Micii Picasso ai doodle-ului Marii Uniri

Fără ajutor de la Photoshop sau Adobe Illustrator, Iasmina Maria Răceanu, o elevă de clasa a 8-a din Suceava, a desenat doodle-ul pe care Google.ro îl va afișa cu ocazia zilei naționale. La concursul organizat de Google au participat peste 10.000 de lucrări.

Iasmina a câștigat marele premiu la Google 4 Doodle. Desenul ei va sta pe homepage pe 1 Decembrie.

 

Avem clar o viziune rustică, dacă nu de-a dreptul idilică despre România. Se amplifică în preajma lui 1 decembrie şi se pare că de ea sunt impregnați inclusiv cei mici. Cel puțin asta rezultă din desenele înscrise în concursul Google de realizare a unui logo adaptat mai marii uniri, unul în care costumele populare și motivele tradiționale au fost cele mai prezente pe doodle-urile înscrise de către elevi din clasele 1-8 din toată România.

 

“Au fost 5.700 de școli înscrise în competiție. Am avut idei năstrușnice precum o Dacie 1300 cu număr de înmatriculare Google sau cu români care merg la picnic cu mici și grătar” – Dan Bulucea

“Au fost 5.700 de școli înscrise în competiție. Am avut idei năstrușnice precum o Dacie 1300 cu număr de înmatriculare Google sau cu români care merg la picnic cu mici și grătar”, se amuză de imaginația unor tineri Dan Bulucea, șeful Google România. Tot el mai spune că desenele cu Dracula nu au avut prea mare trecere și-au căzut la votul juriului și al publicului.

 

Iasmina a lucrat timp de două săptămâni la desen și n-a folosit pic de tehnologie pentru un rezultat mai bun, după cum mărturisește pentru Das Cloud. A pus în doodle, după cum singură își descrie compoziția, “pe gimnasta Sandra Izbașa, oul pictat de Bucovina, Coloana Infinitului, și-un corn din care ies notele imnului național”. Și-a ieșit un mare doodle cu care eleva din Suceava are de ce să fie mândră. Cum e, de altfel, mândră și de ia pe care a îmbrăcat-o la gala de premiere din București.

 

Suceveanca a primit un premiu de 15.000 de lei, precum și o bursă de 20.000 de lei pentru școala unde învață. Alături de ea, alți 9 finaliști au fost recompensați cu câte o tabletă. Școlile din care au provenit primii 5 finaliști au primit și ele câte o bursă de 20.000 de lei.

 

Mai jos aveți o selecție a celor mai bune propuneri de doodle făcute de elevii români. Lista completă a finaliștilor, aici.

 

Galerie foto: Google doodle de 1 Decembrie

 

Un doodle pentru Cișmigiu

 

Juriul concursului a fost format din personalități precum Andreea Esca, Ioan T. Morar sau Cătălin Ștefănescu. Acestora li s-a alăturat și Sophia Foster-Dimino, ilustrator în cadrul echipei Google Doodle. Ea a desenat doodle-ul pentru aniversarea a 130 de ani de la nașterea lui George Enescu și cel pentru cei 135 de ani celebrați de la nașterea lui Brâncuși.

 

Special pentru vizita în România, Sophia a realizat un doodle pentru parcul Cișmigiu. Cum e cazată la un hotel din preajmă și a apucat şi să dea câteva ture prin parc, i-a căzut cu tronc intimitatea lui, și i s-a părut o idee bună să îl deseneze.  Nu se știe niciodată,  mărturisește ea pentru Das Cloud, poate într-o bună zi va ajunge pe homepage-ul Google.

 

Cișmigiul doodle-it în viziunea Sophiei Foster-Dimino.
Alte articole
  • Mihaes ionut

    eu nu am castigat nimic si nu imi place asta am facut un desen maifrumos decat ea dar nimic pentru romania mea este talentata