Poartă hanorac și dărâmă lucruri!

De ce e Facebook o Mecca a programatorilor? Cu ajutorul lui Andrei Savu încercăm să schiţăm cum arată lumea văzută de lângă Mark. Mark Zuckerberg.

Mozaic facut din elemente ale interfetei Facebook. Credit: tsevis/Flickr

”Facebook oferă oamenilor puterea de a împărtăși și de a face lumea mai deschisă și mai conectată”, e sloganul produsului-Facebook, reţeaua de socializare folosită de mai mult de un miliard de oameni. În spatele lui se află însă o altă mantră – “Move fast and break things” (mișcă-te rapid și dărâmă lucruri – eng.) -, o mantră care a angajat în 9 ani mai mult de 4.600 de oameni, majoritatea programatori în Silicon Valley, punctul de pe Pământul Tech în care resursa de programare e cea mai scumpă și mai dificil de atras.

 

Există o legătură de cauzalitate între misiunea companiei și moto-ul intern?

 

“Se întâmplă lucruri miraculoase când toată lumea e aliniată” – Andrei Savu, Axemblr

 

Andrei Savu a lucrat trei luni ca intern la Facebook, în sediul central al rețelei sociale. ”Se întâmplă lucruri miraculoase când toată lumea e aliniată”, spune el, referindu-se la capacitatea echipei de a acționa la unison ca o mică armată. Programator ca pregătire, acum proaspăt fondator al Axemblr, un startup din domeniul Big Data, a venit la interviul Das Cloud purtând o geacă neagră cu sigla Facebook – ”nu o poți cumpăra, o primesc doar angajații” – şi-i spune pe numele mic, Mark,  CEO-ului de 28 de ani care a scandalizat cu nelipsitul său hanorac  Wall Street-ul pedant.

 

A fost la 12 ședințe cu Mark, iar discuţiile la care a luat parte au fost în special despre Facebook Timeline și Google Plus, serviciul de socializare online al Google recent lansat la acea dată. La Facebook, şedinţele au loc odată pe săptămână şi se desfăşoară după două reguli simple: pot participa toți angajații, direct sau prin video-conferință, şi nu durează mai mult de o oră, indiferent de importanța problemelor discutate.

 

Corporația e plată.

 

Mark Zuckerberg a reușit să aplatizeze Pâmântul până la stadiul în care aproape oricine poate lua legătura cu oricine, dar în egală măsură şi să construiască o companie plată, cu un sistem ierarhic orizontal, în care nu există șefi, ci doar echipe care se constituie din mers și se despart după zile, săptămâni sau luni în care au dărâmat rapid câte ceva.

Viitorul sediu al Facebook. Credit foto: Gehry Partners.
Viitorul sediu al Facebook va fi cel mai mare birou open-space din lume.

 

 

Headquarter-ul de pe Wilow Road no. 1601 din micul orășel Menlo Park, vecin cu campusul universității Stanford, e compus din 5 corpuri de clădire. În interior, singurele locuri în care cineva își poate găsi un spațiu izolat de open-space-ul general sunt doar Aquarium-urile, sălile de ședință. Dar 5 clădiri cu open space, chiar una lângă alta, nu fac spațiul de lucru al micii mari armate de ingineri software suficient de conecta(n)t pentru Mark. La sfârșitul anului trecut, cunoscutul arhitect Frank Gehry a început să lucreze la proiectul unui sediu nou pentru Facebook, pe un teren aflat la mică distanță de cel actual. Nu va avea nimic din excentricitatea celorlalate proiecte ale arhitectului, cum e sediul muzeului Guggenheim din Bilbao. Va fi un imens hangar open-space de programatori. ”Mark mi-a spus că visul lui e să aibă toată echipa într-o singură cameră”, a explicat arhitectul într-un email către Wall Street Journal. Proiectul are 40.000 de metri pătrați, dispuşi doar pe orizontală. Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România, are 50.000 de metri pătrați, pe o verticală cu 36 de niveluri.

 

La inaugurarea Sky Tower am filmat clădirea cu un GoPro instalat pe o dronă.

”Mark mi-a spus că visul lui e să aibă toată echipa într-o singură cameră” – Frank Gehry, arhitect

 

O corporație care funcționează după un model orizontal/plat de organizare spontană, fără un sistem ierarhic intern, pare o contradicție în termeni. Dar modelul e tot mai răspândit printre companiile software. Vladimir Oane, de la UberVU, companie cu birouri în România și Statele Unite, aminteşte exemplul unor GitHub, Valve Corporation sau 37 Signals. Există şi alte companii care fac pași în aceeași direcție, dar nu merg până la capăt: Ingress, un joc pentru telefoane mobile și tablete a fost dezvoltat de Niantic Labs, o echipă ”ruptă” din Google, dar care aparține companiei, în vreme ce Radu Georgescu, președintele grupului Gecad, caută să angajeze intraprenori, angajați care acționează dincolo de fișa postului lor și tratează firma ca și cum ar fi a lor.

Radu Georgescu despre intreprenoriat (video). 

 

Cum râmâne cu salariile?

Pe de altă parte, Facebook oferă printre cele mai mari salarii din Valea inginerilor software. Cu o medie de 123.000 de dolari pe an, Facebook e depășit doar de Google (128.000 de dolari) și urmat de Apple (114.000 de dolari), eBay (108.000 de dolari) și Zynga (105.000 de dolari), arată un studiu Glassdoor de la sfârșitul anului trecut.

Biroul lui Mark Zuckerberg. Credit foto: Mark Zuckerberg

 

Numai că Facebook îşi atrage angajaţii şi prin autonomia pe care o primesc în cadrul companiei. Pentru un inginer software, la Facebook există o combinație de lucruri dificil de găsit în altă parte: impact și viteză. Munca sa are impact pentru un număr imens de oameni, – puteți numi altă companie software la care până și o mamă înțelege la ce a lucrat fiul ei? -, iar acest impact vine rapid, fără interminabilele procese de construcție și testare care ajung să exaspereze programatorii.

 

Pentru acces într-un astfel de sistem de organizare orizontal, procesul de recrutare devine unul și mai important. Pentru cei mai mulți e vorba de răspuns la chestionare, interviuri la telefon și la sediul companiei. Pentru o mână de oameni, de regulă ingineri vedetă, totul se termină printr-o plimbare prin pădure alături de Mark Zuckerberg.

 

Andrei Savu, ex-Facebook, nu a avut parte de ea, dar dărâmă acum pe cont propriu tipare, la Axemblr.

 

 

Alte articole