Concurs pentru demiurgi: Câștigă o imprimantă 3D!

Ești expert în AutoCAD și te pricepi la design 3D? Sau ești pur și simplu fascinat de revoluționara tehnologie 3D printing? În oricare dintre categorii te-ai încadra, ai acum șansa să câștigi o imprimantă 3D.

Foto: 3dprinting-al-alwi.blogspot.com

 

Printingul 3D este unul dintre fenomenele hype ale ultimilor ani. Mult lăudata tehnologie aditivă ne promite că într-un viitor nu foarte îndepărtat fiecare dintre noi vom fi actorii unei revoluții în spiritul celei descrise de Karl Marx: mijloacele de producție vor ajunge, în fine, în mâinile noastre, ale muncitorilor.

 

Muncitorii lui Marx sunt în ziua de azi DIY-erii care n-au încă statutul de demiurgi atotputernici, dar care se apropie tot mai mult de momentul în care vor putea să creeze cu propriile mâini produsele existente deja pe rafturile magazinelor. Metodele tradiționale de manufactură corporatistă sunt amenințate, iar printingul 3D este principala armă cu care DIY-erii duc noua luptă de clasă.

 

“Există puține date care să permită companiilor să dezvolte noi mașini, materiale, software și produse printate. Sondajul nostru dorește să reducă acest deficit” – Phil Reeves, Econolyst

Drumul spre statutul de demiurg full-time este acum scurt-circuitat de o inițiativă a unei companii de consultanță în 3D Printing și Additive Manufacturing, Econolyst. Britanicii oferă șansa fanilor 3D printing de a câștiga propriul lor aparat de printat tridimensional. Tot ce trebuie să faceți e să participați la sondajul “2013 3D Printing BIG survey” și un 3D printer la alegere (în valoare de până la 2.500 de dolari) poate fi al vostru. Alți cinci norocoși vor putea intra în posesia unor materiale de 3D printing în valoare de 250 de dolari fiecare.

 

Sondajul realizat de Econolyst este deschis atât celor care au deja un printer 3D, cât și celor care n-au unul în sufragerie, dar visează cu ochii deschiși la așa ceva. Tot ce trebuie să faceți este să completați un chestionar online ce durează maxim 15 minute.

 

“Am văzut cu toții lucrurile extraordinare pe care oamenii din întreaga lume le construiesc cu aparate de printare 3D entry level, precum și atenția crescută pe care media o acordă fenomenului”, spune Phil Reeves de la Econolyst. “Ca în cazul oricărei industrii cu creștere rapidă, există însă puține date care să permită companiilor să dezvolte noi mașini, materiale, software și produse printate. Sondajul nostru dorește să reducă acest deficit”.

 

3D Printing BIG survey adresează utilizatorilor, dar și celor mai puțin inițiați, întrebări importante precum: “Se ridică tehnologia la nivelul așteptărilor voastre?”, “Cum și cât de des printați în 3D?”, “De ce vă doriți această tehnologie și de ce nu ați achiziționat-o până acum?”

 

Chestionarul realizat de Econolyst poate fi completat până pe 24 februarie, la ora 23:59. Grăbiți-vă, demiurgilor!

Alte articole