Das Startup

Dacă e marţi, nu mai e Belgia, ci Europa de Est. Cel puţin atunci când este vorba despre businessuri online. Atracţiile săptămânii vin de-a valma şi atrag după ele o grămadă de bani. 

From Russia, with startup!

 

A venit frigul, se apropie Crăciunul, dar asta nu înseamnă că nimic nou nu s-a mai întâmplat pe frontul estic startup. Dimpotrivă. Cum nu vrem să ratăm nimic, vă prezentăm totul pe scurt.

 

Investitorii ruşi Sergei Kouzmine şi Sergei Beloussov au anunţat lansarea unui fond de investiţii de 100 de milioane de dolari, Quantum Wave Fund (Qwave), ale cărui ţinte vor fi companiile specializate în tehnologie cuantică. Qwave a reuşit să atragă până în momentul de faţă aproximativ 30 de milioane de dolari.

 

Tot în Rusia, startup-ul DataMind, o platforma de licitaţii în timp real pentru publicitate, a anunțat o investiţie de 5 milioane de dolari de la Tinkoff digital. Adică echivalentul a 25% din cele 20 de milioane de dolari pe care cei de la Tinkoff digital au anunţat că vor să le investescă în diverse businessuri IT&C. Licitaţiile în timp real sunt populare printre brandurile de top din SUA şi Europa de Vest – pe piaţa americană au însemnat în 2011 un segment de 1,9 miliarde de dolari -, dar în Rusia reprezintă în momentul de faţă doar o tentativă de a aduce pe piaţă, la scară largă, o nouă tehnologie. Tinkoff mizează însă pe potenţialul pieţei ruse de internet, cea mai mare din Europa, cu o rată de creştere de 14% în 2010-2011.

 

Analogul rus al Square, Life-Pay, a anunţat atragerea unei investiţii de 2,6 milioane de dolari de la fondul  Life.Sreda. De remarcat că Life-Pay este un startup fondat în urmă cu doar trei luni.

 

Retailerul online de mobilă rus Mebelrama a beneficiat de o investiţie de 10 milioane de dolari de la incubatorul german de afaceri Rocket Internet. Fondată în 2011, compania a mai atras anul trecut alte 4-6 milioane de dolari, de la acelaşi Rocket Internet. Prezent doar pe piaţa rusă, Mebelrama estimează pentru 2015 venituri în valoare de 500 de milioane de dolari.

 100 de milioane de dolari – ar urma să investească în tehnologii de ultima oră ruşii de la Qwave

 

Un grup de 25 de investitori din Estonia au anunţat formarea unei reţele de angel investors – The Estonian Business Angels Network -, cu un capital iniţial de investiţii de un milion de euro.

 

Elimidate este o aplicaţie de dating lansată de startupul polonez omonim şi a fost gândită ca şi o alternativă-concurent a celor două mari site-uri de matrimoniale din . pl, Sympatia.onet.pl şi edarling.pl. Un scurt film de prezentare.

 

LAUNCHub, acceleratorul bulgar de afaceri de 9 milioane de euro, şi-a anunţat lista primelor şase startup-uri admise în programul de investiţii –  Coherent LabsDeskGodImagga,iMediaShareRankur şi Storpool, care vor primi fiecare până la 200.000 de euro, la finalul unui program de pregătire de două luni, cu posibilitatea unei suplimentări individuale cu alte 200.000 de euro. Înscrierile pentru o nouă rundă de finanţări sunt deschise până în data de 6 ianuarie 2013.

 

My-Apps ar putea fi descris drept un Lego pentru aplicaţii mobile via Rusia şi a primit recent o finanţare de 1,5 milioane de dolari de la grupul financiar rus Life, sumă ce vine în completarea altor 300.000 de dolari de la fondul Farminers şi Igor Matsanyuk, unul dintre cofondatorii Mail.ru Group. Estimată la 8,9 miliarde de dolari, piaţa aplicaţiilor mobile – potrivit unor statistici ale industriei ar exista în momentul de faţă peste 1,7 milioane de aplicaţii şi aproape 500.000 de publisheri – ar putea ajunge în următorii ani la 65 de miliarde de dolari. Tentant, nu?  Mai ales că dezvoltatorii My-Apps pretind că au lansat un tool atât de simplu încât până şi un copil poate să îl folosească.

 

Analist independent şi colaborator permanent TechCrunch și Das Cloud, Natasha Starkell s-a specializat pe segmentul start-up-urilor din Estul Europei. Este născută în Rusia, dar locuiește în Germania, unde conduce GoalEurope, firma sa de consultanță. Pe Twitter o poți urmări la @natashastarkell.

Alte articole