Das Startup

Dacă e marţi, nu mai e Belgia, ci Europa de Est. Cel puţin atunci când este vorba despre startupuri online. Atracţiile zilei sunt tot atâtea soluţii de business.

Cars Cup

ROMÂNIA

Mălin Ştefănescu, managerul general al EEU Software, a intrat în acţionariatul dezvoltatorului de jocuri online Green Horse Games prin preluarea pentru o sumă rămasă confidenţială a unui pachet de 11,5% companie. Fondată în 2012 de către George Lemnaru şi Alex Stroe, Green Horse Games a lansat recent Cars Cup, un joc online de strategie care încurajează interacțiunea socială între jucători din perspectiva unor manageri de curse auto.

Lemnaru este cunoscut în mediul antreprenorial .ro pentru NaturaPlant.ro, primul magazin online de produse naturiste din România, dar mai ales pentru eRepublik Labs, companie pe care a fondat-o în 2007 şi sub sigla căreia a lansat în acelaşi an eRepublik, un joc online gratuit multiplayer (MMORPG) cu un vârf de patru milioane de vizitatori şi 100 milioane de afişări/lună. 

Banii investiţi de Ştefănescu în Green Horse Games vor fi folosiţi pentru îmbunătăţirea conceptului Cars Cup şi dezvoltarea unui al doilea joc în 2014. Cu o experienţă de 17 ani în industria software, Mălin Ştefănescu a fondat în 2000 EEU Software, o firma de dezvoltare de software cu proiecte în ţări precum Statele Unite, Marea Britanie, Argentina, Belgia, Finlanda, Franţa, Emiratele Arabe şi Olanda, pe care a dus-o în 2011 la o cifră de afaceri de 2,4 milioane de euro.

 

CEHIA

Producătorul ceh de soluţii software business intelligence GoodData a obţinut o finanţare de 22 de milioane de dolari de la fondul brazilian de investiţii TOTVS Ventures, braţul financiar al dezvoltatorului TOTVS. Odată cu acest deal, cehii îşi asigură şi un canal de distribuţie pe piaţa latino-americană, pe care ar urma să şi-o dispute cu competitori de top precum QlikView, Domo, Business Objects, Y Combinator sau Chartio.

În linii mari, soluţia GoodData asigură trei tipuri distincte de servicii: identificarea nevoilor reale ale clienţilor companiei, analizarea comportamentului acestora şi a datelor de performanţă ale utilizatorilor GoodData şi realizarea unor analize individuale care să-i ajute pe aceştia din urmă în luarea deciziilor de afaceri.

Investiţia brazilienilor vine la aproximativ un an de la o altă investiţie, de 25 de milioane de dolari, a unui grup de investitori format din  Andreessen Horowitz, Tenaya Capital, General Catalyst Partners, Fidelity Growth Partners Europe şi Windcrest Partners.

 75,5 mil. dolari – valoarea totală a investiţiilor în dezvoltatorul ceh de software GoodFata

Cu un centru de comandă în San Francisco, dar cu birouri de producţie în Praga şi Brno, GoodData a fost fondată în 2007 de Roman Stanek şi reuşit de atunci să atragă investiţii totale de nu mai puţin 75,5 milioane de dolari. Stanek declara recent pentru Wall Street Journal că, în 2015, compania ar putea fi listată la bursă.

 

UCRAINA

Gamerii ucrainieni au cheltuit în 2012 aproximativ 40 de milioane de dolari pe jocuri online, potrivit unui raport IT Expert, în creştere cu 25% faţă de 2011. Comparativ, jucătorii ruşi au trecut de nivelul de 300 de milioane de dolari. Cu o bază de aproximativ două milioane de jucători, piaţa ucraineană a jocurilor pe calculator este estimată la 80 de milioane de euro.

Aproape 80% din banii cheltuiţi pe jocuri de către ucrainieni au mers către titluri din străinătate, dar asta nu înseamnă că piaţa locală nu ar avea propriile-i succese. În materie de titluri online, cele mai cunoscute jocuri “Made in Ukraine” sunt „Heroes Lands” (UniqueGames), „My Lands” (Gravvit) şi “Mystery: Legends of the beyond” (Mystery Team).

Pentru o imagine de ansamblu, AIN raporta în urmă cu câteva luni că producătorul ucrainean de jocuri Tatemgames a însumat 20 de milioane de descărcări pe AppStore, Google Play şi Amazon. Născută pe scheletul a ceea ce a fost Action Forms, companie fondată în 1995 şi cunoscută îndeosebi pentru seria de jocuri “Carnivore”, Tatemgames şi-a pus amprenta pe continuările acesteia, dar şi pe titluri noi precum “RoboSockets: Link Me Up!”, „Pick’n’Chew” sau „Epic Stand”. Dacă e să ne uităm la statisticile Google Play, “Carnivore: Dinosaur Hunter HD” a fost descărcat de peste un milion de ori și are un rating de 4.3 stele (din 5), din nu mai puţin de 18.000 de voturi.

Extrapolând la nivelul CSI, jocul-rege rămâne “World of Tanks”, al celor de la Wargaming Belarus, cu peste 70 de milioane de jucători înregistraţi în întreaga lume.

 

SLOVACIA

Premiul de 500.000 de euro al ediţiei 2013 a Telekom Innovation Contest, competiţia anuală Deutsche Telekom dedicată startup-urilor,  a fost câştigat de slovacii de la Excalibur, dezvoltatorii unui sistem de autentificare care permite utilizatorilor să se conecteze la conturi de pe diverse site-uri prin scanarea unui cod QR cu ajutorul telefoanelor mobile. Aflat în momentul de faţă în fază beta-privat, Excalibur a fost revelaţia de anul acesta  a Young Innovators Competition, organizată de International Telecommunications Union, fiind desemnat şi startupul slovac al lui 2012.

 

Analist independent şi colaborator permanent TechCrunch și Das Cloud, Natasha Starkell s-a specializat pe segmentul start-up-urilor din Estul Europei. Este născută în Rusia, dar locuiește în Germania, unde conduce GoalEurope, firma sa de consultanță. Pe Twitter o poți urmări la @natashastarkell.

Alte articole