Clonați, clonați, clonați

De la oaia Dolly și până la dinozauri, pare-se că orice poate fi clonat azi. Ce-ar fi de duplicat de-o parte și de alta a gardului ogrăzilor românești?

Foto: neatorama.com

 

Joaca omului de-a Dumnezeu e o poveste veche, iar de când această joacă se face în termeni subtili, cu gene, lucrurile devin de-a dreptul interesante, dacă nu direct înspăimântătoare. Cea mai recentă erijare în instanță supremă de decis viața și moartea îi aparține unui miliardar australian excentric, care plănuiește un întreg Jurassic Park, clonat à la carte.

 

Clive Palmer intenționează să facă un parc cât se poate de real, în Queensland, cu dinozauri clonați. Pentru asta, controversatul magnat minier s-a consultat îndeaproape cu specialiștii care au clonat în 1996 celebra oaie Dolly. Palmer este, de altfel, renumit pentru ideile sale ciudate: anul acesta australianul a mai anunțat că intenționează să construiască “Titanic II”, o replică cât se poate de fidelă a tragicului vas, utilizând însă tehnologie modernă. Dacă totul merge conform planului său, vaporul ar urma să se deplaseze între Londra și New York nu mai târziu de anul 2016.

 

Australianul nu este primul care are în plan să cloneze animale preistorice. Inspirați fără doar și poate de vraja instaurată de Jurassic Park, cercetători din Rusia, Coreea și Japonia plănuiesc să readucă la viață mamuții prin injectarea de ADN elefanților de azi. Chiar dacă nu există suficientă materie genetică, alți cercetători încearcă de zor să facă inginerii genetice pe descendenți ai dinozaurilor, păsările, pe care să le doteze cu și mai multe calități asemănătoare giganților jurasici.

 

Șoricăria la pătrat

 

Cel mai probabil, primul mamifer clonat este un șoarece, pe nume Masha, pe care geneticienii sovietici au reușit să îl aducă la viață, dintr-o celulă embrion, tocmai în 1986. Primul animal născut însă dintr-o celulă adultă este celebra Dolly, scoasă din laborator 10 ani mai târziu. Oaia cu buletin de Edinburgh a trăit până în 2003, când a murit bolnavă de artrită şi afecțiuni ale plămânilor. Cât despre primul animal clonat vreodată, se știe că ar fi fost un mormoloc, conceput în 1952.

Pentru speciile dispărute de pe teritoriul României, fie ele dinozaurul pitic Zamolxes Robustus, elanul sau bourul, nu există material genetic suficient pentru a fi clonate

 

Dolly este cea care a dat însă naștere unui adevărat trend în industria de clonare în rândul mamiferelor. De la câini, la pisici, la porci, trecând spre unele mai mari precum cai sau tauri, orice poate avea azi replică, cel puțin teoretic. Cele mai clonate animale în clipa de față sunt cele de companie, ovinele, porcii, vitele și șoarecii.

 

Boom-ul a cunoscut o și mai mare amploare în 2008, când cei de la Food and Drug Administration din SUA au stabilit că produsele provenite de la vaci, porci și capre clonate pot fi consumate fără nici o problemă. Ce este însă perfect valid peste Ocean, nu are trecere însă în Europa. Asta pentru că Uniunea Europeană nu permite consumul de mâncare provenită de la animale clonate, după cum declară pentru Das Cloud Csibi Magor, director WWF România. În plus, 62% dintre românii sunt de părere că este greșit din punct de vedere moral să clonezi animale.

 

În condițiile în care nu prea suntem lăsați să și mâncăm copii la indigo după animalele din ogradă, am încercat să ne imaginăm un scenariu în care specii dispărute sau pe cale de dispariție din România ar putea fi duplicate pentru recuperarea sau prezervarea lor. Elanul, antilopa saiga, calul sălbatic european, bourul sau dropia sunt specii care au dispărut de pe teritoriul țării noastre. Dintre cele 89 de mamifere prezente în România, 19 se află pe lista IUCN (World Conservation Unions), altfel spus se află în diferite stadii de vulnerabilitate. În această clasificare cu cod roșu se regăsesc anumite specii de iepuri, hamsteri, castori, lilieci sau vulpi.

 

Clonarea, departe de români

 

Pentru speciile dispărute de pe teritoriul României, fie ele dinozaurul pitic Zamolxes Robustus, elanul sau bourul, nu există material genetic suficient pentru a fi reproduse acum, după cum explică Luis Popa, șeful Secţiei de Biologie moleculară din cadrul Muzeului Antipa: “Nu există ADN nuclear complet pentru acestea”. Pentru a conserva populațiile de animale pe cale de dispariție, clonarea pare o soluție mai realistă, pentru că există material genetic. O problemă apare însă și aici, “pentru că variabilitatea genetică a clonelor devine foarte mică, iar în anumite habitate e nevoie de variabilitate genetică pentru a face față condițiilor de mediu”.

 

Nici un institut de cercetare din România nu s-a înhămat la un astfel de proiect de indigo, o spune Popa. Slabe șanse, deci, să avem vreodată un Jurassic Park pe malul Dâmboviței sau prin vreo rezervație carpatică. Măcar un șoricel românesc am putea încerca să clonăm. Cât de lipsit de etică ar putea fi?

Alte articole