Elementary, My Dear Photoshop

Pozele manipulate digital sunt pe punctul de a-și găsi nașul. Un criminalist în imagine digitală și un fost expert în Photoshop de la Adobe au înființat o companie care merge pe urmele falsificatorilor de adevăruri din fotografiile digitale.

Nicolae Ceaușescu și Valéry Giscard d'Estaing. Înainte și după proto-Photoshop

 

Fotografia cu Cel dintâi tovarăş Nicolae Ceaușescu alături de președintele francez Valéry Giscard d’Estaing e atât de cunoscută încât a devenit subiect de film (vezi Amintiri din Epoca de Aur). Numai că liderul comunist, cu capul gol şi-ntr-o atitudine umilă față de omologul său, nu putea apărea aşa în oficioasele vremii. Aparatul de propagandă a trebuit să se dea peste cap, și cu tehnicile rudimentare ale lui 1979 i-a pus pe creştet tovarășului şapca pe care acesta o ţinea neinspirat în mână. Au săpat un detaliu: şapca buclucaşă apărea în imaginea prelucrată nu doar pe capul, ci şi în mâna lui Ceauşescu.

“Trebuie să ai o abordare de detectiv și să verifici diverse indicii ale imaginii și ale fișierului corespunzător acesteia” – Kevin Connor, Fourandsix

 

Un Photoshop Fail, i-am spune azi unei astfel de gafe, pe care am vedea-o postată la loc de cinste pe site-uri precum Ps Disasters. Cunoscutul program de editare al Adobe e însă o unealtă mult mai subtilă, iar cunoscătorii reușesc să manipuleze realități greu de dibuit de către cei care nu au ochiul suficient de antrenat. Această frustrare a celor care nu au cum să prindă cu ocaua mică pozele bine ticluite pare că se va sfârși odată cu anunțul făcut de un startup, pe nume Fourandsix. Compania intenționează să dezvolte o serie de ustensile performante pentru a dibui fotografiile trucate.

 

Produsul mult așteptat de la Fourandsix ar urma să fie lansat în cursul acestui an, anunță Kevin Connor, fondator al companiei și până de curând fost angajat Adobe în funcția de vice președinte de product management pentru Photoshop. Împreună cu Hany Farid, criminalist în imagine digitală, Connor speră să convingă organizațiile de media și forțele de ordine să folosească serviciul pentru a evalua dacă o fotografie a fost sau nu manipulată.

 

“Există tentația de a crede că există o formulă sau un algoritm magic care îți spune dacă o imagine este sau nu reală, dar ne-am dat seama că acest lucru nu este posibil”, spune Connor. “Trebuie să ai o abordare de detectiv și să verifici diverse indicii ale imaginii și ale fișierului corespunzător acesteia”.

 

Fostul oficial Adobe oferă și câteva ponturi pentru a evalua dacă o imagine a fost sau nu manipulată:

 

Verificați fișierul și metadata-urile. Orice fotografie conține astfel de metadata. Acestea pot să ofere informații despre tipul de aparat cu care a fost realizată fotografia sau ultimul software cu care s-a intervenit ulterior asupra ei.

Uitați-vă după pixeli clonați. O tehnică des folosită în manipularea de imagine este clonarea anumitor arii ale acesteia pentru a le muta în alte zone din fotografie. Repetiția unor pixeli e semn clar că s-a intervenit asupra originalului.

Fiți cu ochii pe umbre și reflexii. E nevoie de antrenament pentru a învăța să urmărești cum cad aceste umbre și reflexii, dar adevărul e că mulți manipulatori nu reușesc să stăpânească aceste tehnici, așa că pot fi prinși în cele din urmă.

 

Din 1979 și până la apariția Photoshop-ului în anii ’90 munca de pervertire a fotografiilor originale a căzut în sarcina adevăraților profesioniști, care trebuiau să dovedească abilități destul de înalte, explică pentru Das Cloud Titi Amzăr, redactor șef al revistei Print Magazin. “Apariția Photoshop a schimbat cu 180 de grade toată această manoperă, care putea dura și câteva zile. Acum orice utilizator de rând are acces la Photoshop. Doar că mai mult de jumătate dintre funcțiile acestui program nu sunt stăpânite de utilizatorii normali, așa că avem parte de Photoshop Fail-uri la tot pasul”, spune Amzăr.

 

Legat de noua metodă de a face criminalistică fotografică, el crede că aceasta le va fi de folos tot celor cu cunoștințe solide în domeniu. “Dacă cineva de la o gazetă face o anchetă, da, o astfel de ustensilă poate fi de folos. Însă atâta timp cât nu ai acces la fotografia originală, nici măcar astfel de programe nu au cum să dea rezultate”.

 

Să ne bucurăm cât mai putem de falsuri în .jpeg și să ne mai amăgim încă o vreme cu adevăruri contrafăcute. Până la lansarea magicului detectiv de Photoshop, vedete precum Kelly Clarkson, Demi Moore, Kate Winslet, Beyonce Knowles sau Sarah Palin vor avea tot timpul din lume să-și țină la adăpost șoldurile generoase și imperfecțiunile de ten care urlă în continuu după nițel retuș.

Alte articole