 6 milioane plătitori, prezență în 28 de țări din Europa, America și Asia. CTO-ul Spotify, Oskar Stål, a povestit la CWF despre cum să construiești o infrastructură care să țină pasul cu un serviciu dinamic care crește câteodată peste așteptări. Se pare că doar o soluție în cloud putea să rezolve necesitatea de scalabilitate în timp real a Spotify, de aceea azi Spotify sunt unul din cei mai cunoscuți furnizori de servicii folosind o infrastructură cloud.

 

Trecând de la un utilizator de infrastructură cloud la un furnizor, Jeff Barr a făcut mai degrabă o enumerare a serviciilor din portofoliul AWS, singurele elemente de noutate fiind legate de lansarea RedShift, soluția Amazon pentru stocarea în cloud a bazelor de date necesare pentru analize Big Data. Redshift e destinat seturilor de date care pot să aibă între câteva sute de GB la mai mult de 1 petabyte, cu costuri de mai puțin de 1000 de dolari pe an. O alternativă foarte bună pentru furnizorii de soluții de Big Data sau cei care fac analize de date – orice aplicație de Big Data se poate interfața cu RedShift pentru preluarea datelor.

 

Big Data & the Cloud

 

Toată lumea are mari așteptări de la noul copil incredibil al IT-ului, Big Data. Un exemplu care le întreține a fost cel al Tesco, lanțul de magazine care a reușit să-și crească vânzările, optimizeze inventarul și să-și scadă costurile cu ajutorul analizelor Big Data. Tot prin Big Data cei de la Tesco analizează în timp real impactul pe care o reclamă exterioară îl are asupra discuțiilor de pe Twittter și cum asta poate să-i influențeze pe potențialii clienți din toată țara. E adevărat că Tesco își permite aceste analize – ei având un departament de analiză specializat în Big Data.

Deși cu un interes în creștere, numărul expozanților nu ar face obiectul unei analize Big Data. Soluțiile prezentate la Big Data Congress – anul acesta evenimentul a integrat în Cloud World Forum – sunt în principal soluții de stocare și de analiză a Big Data dar și soluții de management al platformelor cum este cea de la Compuware.

 

ElasticSearch, Talend, Pentaho, MapR, Couchbase, Gigaspaces, MagenTys – au introdus un nou mod de a expune și a discuta cu potențialii interesați. Cu doar o foaie de hârtie sau cel mult un iPad, CTO-ul/CEO-ul/Directorul de vânzari discută cu toți cei interesați cu aceeași deschidere pe care probabil ar  fi avut-o în fața unui investitor. În general oameni tehnici, bine ancorați în business-urile lor destul de noi (dar care generează deja câștiguri) – cei câțiva expozanți de la congresul Big Data au generat un interes disproporționat, acaparând partea leului din discuții și energie la Cloud World Forum.

 

Corespondentul Das Cloud la acest eveniment este Valentina Crișan. După o lungă carieră în domeniul telecom, a pornit de doi ani pe cont propriu ca și consultant în domeniul cloud computing, pariind pe faptul că acesta este modelul de viitor pentru consumul serviciilor IT. Este membru fondator al Eurocloud România și face voluntariat pentru promovarea și dezvoltarea pieței de cloud din România. O găsiți pe LinkedIn și Twitter povestind despre cloud și Big Data.

 

Alte articole