Curat curatorie

Storify sau despre poveștile desfășurate non-linear şi senzația de jurnalism pusă la îndemâna oricui vrea să se simtă parte dintr-o breaslă tot mai greu încercată. Povestea povestitorului Storify, povestită pentru Das Cloud de creatorul său, Burt Herman, un american cu sânge românesc.

Burt Herman, în perioada în care făcea jurnalism de teren și nu se gândea nici o clipă la curatorie. Foto: burtherman.com

 

Lansat în urmă cu aproape doi ani, Storify e ceea ce tehnic se numeşte o platformă de agregare de conținut de pe rețele sociale – sau o curatori de conţinut, pentru a le face jurnaliştilor purişti mai plăcut conceptul. Ce face Storify? Te lasă să aduni frânturi de povești de pe Facebook, Twitter, YouTube, Instagram și ce mai vreți voi, pentru a le reuni într-un singur loc, ca pe o poveste întregită.

 

A început în scurt timp să fie populat de jurnaliși, atrași de modul simplu de organizare a informației, de ușurința cu care poți lua de ici și de colo ceea ce te interesează pentru a pune într-un singur loc, dar și de posibilitatea de a rostogoli povestea-șuvoi, odată embed-uită, pe alte bloguri și site-uri.

 

Lor le-au urmat branduri, politicieni, ONG-uri, atrași cu toții de posibilitatea de a spune povești complexe, cu texte transmedia, după cum le numește Burt Herman. Fost corespondent în zone de conflict pentru Associated Press, a pornit serviciul după o bursă Knight Fellowship, ocazie cu care s-a gândit cum ar putea jurnaliștii trage mai bune foloase de pe urma social media.

 

Ce altceva aduce Storify în procesul de redactare a informației în afară de o centralizare elegantă a procesului de copy-paste?

 

E mai mult decât copy-paste. Îi ajutăm pe jurnaliști, bloggeri și alți oameni să caute mai ușor pe diferite rețele sociale pentru a construi mai apoi o poveste. În același timp, le oferim posibilitatea de a își vărsa ulterior conținutul produs într-o rețea socială, Storify. Poți, în acest fel, să notifici pe toată lumea. Cititorii pot astfel interacționa cu diverse bucăți din povestea ta. Aceste povești sunt deasemenea embed-abile, așa că dacă cuiva îi place povestea ta, o poate prelua pe propriul site. E același lucru pe care îl face YouTube cu video-urile.

 

Cum influențează Storify producția de conținut?

 

E o formă nouă de storytelling. E un nou tip de poveste, nu doar text, ci și multimedia, transmedia sau cum vrei să-i zici. E un mod diferit de percepere a storytelling-ului. Poveștile pot fi update-ate cu ușurință și evoluează în acest fel de-a lungul timpului. Oamenii trebuie să se gândească la o poveste nu ca la ceva static, care odată publicată ai terminat cu ea. Ea poate evolua pe măsură ce oamenii comentează, pe măsură ce ai noi informații pe care le adaugi. Vrem ca oamenii să înțeleagă acest lucru și să facă asta mai des.

 

”Storify e mai mult decât copy-paste. Îi ajutăm pe jurnaliști, bloggeri și alți oameni să caute mai ușor pe diferite rețele sociale pentru a construi mai apoi o poveste” – Burt Herman

Vom avea roboți care să scrie știrile în locul oamenilor?

 

Nu știu exact când jurnalismul va fi făcut de către roboți. Dar cred că oamenii apreciază în continuare când e o persoană cea care a scris ceva, a pus informații cap la cap pentru a se adresa unei audiențe. Toate aceste site-uri automate care ne alimentează cu știri mi se par ciudate. Vreau să știu de ce mi se dă o anumită poveste în locul alteia. Vreau să știu de ce văd un anumit lucru. Când acest proces este realizat de o persoană, mă gândesc că o face pentru că vrea să prezinte povestea dintr-o anumită perspectivă. Iar acest lucru nu poate fi înlocuit.

 

Poate roboții că funcționează pentru informații de rutină, plictisitoare, precum cifrele de afaceri ale unei companii sau rezultatele unui eveniment sportiv. Dar când e vorba de ceva mai profund, precum o analiză care vorbește cu adevărat despre o problemă, nu cred că o mașină va fi capabilă să înlocuiască procesul. Vrei să asculți o voce, care aparține unei anumite persoane, lucru pe care un computer nu îl poate face.

 

Cum vezi evoluția Storify în anii următori?

 

Ne-ar plăcea să evoluăm în așa fel încât să permitem oamenilor să găsească mai ușor lucruri de calitate pe internet. Avem o mulțime de date despre ce fel de lucruri pun oamenii în cadrul unei povești de pe Storify, ce fel de topic-uri sunt de interes, cine sunt persoanele cele mai potrivite pentru a fi citate când e vorba de un anumit subiect. Ne dorim să facem mai disponibil genul acesta de inteligență pe care îl avem în cadrul datelor noastre, pentru a ajuta oamenii să creeze povești mai bune.

 

Se schimbă în acest moment modul în care jurnaliștii își fac meseria?

 

Cred că modul în care jurnaliștii își fac meseria e posibil să se schimbe. Dar sarcinile fundamentale ale acestora nu se vor schimba. Rolul fundamental al lor este să ajute oamenii să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc, să fie un câine de pază în relația cu guvernele, companiile. Acest lucru nu s-a schimbat. Avem nevoie de așa ceva mai mult ca oricând pentru că acum este atât de multă informație pe care fiecare o producem constant. Job-ul unui jurnalist este să caute în tot acest maldăr de informație, să extragă lucrurile importante și să explice de ce trebuie să ne pese de ele.

 

Să cauți astăzi pe Twitter e la fel de important ca a participa la ședințele de guvern sau a verifica raportul anual al unei companii. E același lucru: jurnalistul trebuie să ajungă în locul în care se crează această informație.

 

”E o formă nouă de storytelling. E un nou tip de poveste, nu doar text, ci și multimedia, transmedia sau cum vrei să-i zici. E un mod diferit de percepere a storytelling-ului” – Burt Herman

Storify este, până la urmă, o platformă destinată jurnaliștilor sau unei audiențe mai largi?

 

Ne gândim la o audiență mai largă și avem o audiență mai largă. Serviciul este utilizat atât de Casa Albă, cât și de cabinetul reginei Marii Britanii, de ministerul de externe britanic, de Națiunile Unite, de Forumul Economic Mondial. La fel și de companii mari precum Dell, Samsung, Adobe, IBM. Oamenii doresc să-și amplifice mesajul, fie că vorbim de jurnaliști, de cei care se ocupă de campanii politice, de companii sau de branduri. În Statele Unite suntem utilizați în campania electorală atât de cei care se ocupă de campania lui Obama, cât și de către cei din echipa lui Romney.

 

Storify a început ca o platformă destinată jurnaliștilor, dar ne-am dat seama că are un potențial mai mare de atât.

 

În clipa de față te mai consideri un jurnalist?

 

Nu mai sunt jurnalist, în sensul că nu mai scriu articole jurnalistice, dar simt că fac, totuși, jurnalism într-o altfel de manieră. Schimb modul în care sunt spune poveștile, iar pentru mine lucrurile acestea sunt în continuare legate unele de altele, chiar dacă nu mai fac același tip de jurnalism pe care îl făceam până acum.

 

Am scris articole pentru Associated Press timp de 12 ani, dar eram interesat să fac lucruri puțin diferite, care să aibă un impact mai mare decât o poveste individuală.

 

Crezi că jurnalismul pe care l-ai făcut acum ceva timp ar fi fost diferit dacă aveai Storify la dispoziție?

 

La acea vreme nu existau rețele sociale. Așa că, da, cred că ar fi fost interesant să mă fii putut ajuta de ele. Pe de altă parte, în multe dintre locurile în care am lucrat ca reporter nu exista libertate de expresie, nu există smartphone-uri în ziua de azi în acele locuri. E în continuare dificil să transmiți informație din aceste țări din Asia centrală, din Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan. Sunt țări care nu prea au o infrastructură. Ar fi dificil să utilizezi exclusiv social media pentru a transmite informații din acele locuri.

 

Câte povești se adună lunar pe Storify?

 

Nu prea facem publice aceste date, dar pot spune că sunt zeci de mii în fiecare lună. Mare parte dintre acestea sunt create de jurnaliști. Alți utilizatori importanți sunt oamenii de marketing și ONG-urile.

 

Care este în acest moment modelul de monetizare pe care îl are Storify?

 

Deocamdată serviciul este gratuit. Ne gândim însă să introducem o versiune pro, care să permită crearea de povești private, customizate. Ne gândim, deasemenea, la publicitate, dar la un anumit tip de publicitate care să și aibă logică în cadrul platformei. Reclamele sociale ar putea fi o variantă.

 

Deocamdată suntem finanțați de investitori, așa că nu e o prioritate foarte mare pentru noi să ne gândim în acest moment la monetizare.

 

Cum vezi viitorul jurnalismului?

 

Cred că va fi specializat. Nu mai poți să fii jurnalist generalist în acest moment. Chiar și platformele de știri trebuie să fie mai specializate, să fie mai mici și mai bine focusate. Nu mai e loc în acest moment pentru ziarele generaliste mari, care să acopere concomitent și zona de politică, și pe cea de business, și pe cea de sport, și pe cea entertainment. S-a dovedit a nu fi un model foarte viabil azi. Dacă vreau să citesc despre sport, merg pe un blog de specialitate, dacă vreau tehnologie, mă îndrept spre Mashable sau Tech Crunch. Aceste companii sunt mai mici, dar au și costuri mai mici, pentru că nu trebuie să producă un ziar.

 

Branduri mari de ziare la nivel național, precum New York Times sau Guardian, vor continua să existe, dar produsele jurnalistice de talie mai mică sunt tot mai vizibile. Jurnaliștii trebuie să învețe câte ceva despre tehnologie, puțin coding, cât să înțeleagă web-ul. Trebuie să lucreze mai des cu dezvoltatorii tech pentru a descoperi noi modalități de a spune o poveste.

 

Ai rădăcini românești. Poți să ne spui mai multe despre treaba asta?

 

Părinții mei sunt amândoi născuți în România. Tatăl e din Arad, mama a fost născută în București, dar a crescut la Cluj. Nu m-au învățat însă româna când eram mic, părinții mamei mele erau originari din Cernăuți, unde vorbeau germana. Vorbeam mai multă germană decât română în familie.

 

Am fost însă mereu curios în legătură cu România. Când am făcut facultatea de jurnalism la Stanford, am obținut o bursă și am ajuns în România. Era prima dată când veneam, de fapt, în Europa. Am făcut practică la un mic ziar din Cluj și am învățat puțină română. Dar am cam uitat-o pentru că nu am mai fost acolo de vreo 20 de ani. În 1993 am fost prima oară în România. Ultima dată am vizitat România în 1995.

 

Ce știi despre peisajul media din România?

 

Știu câte ceva pentru că am făcut chiar o cercetare despre libertatea presei în România. Am vorbit cu oameni dintr-o mulțime de redacții de ziar. Erau la acea vreme multe ziare care dispăreau peste noapte. Mai există azi Evenimentul Zilei? Dar România Liberă? Care e în acest moment cel mai mare ziar?

 

Alte articole