Startup-uri cu vânt în pupă

Din cele 32 de startup-uri finaliste înscrise în competiția de la How to Web, 4 au ieșit la rampă și-au câștigat în total 20.000 de dolari. Trei dintre ele sunt românești: Good Momming!, Solitaire Arena și BugTopia.

Foto: charterworld.com

 

Ce au în comun un joc de Solitaire în rețea, o platformă online ce conectează deținătorii de iahturi cu clienții, un serviciu personalizat de hrănire al bebelușilor și o platformă de publishing și monetizare pentru jocuri online? Toate cele patru proiecte au fost laureate în cadrul finalei Startup Spotlight din cadrul conferinței How to Web.

 

Competiția întinsă pe o durată de patru zile (6-9 noiembrie) a numărat 32 de proiecte înscrise, dintre care 22 au avut motor românesc în spate. Patru au urcat în ultima zi a conferinței pe podium pentru a-și ridica premiile. Vă prezentăm în continuare fiecare dintre cele patru proiecte câștigătoare.

 

Incrediblue (câștigătorul general al competiției) este un serviciu asemănător Airbnb, doar că în loc să închirieze case de vacanță, se ocupă cu un domeniu mai de nișă: închirierea de bărci pentru cei doritori să se lupte cu valurile. Startup-ul este inițiat de către doi antreprenori greci, Antonios Fiorakis și Georgios Gatos, iar deocamdată este disponibil în doar câteva țări: Grecia, Croația, Turcia și Portugalia. În următoarele luni va fi lansat în Spania și Franța, după care țintește spre Miami și Caraibe. Până să ajungă în România mai e cale lungă, mai ales că prețurile de închiriere sunt destul de piperate: de la 60 de dolari pe zi pentru o bărcuță cu trei cabine, la 3.000 de dolari pe un iaht motorizat.

 

Good Momming! (câștigător al secțiunii Runner Up) este un startup româno-britanic care oferă rețete personalizate de hrănire, precum și recomandări de creștere adresate proaspeților părinți. Tot ce ține de lactație, hrănirea cu alimente solide, creștere și dezvoltare, schimbare de scutece și dezvoltare cognitivă pot fi găsite pe această platformă mobilă și în real-time.

 

Solitaire Arena (câștigător al secțiunii Best Pitch) este cel mai recent proiect al echipei Mavenhut, conduse de Bobby Voicu. Un joc casual clasic devenit o experiență multiplayer în toată regula – asta e definiția pentru Solitaire Arena, care numără în acest moment 75.000 de useri. Detalii despre startup-ul Mavenhut, într-un articol Das Cloud.

 

BugTopia (câștigător al secțiunii Innovation Award) este o platformă pentru crearea și publicarea de jocuri multiplatformă, dar și pentru monetizarea de conținut. Jocul MMORPG este dezvoltat de o echipă din București.

Alte articole