O mie de cuvinte românești

Când veți mai da search pe Google cu “cat” + “red caviar” în căutarea unui lolcat mai aparte și veți vedea o felină impunătoare cu un watermark spiralat pe piept, să știți că ați ajuns pe întinsele Câmpii Elizee numite Dreamstime. Un site de fotografie stock cu peste 5 milioane de useri, pornit de românul Șerban Enache.

Echipa Dreamstime

 

Cei care lucrează în industrii creative vizuale, i-am numit aici în special pe designeri, sigur au auzit de Dreamstime: e unul dintre locurile acelea de pe internet de unde pot lua cu câțiva dolari o imagine care-i scutește de căutat pisica perfectă, îmbrăcată la costum, cu lanț de aur la gât, cu o labă pe câteva sute de dolari și cu alta gata să o zvâre în bolul transparent cu caviar roșu. Cei mai mulți dintre designerii autohtoni nu știu însă că Dreamstime e un proiect pornit pe la începutul anilor 2000 de către românul Șerban Enache.

 

În căutarea clișeului perfect după care se spune că aleargă toți cei care folosesc imagini de tip stock, Das Cloud a făcut o vizită sediului Dreamstime, situat într-o clădire nouă și chic din zona rezidențială a Bucureștiului, undeva între Arcul de Triumf și Piața Victoriei. Șerban Enache e un antreprenor blond, de 36 de ani, îmbrăcat casual, cu o cămașă verzuie, suflecată la mâneci, niște jeanși gri și pantofi negri de piele întoarsă. Pășesc după el în sediul Dreamstime, un spațiu modulat în stilul unui apartament, cu încăperi unde stau, pe căprării, editorii foto, departamentul de marketing, cel de IT și cel de customer support. Din biroul IT-iștilor răzbate Manu Chao, sunt cei mai zgomotoși, îmi spune Șerban, care mă preumblă să mă prezinte tuturor. Pe fiecare dintre pereți sunt puse la cinste poze făcute de cei din comunitatea Dreamstime, înfățișând, în cele mai multe ipostaze, animale. Ajungem în biroul lui Șerban, unde tronează pe pereți postere mari cu lei și bufnițe. Elefanți, cai și feline de tot felul întregesc bestiarul “împăiat” prin birourile companiei.

Dreamstime are acum 5 milioane de utilizatori și este doua agenție din industria stock ca număr de clienți

 

“Nu o să vezi nici o fotografie business în tot biroul”, îmi spune el când îl întreb ce-i cu atâtea animale exotice. Prin tot vibe-ul din sediul de pe strada Docenților vrea să lase impresia de business casual și insistă că inclusiv dispunerea non-open space a spațiului de lucru e parte din această gândire. Este, de altfel, absolvent de arhitectură, dar s-a orientat încă din studenție spre business. În 1997 punea deci, împreună cu colegul său Dragoș Jianu, bazele agenției web Archiweb Design. Salt în timp cincisprezece ani și îl avem pe Șerban Enache devenit, în aceeași formulă cu Dragoș Jianu, dar și cu un alt acționar american, deținător al uneia dintre cele mai mari agenții de fotografie micro stock din lume. Dreamstime are acum 5 milioane de utilizatori și este, spune Șerban, a doua agenție din industria stock ca număr de clienți.

 

În spatele acestei baze de date de fotografii prin care frunzăresc designeri din lumea întreagă lucrează vreo 30 de oameni: “În București suntem 15 inși. Mai sunt în biroul din State undeva între 5 și 10 oameni. Mai avem editori remote în diverse țări: Olanda, Polonia, Australia, Estonia, State, Italia, Portugalia”.

 

Rebuturi puse pe CD

 

Fotografia de tip stock s-a născut ca un rebut: fotografiile comerciale care nu intrau în diverse reviste erau puse la păstrare. Se întâmpla asta încă de prin 1920, dar abia în anii ’80 fotografii s-au prins că e o pâine de mâncat din aceste fotografii de stoc și au început să creeze instantanee special pentru agenții care clădeau astfel de colecții. Pe la începutul anilor 2000, când online-ul căpăta amploare, iar marii jucători precum Getty Images sau Corbis cereau fără să clipească din ochi mii de euro pentru o poză, au apărut micii jucători care exploatau revoluția digitală din fotografie și ofereau la preț de câțiva dolari imagini de tip royalty free (folosirea imaginii era scutită de la plata de drepturi de utilizare pentru fiecare folosire în parte, cum se întâmplă în fotografia macro stock). În acest val, alături de istockphoto, Shutterstock și Fotolia, a prins loc și Dreamstime. Era anul 2004.

”Cum au apărut primele camere foto digitale, am cumpărat o cameră și am început să producem pentru noi. Am dezvoltat o colecție și am observat că există cerere pentru asta” – Șerban Enache

Șerban, ca mulți alții care amușinau revoluția digitală din fotografie, ar fi rămas tributar toată viața, cu agenția sa de design cu tot, coloșilor Getty sau Corbis. Așa că a pus mâna pe un aparat foto și a început să tragă clișee alternative pe care să nu dea o căruță de bani. “Noi eram o firmă de web design care nu avea acces la astfel de imagini (n.r. de la Getty sau Corbis). Cum au apărut primele camere foto digitale, am cumpărat o cameră și am început să producem pentru noi. Am dezvoltat o colecție și am observat că există cerere pentru asta. Pe măsură ce a trecut timpul, costurile de găzduire au scăzut, deci aveai unde să pui aceste imagini. A crescut totodată și performanța camerelor”.

 

Cum a venit ideea pentru numele Dreamstime? “La vremea respectivă ne gândeam că poți să-ți vinzi imaginile din vacanță, care stau pe calculator. Era un vis să te gândești că poți să vinzi imaginile făcute în concediu și că designeri din toată lumea le pot folosi pentru publicații de renume. Era genul de fotografie pe care îl căutam atunci. Am preferat să ne concentrăm pe fotografia de peisaj decât să trimitem fotograful într-un mediu de studio, pe care nu îl stăpânea. Coincidența face că mai era un proiect făcut de NASA tot atunci: o rachetă, pe nume Dreamstime, care trimitea imagini din spațiu”.

 

Primele poze stock le făcea la acea vreme chiar el. Nu exista încă Dreamstime, era anul 2000, și totul se pune pe CD-uri pe care le vindea direct în SUA. “Am strâns o colecție. Toate imaginile pe vremea aia trebuiau manipulate extrem de mult în Photoshop pentru că aveai calitate slabă. Prima cameră pe care am avut-o avea 2 megapixeli, era mai slabă decât orice smartphone de acum. Dar, pentru că utilizarea era online, unde aveai nevoie de dimensiuni mici, puteai face minuni cu Photoshop și imaginile erau foarte bune. Colecția a fost mică, dar a existat, a crescut în timp”.

 

Tirania strânsului de mână

 

O construcție clișeu care-ți vine în minte atunci când auzi de fotografia stock este strânsul afacerez de mână. Succes, parteneriat, deschidere, amabilitate, tot tacâmul acesta de conotații pozitive asociate celor două mâini care se întâlnesc este prizat de mulți atunci când vor să-și descrie vizual afacerea. Cadrul era la fel de în vogă și acum 15 ani, când Șerban scria CD-uri cu fotografii pentru export. Imaginile de tip business, în general, erau, de altfel, preferatele celor mai mulți clienților. “Chestiile clișeu: tastaturi, monitoare, birouri și așa mai departe. Erau imagini de tip concept, în care apăreau mâini, oameni, începeau să apară modele, dar a rămas și celebrul hand shake, pe care noi încercăm să-l evităm foarte mult, dar pe care clienții încă îl preferă. Trebuie să acoperi acea cerere. Dacă nu o faci tu, o face altcineva”. Apoi a trebuit să caute nota multiculturală, iar una din mâini a trebuit să fie a unui negru. Au urmat escapadele în afara biroului, iar imaginile de tip travelling au devenit la fel de căutate: “Imagini din vacanțe, imagini cu monumente din București. Unele dintre ele puteau să intre în domeniul case: casă tip românească sau casă tip europeană sau casă tip bucureșteană”.

 

Șerban Enache, co-fondatorul Dreamstime

Noroc tot cu internetul, pentru că altfel CD-urile cu poze ar fi trecut Oceanul mult și bine până în ziua de azi. “Pe măsură ce au scăzut prețurile de hosting, am putut să punem aceste imagini pe site și mai apoi am început să primim fotografi din afară”, descrie Șerban momentul zero pentru Dreamstime. Dacă vroiai să descarci o imagine, trebuia să încarci alta la loc, a fost o vreme regula site-urilor micro stock, însă acest soi de foto-troc a dispărut treptat pe măsură ce calitatea fotografiilor a crescut, spune Șerban: “Lumea le descărca o imagine acestor fotografi, iar ei se simțeau bine pentru că era o endorsare a aptitudinilor lor, era un fel de Like pe Facebook. Erau toți amatori. Când s-a pus o taxă, percepția a fost însă negativă. Nu atât de negativă, totuși, ca să compenseze faptul că endorsarea asta e și mai puternică: cineva îți cumpăra imaginile. Poate nu o folosea, dar dădea pe ea ceva”.

 

Când a intrat Dreamstime pe piața online, marea adunătură de fotografii amatori primeau deja 20% royalties (n.r. procent din prețul unei poze vândute). Acest procent era, ca valoare, asemănător celor oferit de către firmele tradiționale, spune șeful Dreamstime, care a scurtcircuitat sistemul oferind un procent de 50%: “I-am forțat imediat pe ceilalți nou veniți după noi să mențină acest procent ridicat”. După cinci ani, Dreamstime a fost forțată să micșoreze, totuși, aceste royalty-uri plătite fotografilor. “Am introdus exclusivitate de 60% pentru fotografii exclusivi. Non-exclusivii i-am păstrat, însă am aplicat un interval între 25 și 50% royalties pentru că nu mai puteam concura altfel. Concurența noastră are ca medie 25-30% pentru aceste royalties”.

 

Ecommerce direct de peste Ocean

 

În afara cifrelor despre numărul de utilizatori și numărul de clienți, lui Șerban Enache nu îi place să vorbească despre altfel de zerouri în coadă. “Nu e neapărat interesantă cifra de afaceri. E mai valoros pentru noi faptul că sunt fotografi care trăiesc din asta. Și că câștigă de câteva ori mai mult decât câștigau la jobul anterior mi se pare mai relevant. Faptul că vindem extrem de multe imagini sau că avem mai multe utilizatori decât toată industria stock de dinainte să apară tipul micro stock mi se pare iarăși mai interesant”. Nu are, de altfel, în plan nici să facă vreo infuzie de capital. “Au fost foarte multe oferte pe parcursul anilor, refuzate din diverse motive. Unele nu aveau viziune, altele erau oportuniste. Am rămas independenți și acest lucru ne asigură o foarte mare flexibilitate și adaptare la condițiile pieței”.

 

Banii Dreamstime nici nu sunt, de altfel, rotiți pe teritoriul României. Toate operațiunile financiare sunt în SUA, inclusiv call center-ul și partea legală a afacerii. Asta se întâmplă încă de la înființarea companiei, în 2000, când era mult mai chibzuit să pornești un business românesc online altundeva decât în România, recunoaște Șerban: “Piața de ecommerce din anii 2000 nu ne oferea o platformă suficient de performantă pentru un astfel de proiect”.

 

Constantin avea pe țeavă în acel moment 4.200 de poze de editat și l-am prins în timp ce făcea sens într-un maldăr de poze de pe o plajă din Vietnam, trimise de un fotograf deloc versat

Democratizarea clișeului, infuzia de chiftele

 

La fel cum giganții Corbis sau Getty se uită condescendent, dar neputincios, la fotografii fără de glorie ce urcă zilnic zeci de mii de cadre pe Dreamstime, și platforma românească trebuie să facă față infuziei de “chiftele”, așa cum numește Constantin Opriș, unul dintre editorii Dreamstime, pozele proaste pe care trebuie să le refuze. De șase ani de zile, Constantin triază pozele urcate de comunitate pe platforma de imagine micro stock. M-am așezat pe un scaun lângă el ca să văd cum taie în carne vie și trimite la plimbare fotografii nepricepuți. Avea pe țeavă în acel moment 4.200 de poze de editat și l-am prins în timp ce făcea sens într-un maldăr de poze de pe o plajă din Vietnam, trimise de un fotograf deloc versat. Cel care le-a urcat de-a valma pe Dreamstime, fără să ofere măcar niște scurte texte pentru contextualizarea cadrelor, îmi dă senzația unui gold farmer din World of Warcraft: muncă pe brânci, în speranța că ceva bani vor ieși de undeva.

 

“Asta e prost compusă, aici e defocusat subiectul, asta nu e bine luminată”, găsește Constantin rapid hibe la multe dintre acele poze. De multe ori se uită doar la preview ca să-și dea seama că o fotografie e proastă, are ochiul de șoim format în anii petrecuți la Dreamstime. Nu păstrează aceste critici doar pentru el, le și împărtășește deasemenea celor vizați bifând câteva căsuțe cu observații înainte de a da refuzul pe o poză. E un fel de photography literacy pe care înțelege să o facă cu acești oameni, pentru a-i ajuta să-și perfecționeze munca pe viitor. “Inițial aveam procente de aprobare a fotografiilor de până la 90%, acum a scăzut la 50% și scade în continuare”, explică Șerban, iar Constantin îmi confirmă. “Rata de aprobare e de 50-60%, cu indulgență, eu sunt între ăia mai răi”, îmi spune el, acompaniat de râsetele colegelor sale de birou.

 

“Inițial aveam procente de aprobare a fotografiilor de până la 90%, acum a scăzut la 50% și scade în continuare” – Șerban Enache

Nu doar fotografii începători cu aparate scumpe amenință Marea Fotografie. Fotografiile făcute cu ajutorul smartphone-urilor sunt la fel de incisive, mai ales într-o zonă mai permisivă cum e micro stock-ul. “Sunt din ce în ce mai multe. Majoritatea în zona de editorial, dar începem să le acceptăm și în zona comercială. Așa cum printul virează spre online, dimensiunea imaginii scade, numărul de pixeli din telefon crește”, spune Șerban, care completează că numărul fotografiilor de mobil nu reprezintă un procent semnificativ din totalul fotografiilor Dreamstime.

 

Neveste de fotografi disperați

 

Sătul și el de fermierii asiatici, îmi face cunoștință cu fotografii vedetă de pe site, cei pe care-i urmărește cu interes și pe a căror evoluție, atât profesională, cât și a calității imaginilor de la un an la altul, o urmărește cu sfințenie. Îi știe pe userii ăștia după nume, știe că au neveste sau surori pe care le fotografiază pentru reclamele din întreaga lume, că și-au înființat propria lor firmă de servicii foto: “Nevasta unuia dintre ei e antrenoare de fitness, O să o recunoști în n afișe de prin oraș dacă te plimbi prin București. La toate agențiile de travel. Dacă ai o revistă glossy la tine, sigur găsești o poză cu ea”.

 

Pisica business care stă tolănită pe sute de dolari și adulmecă plictisită un bol transparent cu caviar nu e singura ciudățenie de pe Dreamstime. Așa că împărtășim cu generozitate un top al celor mai neconvenționali și totodată bine vânduți fotografi de stoc.

 

Yuri Arcurs. Un danez care vinde anual peste două milioane de fotografii pe mai multe site-uri de profil. Secretul său: prietena sa e unul dintre modelele pe care Arcurs le folosește în cele mai multe dintre fotografiile sale. În primele poze pe care le făcea, Arcurs s-a pozat inclusiv pe el.

Andres Rodriguez. Are un portofoliu de peste 35.000 de fotografii, iar printre clienții săi se numără Dell, Yahoo, HP, Microsoft, IBM, Forbes sau National Geographic. Rodriguez o folosește pe soția sa ca model în multe dintre fotografii.

Javier Brosch. Un fotograf specializat în câini. Așa că dacă vedeți vreodată un patruped cu un receptor de telefon în gură sau la plajă, sub o umbrelă și cu ochelari de soare pe ochi, sigur e opera lui Brosch.

Eric Isselée. Un fotograf belgian care are un portofoliu de peste 20.000 de imagini cu tot soiul de animale sălbatice fotografiate în studio. Și nu doar șerpi și iepurași, ci și maimuțe cu căști în urechi sau bizoni în toată firea.

 

Posibilitatea unei caise

 

Dar să trecem de cealaltă parte a tastaturii, la beneficarii serviciilor Dreamstime. Eugen Cerchez se ocupă de layout-ul unor reviste de construcții, Agenda Construcțiilor și Fereastra. De vreo 7-8 ani a început să folosească poze cu clădiri de pe Dreamstime, după ce a ajuns la concluzia “că ce se construiește pe la noi nu este chiar așa de spectaculos încât să vând o revistă”. Prețul maxim plătit pentru o fotografie nu a depășit până acum 5 euro, iar lunar alocă 10-20 de euro pentru cele câteva poze de care are nevoie pentru revistă. “Am încercat și alte surse de poze, dar aici chiar am găsit o bază mare de poze pentru ce vrem noi”, își motivează Eugen opțiunea. La fel ca alți designeri cu care am vorbit, nici el nu știa că Dreamstime e un business românesc: “Am crezut că este un site american”.

 

Pentru Eugen și pentru alți manipulatori de imagine ca el, trebuie știut că nu toate fotografiile Dreamstime sunt venite de pe meridiane aflate la mări și oceane distanță. Șerban face munca de jos din când în când, așa cum obișnuia la începuturi: pune mâna pe un aparat foto și răspunde celor mai ciudate cereri de fotografie atunci când se întâmplă ca printre cele 15 milioane de cadre de pe Dreamstime să nu se găsească cea de care e neapărată nevoie: “Ultima fotografie făcută de mine e de acum două zile. Un cumpărător de pe site avea nevoie de o fotografie cu sâmburi de caisă sparți pentru un ambalaj. N-a găsit nicăieri pe site și ni s-a părut normal să îl ajutăm noi”.

Alte articole
  • DShirt

    Da imi aduc aminte, prin 2005 i-am scris lui Serban (de fapt el a fost cel care a raspuns), sa il intreb daca accepta si imagini vectoriale eu fiind ilustrator la acea vreme. Si mi-a raspuns ca e o idee excelenta. Apoi a aparut si functia de acceptare a imaginilor vectoriale.
    Eu scrisesem in engleza si el mi-a raspuns in romaneste.
    Bineinteles ca am inceput sa imi pun intrebari, mai tarziu afland ca, de fapt, Dreamstime e o afacere romaneasca. Din pacate, nu am profitat de ocazie atunci, desi am intrebat de vectori nu am avut timp sa ma si ocup si mai tarziu chiar mi-a parut rau, vazand cat de bine se dezvolta Dreamstime. Atunci eram printre primii veniti, cred ca erau vreo 250 000 de poze in magazin. E bine ca au reusit, felicitari si mult succes in continuare!