Tehnolimpicii

Costume aerodinamice în lupta cu secundele. Echipamente mai rapide, mai ușoare, mai rezistente. Tehnici revoluționare de antrenament. Social media la tot pasul în satul olimpic. Cât de mult va conta la Londra tehnologia în lupta spre citius, altius, fortius?

Un pantof de alergare printat în 3D. Foto: lucfusaro.com

 

Marketing + Tehnologie = Performanță. E ecuația în care se desfășoară în ziua de astăzi orice sport, indiferent că vorbim despre regele fotbal, “sportul olimpic numărul unu” – cum numește Gabi Sabo atletismul – sau nobila scrimă. En garde!

 

Există o presiune tot mai mare pentru legiferarea de noi design-uri de echipamente în tot mai multe probe olimpice, iar avansul tehnologic lasă țările mai sărace fără nici o speranță, ar fi doar două dintre observațiile făcute de The Guardian despre Olimpiada care debutează în câteva săptămâni pe tărâm britanic. Este clar că tehnologia va juca un rol-cheie vara aceasta la Londra, și nu vorbim acum doar despre ramura sa hi-tech. Vom avea super-computere, posibile războaie cibernetice, iar NBC-ul va face streaming online on demand. Dar să privim și dincolo de ceea ce este exclusiv hi-tech și să vedem cum folosesc sportivii tehnologia în rutina lor zilnică spre medalia de aur. Das Cloud a stat de vorbă cu câțiva actuali și foști performeri români despre dependenţa dintre tehnologie, echipamente ultra-uşoare şi fracțiunile de secundă care fac diferenţa dintre podium şi anonimat.

 

O scurtă trecere în revistă a modului în care tehnologia ultimilor ani a (re)modelat câteva dintre cele mai populare sporturi olimpice.

 

Echipa de canotaj a României. Foto: olympic.org

 

Canotaj
La Jocurile Olimpice din acest an, diverse sporturi se inspiră din Formula 1. Canotajul şi ciclismul sunt două dintre ele, iar sportivii britanici care reprezintă aceste două discipline primesc asistență de la McLaren. Pentru canotori, McLaren a creat un sistem wireless care urmărește relația dintre vâslă, barcă și sportiv pe toată oglinda apei. Astfel de tehnici de monitorizare există și în canotajul autohton, spune Elisabeta Lipă, șefa delegației românești de canotaj la Londra: “Se montează astăzi aparaturi pe ramă (vâslă – n.r.) pentru a măsura puterea cu care se vâslește, cât de plină este lovitura vâslei în apă”.

“Dacă aveam atunci la dispoziție tehnologia de astăzi, puteam să câștig aur în loc de argint în unele competiții” – Elisabeta Lipă

 

Evoluția tehnologică nu se rezumă însă doar la wireless în canotaj. Bărcile sunt cele care au suferit cele mai drastice modificări de-a lungul istoriei. Prezentă la șase olimpiade consecutiv, Elisabeta Lipă spune cum s-au lepădat bărcile moderne de kilogramele ce costau secunde de aur în economia concursului. “Echipamentul s-a schimbat radical de când am participat eu prima oară la o olimpiadă (Los Angeles, 1984 – n.r.). Atât echipamentul sportiv, cât și cel de vâslit. Când am început eu canotajul, erau bărci din lemn, care se fabricau la Reghin, nu erau foarte competitive pe piața internațională. La fel și ramele, care erau tot din lemn. Astăzi se fac din fibră de carbon, iar o barcă de simplu vâsle, cu tot cu portanți (suportul pentru rame – n.r.), cântărește acum 14 kilograme față de 21-22 de kilograme cât cântărea pe-atunci. Astăzi există bărci chiar mai ușoare de 14 kilograme, dar pentru că regulamentele internaționale interzic o greutate mai mică, li se adaugă greutăți pentru a intra în barem”.

 

Și restul echipamentului este azi mai ușor, mai performant. “Vâslele au acum 800 de grame față de două kilograme cât aveau la începutul carierei mele. Pe vremea mea se purtau pantaloni scurți, un tricou, eventual niște iegări din lână, pe când astăzi există echipamente de tot felul: anti-frig, anti-soare, anti-îngheț”, mai spune Elisabeta Lipă.

 

La fel, și medicina a avansat în slujba atleților – “Se fac și testări medicale complexe, pentru ca antrenorul să vadă când poate trece sportivul la un efort mai mare. Pe vremea mea se lua doar tensiunea, nu existau toate aceste date medicale complexe”.

 

Lipă e conștientă că tehnologia de azi ar fi făcut diferența de secunde între locul 1 și locul 2 în anumite momente din cariera sa: “Dacă aveam atunci la dispoziție tehnologia de astăzi, puteam să câștig aur în loc de argint în unele competiții. Puteam fi mai bine monitorizată de către antrenor. Dar, până la urmă, tot munca și dăruirea rămân elementele de bază pentru performanță”.

 

Blockstart-urile de la Londra. Foto: wallpaper.com

 

Atletism
În cazul atleţilor, arată un raport al Institute of Mechanical Engineers, tehnologia este la fel de importantă ca şi alimentaţia şi antrenamentul. Nu suntem departe de clipa în care pantofii alergătorilor vor putea fi fabricați din scurt cu un printer 3D. Gabriela Szabó, campioană olimpică acum 12 ani, la Sydney, a avut, spre exemplu, o pereche de pantofi făcuți pe piciorul ei, lucru devenit astăzi o banalitate: “Mi mi s-a făcut la un moment dat chiar un pantof personalizat. Am fost la sediul central al companiei Nike, a fost ceva de vis. Mi s-a făcut un mulaj după talpa piciorului, s-au măsurat tot felul de unghiuri pentru ca pantoful să fie cât mai confortabil”.

”Tehnologia ne oferă o plus-valoare, ne influențează inclusiv modul de a gândi înainte de startul unei curse” – Gabriela Szabó

 

Tehnologiile de ultimă generație și-au pus amprenta pe sportul de performanță din multe puncte de vedere, este de părere Szabó, “de la suprafețele pe care se aleargă până la modul în care se măsoară vântul”. “Ele nu sunt sesizabile cu ochiul liber de către public, dar nouă ne oferă o plus-valoare, ne influențează inclusiv modul de a gândi înainte de startul unei curse. E nevoie de tehnologie pentru a îmbunătăți calitățile noastre native”.

 

De la teorie la practică, pista de alergare din tartan de la Jocurile Olimpice de la Sydney a fost astfel calculată încât la 5.000 de metri alergați puteai să scoți 14 minute și 10 secunde, explică fosta campioană olimpică. Un timp uluitor pentru acea vreme – “Eu am alergat în 14.40, performanță cu care am luat medalia de aur și care a devenit totodată recordul meu olimpic”.

 

Blockstart-urile din acest an de la atletism, produse de Omega, sunt și ele revoluționare: calculează timpii de reacție ai alergătorului prin măsurarea forței cu care talpa apasă pe dispozitiv și nu prin mișcarea propriu zisă a piciorului.

 

Cervélo P5. Foto: incycle.com

 

Ciclism
Cea mai aerodinamică bicicletă care va lua startul la această ediție a jocurilor Olimpice este modelul Cervélo P5. Inginerii care au lucrat la această bicicletă de contratimp au folosit un software care urmărește dinamica fluidelor în același fel în care o fac producătorii echipamente aerospațiale, precum și simulări în tunelul de vânt. Cu ajutorul acestor îmbunătățiri, bicicleta cu cadru de carbon e în stare să câștige aproape o secundă la fiecare kilometru. Iar la o probă de contratimp individual, asta poate face diferența între o medalie de aur și una de argint.

 

Ciclistul Andrei Nechita. Foto: juulmadsen05.blogspot.com

 

Andrei Nechita, singurul ciclist care ne reprezintă în acest an la Jocurile Olimpice, are un model de bicicletă de șosea în care tehnologia e și ea element cheie. Cadrul de carbon este esențial pentru a obține o bicicletă cât mai ușoară, iar cea pe care va concura Nechita, un Giant TCR Advanced SL Ltd, cântărește numai 6,3 kilograme. “Oțelul din care era făcută prima bicicletă pe care am concurat eu este foarte greu față de carbon”, explică Nechita. “Acest lucru te avantajează în primul rând la sprint, pentru că un cadru de carbon este mult mai rigid. Iar greutatea redusă a carbonului devine importantă mai ales la cățărări”.

 

Bicicleta pe care va concura românul are un sistem de schimbare electronică a vitezelor. “E foarte precis în raport cu cele anterioare. Poți acum să schimbi viteza chiar și la efort maxim, înainte trebuia să încetinești pentru a trece de pe o viteză pe alta”.

 

Scrima dotată cu wireless. Foto: sfgate.com

 

Scrimă
Mai puțin mediatizată decât atletismul, scrima a răspuns şi ea touché asaltului tehnologic. Cu toate că a folosit electronica pentru a contoriza mai eficient atingerile de lamă încă din anii ’50, abia în ultimii ani s-a trecut la tehnologie wireless. Odată cu dezvoltarea microprocesoarelor, punctele au putut fi acordate cu mai multă precizie, spectacolul vizual a sporit în dramatism, iar rating-ul tv al turneelor de scrimă a început să crească. Dan Podeanu, antrenor în cadrul lotului de scrimă care ne va reprezenta la Londra, este convins, de altfel, că e și o mișcare de marketing la mijloc: “Federația internațională spune că sportul nu dă bine la televizor”.

 

Medaliat cu aur la Sydney, în 2000, Mihai Covaliu a folosit sistemul wireless la Olimpiada din 2008 de la Beijing, unde a câştigat o medalie de bronz în proba de sabie. “Oferă o mai bună vizibilitate a momentului în care lovește unul dintre sportivi, pentru că i se aprinde masca, înainte nu era așa”. Covaliu nu este, totuși, nu un fan declarat al wireless-ului: “Emițătorul de wireless, care se fixează pe ceafă, e o cutie dreptunghiulară, de dimensiunea unei cutii de chibrituri, de aia mai mare, mi-a luat trei concursuri până m-am obișnuit cu ea”.

Mihai Covaliu. Foto: Reuters

 

Totuşi, sistemul wireless oferă sportivilor o mai mare libertate de mișcare. “Cablul pe rolă de dinainte îți dădea senzația de câine în lanț, plus că era inestetică. Acest sistem permite și unui bec de pe cască să se aprindă, semn că s-a realizat lovitura”, explică din nou Podeanu. Să mai spunem că wireless-ul a adus cu sine și alte modificări ale echipamentului – “Există acum un tricou special, cu acumulatori, plus senzori pe o lamelă care este atașată de brațul sportivului”.

 

Cândva dintr-un oţel banal, lamele săbiilor sunt tratate acum cu carbon, “ca să nu se mai rupă în așchie, pentru a răni oponentul”. “Există 3-4 porțiuni ale lamei de o elasticitate deosebită. Oțelul din săbiile mai vechi ori nu se îndoia deloc, ori trebuia îndreptat după fiecare lovitură”.

 

Cât despre măşti, sita echipamentelor tradiţionale a fost înlocuită cu vizoare de plexiglas, chiar dacă, spune Covaliu, iniţial a existat o reținere față de acest material. “Pentru că acum lovitura dată în acel loc nu mai este punctată. Dar, pe de altă parte, dă foarte bine la televizor, se dau cadre mult mai bune cu trăirile sportivilor. E un considerent de marketing, până la urmă”.

 

Restul e de modă veche: inspiraţie şi multă, multă transpiraţie.

Alte articole