Cycle chic sau cycle tech?

Bicicleta trebuie să fie frumoasă sau performantă? Să urci cu ea pe Transfăgărășan sau să se asorteze cu trendurile acestui sezon? Altfel spus, tech sau chic? Voi ce alegeți?

Foto: vogue.it

 

Chiar în aceste săptămâni are loc, ca în fiecare an în luna iulie, cea mai importantă cursă ciclistă a lumii: Tour de France. Arsenalul tehnologic al marilor constructori de biciclete este etalat timp de trei săptămâni pe șoselele din Hexagon: fibre de carbon turnate în cadre de biciclete ce sfidează legi ale aerodinamicii, bolizi a căror greutate nu face mai mult de 10 iPad-uri puse la un loc, schimbătoare de viteze acționate electronic precum niște joystick-uri, ciclocomputere care măsoară cu exactitate de Lance Armstrong viteza, distanța parcursă, cadența pedalării sau ritmul cardiac.

 

Cu o industrie a ciclismului de performanță ce cochetează cu tunele de vânt la fel cum o fac mașinile de curse, greu se mai poate spune astăzi că bicicletele sunt cel mai simplu și nepervertit dintre mijloacele de transport pe care l-a inventat umanitatea, așa cum susținea în 1998 scriitoarea Elizabeth West – “Când a inventat bicicleta, omul a atins culmea realizărilor sale. Avea în față o mașină precisă și echilibrată, care răspundea nevoii sale de comoditate. Și, cu cât o folosea mai mult, cu atât corpul său devenea mai suplu. Un produs al minții umane care era în totalitate benefic pentru cei care o foloseau și care nici nu îi leza sau irita pe cei din jur. Progresul ar fi trebuit să se oprească în clipa în care omul a inventat bicicleta”.

Foto: karl-drais.de

 

Până să ajungă la hitech-ul întâlnit astăzi la tot pasul în Tour de France, progresul bicicletei n-a încetat să se producă. De la primul vehicul pe două roți, fără pedale, din lemn și fără cronometru de bord cu GPS, construit în 1817 de baronul german Karl von Drais, și până la bicicletele din carbon ce coboară astăzi Alpii sau Pirineii la aproape 100km/h a fost un drum lung, dar sistematic.

 

Așa că nu trebuie să ne mire că dincolo de mijloc banal de transport, văzut tot mai adesea prin oraș, bicicleta este o construcție tehnologică dedicată unei venerabile discipline sportive, de peste 100 de ani: ciclismul. Bicicleta a pendulat, în acest fel, de-a lungul deceniilor, între cele două utilități pe care i le-au dat încălecătorii și descălecătorii ei: sport la cele mai înalte standarde și banal transport personal de zi cu zi.

 

În România, bicicleta are încă un drum lung de străbătut până i se va recunoaște cum se cuvine dreptul la oraș și, în general, la șosea, așa cum se întâmplă în țările din vestul Europei. Tocmai am susținut o lucrare de dizertație la masteratul de antropologie de la SNSPA despre locul pe care îl ocupă bicicleta în viața bucureștenilor. Teza mea este intitulată “Viața socială a bicicletelor custom made. Restauratorii și constructorii bucureșteni de biciclete” și urmărește, prin intermediul unor tineri care își dedică mare parte din timpul lor acestor obiecte, cum devine bicicleta un vehicul identitar pentru cei care le posedă, fie ei sportivi de weekend sau simpli utilizatori.

 

“Conceptul de bicicletă al generației noastre a fost dobândit în perioada anilor ’70-’80, când erau biciclete de oțel, și toată lumea a crescut cu bicicleta de oțel” – Sorin

Am urmărit micii actori locali bucureșteni care contribuie la o mai bună legitimare a bicicletei în oraș și, uneori, în afara lui. Constructorii și restauratorii de biciclete sunt avangarda acestei culturi (bi)ciclistice, cei care influențează, prin ceea ce fac, comportamentele actualilor și viitorilor bicicliști de tot soiul. Sorin, Ionuț, Doru, Iulius, Lucian, Andrei și Mircea sunt șapte tineri care restaurează și construiesc biciclete frumoase și performante, prin intermediul cărora clienții acestor băieți se diferențiază de restul bicicliștilor bucureșteni și, dincolo de asta, de restul participanților la mobilitate.

 

În lumea bicicletelor, discursul tehnologic se poartă în primul și în primul rând în jurul materialului din care este făcut cadrul. Unui metal nobil precum oțelul, ușor de modelat și de însuflețit, cum spun unii, i se opune mai ușorul aluminiu sau, și mai bine, ozn-isticul carbon care bate orice la ușurime. Cei pasionați de sport se uită mereu la geometrii specifice și la aliaje de materiale, cei mai degrabă esteți vor să aibă o bicicletă subțire sau, după caz, solidă, pentru a înfrunta borduri.

În lumea bicicletelor, discursul tehnologic se poartă în primul și în primul rând în jurul materialului din care este făcut cadrul

 

“Conceptul de bicicletă al generației noastre a fost dobândit în perioada anilor ’70-’80, când erau biciclete de oțel, și toată lumea a crescut cu bicicleta de oțel. Da, e firesc să zici că bicicleta de oțel e singura bicicletă care trebuie să existe. Oțelul poate fi modelat, în sensul că încă păstrează ideea de meșteșug manual, pe când la carbon nu mai e cazul”, explică Sorin bătaia dintre metale. El a avut și biciclete de aluminiu, și de oțel, și de carbon. După ce și-a făcut una din carbon cu piese comandate în întregime de peste mări și țări, acum s-a întors la clasicul oțel și își construiește singur un cadru după toate rigorile ciclismului de șosea.

 

Un alt coleg de pasiune al lui Sorin, Ionuț e la fel de preocupat de tehnologie, chiar dacă nu e cursierist la fel de mare precum Sorin, care iese frecvent la ture de peste 100 de kilometri în jurul Bucureștiului și la munte. Ionuț a făcut, de exemplu, un upgrade la un MTB pentru un client al său, care căuta să îmbunătățească performanța bicicletei. “În doar doi ani, clientul meu Marius a schimbat la el tot în afară de cadru. Piesele erau prea grele, iar modelul de bicicletă inițial era mid-level”. A schimbat cercurile de la roți, butucii, frânele, angrenajul, cam tot într-un cuvânt. Totul pentru o bicicletă mai ușoară, mai performantă.

 

Ca să-i cunoașteți mai bine pe acești oameni care fac biciclete frumoase și performante, iată câteva scurte descrieri ale poveștilor a patru dintre acești constructori și restauratori de biciclete.

 

Doru face conversie de biciclete: transformă prețioase biciclete cursiere de oțel în biciclete fixed gear spartane, cu o singură viteză și pinion fix.

 

Bicicleta făcută de Doru pentru Andrei (foto)

 

Lucian a dezvoltat un mic business de vopsit, dedicat celor care vor să își înfrumusețeze bicicletele pe care le au deja.

 

Bicicleta făcută de Lucian

 

Sorin este un adevărat constructor de biciclete, care încearcă să creeze de unul singur un cadru de bicicletă de oțel.

 

Bicicleta făcută de Sorin pentru Ștefan (foto)

 

Andrei se joacă cu geometria și funcționalitatea bicicletelor, pe care le transformă, sudând și adăugând motoare, în motociclete cum aveau americanii la începutul anilor 1900.

 

Bicicleta cu motor a lui Andrei

 

Urmăriți mai jos și un slide show al prezentării lucrării mele de dizertație. Rog a se scuza limbajul academic.

Open publication – Free publishingMore biciclete
Alte articole