Misiune imposibilă 8

Nu a reuşit nimeni până acum să alerge un maraton de două zile. Un pluton de programatori români a demonstrat însă că, atunci când mișcarea e raportul dintre viteza neuronilor şi cea a degetelor pe tastatură, orice este posibil.

 

 

Apoape 150 de programatori, majoritatea încă studenți, s-au adunat luna trecută în The Hub-ul bucureştean, timp de 3 zile și două nopți (9 – 11 noiembrie), pentru a scrie aplicații pentru Windows 8.  Hackatonul Wowzapp, un eveniment global desfăşurat simultan în mai mult de 100 de orașe, a fost organizat de Microsoft în aproape tot atâtea țări, din Pakistan până în Canada şi Australia.

 

Evenimentul a avut o asemenea amploare încât a reușit chiar să intre în Cartea Recordurilor, cu titlul de hackatonul cu cel mai mare număr de participanți – mai mult de 2.500 în toate țările amintite pe site-ul competiției.

 

Das Cloud a stat pe parcursul întregului Wowzapp alături de tinerii participanții veniți din toată țara – cum?, bine, bine, am trișat puţin şi am mai şi dormit nopțile –, pentru a ne face o idee din interior despre noul val de programatori, cei care vor scrie codul aplicațiilor de generație următoare.

 

Conceptual, a fost un hackaton exclusiv pentru cei care vor să-și pună liniile de cod în Windows Store, noua platformă de aplicații prin care Microsoft încearcă să recupereze terenul pierdut în faţa rivalilor Apple şi Google. Pentru a-l cita pe Moorthy Uppaluri, general manager al programelor academice la Microsoft, Wowzapp a fost ”un catalizator pentru a aduce noi aplicații de calitate în Windows Store”.

Iar Petru Jucovschi, evanghelist român al Microsoft, a punctat și unul din motivele de a scrie aplicații pentru noua platformă. “În Windows Store se pot face bani.” În acest moment un dezvoltator de aplicații păstrează 70% din veniturile generate de o aplicație din magazin iar procentul urcă până la 80% dacă veniturile obținute depășesc 25.000 de dolari. ”Ce este important este că avem parteneri chiar în România, cum sunt cei de la Netopia, prin care permitem ca mecanismele de plată externe să fie integrate în aplicații de Windows 8”, a adăugat Jucovschi.

 

”Ţi-arăt cod,             n-avem interfață”

 

S-o spunem sincer, un hackaton e pentru cei mai mulți dintre participanți o experiență ale cărei rezultate se măsoară mai degrabă în dozele de energizant consumate, și nu atât în aplicații funcționale; la evenimente similare, când 100 de participanți reușesc să facă trei-patru aplicații, rezultatul nu e deloc rău.

 

Wowzapp n-a fost o excepţie şi au existat şi în cazul său prezentări de aplicații incomplete – ”ți-arăt cod, n-avem interfață”,  a fost replica unui participant la o apostrofare venită din public, care-i reproşa că prezintă o idee, nu o aplicație pe care s-o vadă toată lumea.  Dar a fost surprinzător cât de multe dintre echipele participante au reușit să-și ducă ideile de la plan la prototip funcțional de aplicație în cele 48 de ore de coding. Noi am numărat 12, şi nu am reușit să rezistăm până la finalul prezentărilor. Am aflat ulterior că au fost construite mai mult de 30 de aplicații.

 

În paranteză spus, un public care nu a dormit două zile şi două nopţi nu e tocmai genul de auditoriu pe care și l-ar dori cineva când e pe o scenă. Au demonstrat-o replicile acide venite nu o dată din sală.

 

Ce se va întâmpla mai departe? Cei mai mulți dintre maratonişti au spus că vor continua să lucreze la codul scris la repezeală, pentru a adăuga noi funcționalități aplicațiilor astfel schițate. Sunt primele aplicații care vor popula Windows Store-ul românesc, iar tinerii care au programat luna trecută sunt pionierii acestei noi platforme.

 

 

Alte articole