Interviu: Alex Barrera

Ai încercat vreodată să-i povestești lui Mike ”the London Butcher”, editorul european al TechCrunch, despre micul tău startup? Alex Barrera lucrează la o soluție mai bună, automatizată.

alex-barrera-1270

 

La ce lucrezi acum? Cum îți petreci timpul?

 

Acum lucrez la un proiect propriu, Press42.com, prin care încercăm să conectăm startupurile cu mass media la nivel mondial. Într-un fel e o agenție matrimonială între startupuri și bloggeri din tehnologie. Asta înseamnă că ajung să fiu acolo unde sunt aceste două categorii și anume evenimente, conferințe, workshopuri etc. Sunt foarte pasionat de Europa de Est ca viitoare mare piață și de aceea continui să merg spre est.

 

E o inflație de acceleratoare în Europa? Pare că apar ca ciupercile după ploaie, pe oriunde – cum măsori nevoia pentru astfel de programe?

Cu siguranță e o creștere a numărului de acceleratoare dar cred că e greșit să le numești așa, majoritatea sunt în realitate incubatoare. E o nevoie de a înțelege că termenul de accelerator înseamnă lucruri diferite în funcție de continent. Nu e același concept în Statele Unite cu cel care e în Europa. Cu atât mai puțin în Europa de Est. Și cred că e o veste foarte bună că sunt atât de multe. Reușesc să atragă talent și antreprenori în țări în care așa ceva nu exista înainte. Chiar și acceleratoarele care nu sunt chiar atât de bune ajută ecosistemul cu ceva. Pentru mine, acceleratoarele adevărate sunt nu cele care doar oferă mentorat dar care reușesc să atragă investiții semnificative în startupurile participante după terminarea programului. Acestea fiind spuse, nu cred că alte tipuri de acceleratoare nu sunt utile. Avem nevoie de ambele. Acum majoritatea sunt spații de incubare.

”Foarte multe startupuri din America își fac partea de dezvoltare software în Europa de Est, chiar dacă ascund asta cât de mult pot.”

 

Care sunt primele 3 startupuri care-ți vin în minte când te gândești la România?

E prima mea vizită în România așa că e dificil să descriu altceva decât ce prinzi din afară dar aș menționa Summify care a fost achiziționat (de Twitter, n.red.), eRepublik care a avut niște operațiuni și în Spania și uberVU.

 

De ce ar apărea următorul mare startup din Europa de Est? Care sunt avantajele și dezavantajele acestei regiuni?

Nu cred că vom vedea apărând următorul mare startup din această zonă. Sunt în continuare multe dezavantaje, în special cele legate de marketing și focus pe clienți. Acestea fiind spuse, cred că următorul mare startup va fi o combinație între Statele Unite sau Europa de Vest cu o echipă tehnică din Europa de Est. De fapt, chiar începem să vedem asta. Foarte multe startupuri din America își fac partea de dezvoltare software în Europa de Est, chiar dacă ascund asta cât de mult pot.  Europa de Est are un avantaj competitiv imens acum pentru că are unul din cele mai mari bazine de talent din lume. Cu o creștere a cererii pentru talent tehnic, Europa de Est are un avantaj. Dar trebuie lucrat la creativitatea oamenilor din regiune. Majoritatea lor lucrează la companii de outsourcing și fac software pentru alții. E o mare nevoie de a pregăti oameni aici pentru a-și lansa propriile lor afaceri și, mai important, să învețe cum să se marketeze în afara regiunii. Acest lucru se va întâmpla până la urmă. Evenimente ca How To Web sunt grozavi catalizatori pentru așa ceva. În 2-3 ani vom vedea mai multe startupuri din regiune mutându-se peste tot în Europa și Statele Unite. Atunci va apărea șansa de a construi viitorul mare startup.

”Acum trebuie să știi persoana care scrie pe tehnologie în fiecare țară. Cred că poți face asta automatizat.”

 

Descris ca veriga lipsă dintre startupuri și bloggeri, Press42 nu este încă lansat. Când va fi, cum va funcționa și care e mecanica din spatele lui?

Lucrăm intens pentru a-l aduce la viață cât mai repede cu putință, preferabil înainte de 2013. Simplificând, este o platformă duală. Pe de o parte permite starupurilor să-și împingă poveștile și să ajungă pe orice piață vor vrea cu un singur click. Aici scopul nostru este să micșorăm costurile mutării în altă țară. Acum trebuie să știi persoana care scrie pe tehnologie în fiecare țară. Cred că poți face asta automatizat, fără să faci spam către toată lumea. Problema e că majoritatea startupurilor nu știu să scrie povești despre ei, așa că platforma încearcă să-i ghideze. Pe cealaltă parte, e un instrument pentru bloggeri care caută subiecte noi. Le permite să filtreze lucrurile pe care nu-i interesează. Acoperă mai mult de o piață fără să fie acolo fizic. E de asemenea un instrument bun pentru a păstra legătura cu anumite startupuri de care sunt interesați, fie pentru că au mai scris despre el pentru că sunt competitori sau altceva. În momentul în care conectezi ambele părți printr-o platformă care evită sau reduce abuzul de comunicare, pot să facă o mulțime de lucruri interesante.

 

 

 

Acest material face parte din seria „Diferenţiază-te şi inovează” despre inovaţia în tehnologie şi este creat împreună cu How to Web, unul din cele mai importante evenimente dedicate tehnologiei şi web-ului din Sud-Estul Europei. How to Web 2012 se desfăşoară pe 7-8 noiembrie în Bucureşti şi va aduce împreună peste 800 de participanţi şi 30 de vorbitori internaţionali. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul conferinţei http://howtoweb.co

Alte articole