Despre roboţi şi alte animale

Cine alină astăzi cel mai ușor tulburările de orice fel ale societăților multi-lateral dezvoltate? De câțiva ani, strategii terapeutice alternative îi însoțesc pe practicienii români în domeniu în lupta pentru minți sănătoase în corpuri și mai sănătoase.

vier-pfoten-2

 

Nicu e un băiat de 12 ani care îl primește o dată pe săptămână pe Tibi în vizită. Diferența de vârstă între cei doi e de patru ani în favoarea lui Nicu, dar se înțeleg de minune de vreo trei ani de când are loc ritualul acesta. Nicu îi taie cu foarfeca crenvuști lui Tibi, bucăți pe care le așează mai apoi pe trei coli de hârtie din mijlocul camerei de joacă. După ce reușește să numească cele trei figuri geometrice desenate pe fiecare foaie în parte, Nicu numără până la 15, după care strigă: “Tibi, caută!”. Pentru că Tibi e un câine care se năpustește cât ai zice crenvuști de pe salteaua din colț asupra recompensei băiatului.

 

Nicu e unul din cei peste 100 de copii de la Centrul pentru copii cu dizabilităţi “Sf. Andrei” din București. Are un retard psihic moderat, după cum explică psihologul Victor Chitic, care îi supraveghează interacțiunea cu animalul. Face terapie cu maidanezul Tibi pentru asta, dar și pentru a-și rezolva și alte probleme legate de coordonare a mișcărilor, unde este încă deficitar. Când se emoționează, fie de bucurie, fie de panică, mișcă dezordonat din brațe, însă o face mai rar și mai controlat decât atunci când nu-l avea pe Tibi prin preajmă.

 

“Câinele este un agent de motivare pentru ca kinoterapia să pară o joacă pentru Nicu”, adaugă Victor, în timp ce băiatul urmărește acum câinele cum se joacă cu un puzzle special pentru el, design al unei tipe din Suedia, Nina Ottoson. În căutarea bucăților de crenvuști ascunse prin puzzle, câinele e foarte insistent, deși nu are spor prea mare. Nicu are impulsul să-l ajute în căutarea sa, dar nu este lăsat de dresor. Tibi dibuiește cu nasul toate bucățile de carne, iar Nicu izbucnește la finalul exercițiului în aplauze admirative.

Vier Pfoten face de opt ani terapie asistată de animale în România, iar rezultatele încep să se vadă

 

Echipa Câini pentru Oameni de la Vier Pfoten are trei patrupede venite la Centrul “Sf. Andrei” pentru a face terapie cu copiii de acolo. Două zile pe săptămână sunt alături de copii, într-o altă zi merg în vizită la bătrânii din Complexul pentru Servicii Sociale “Floare Roșie”, tot din București. Fundația face de opt ani terapie asistată de animale în România, iar rezultatele încep să se vadă: Bogdan, un băiat de 16 ani care suferă de un retard mai ușor, are șanse să devină chiar el dresor de câini. După ce a făcut la rândul său terapie cu câinii, acum o are în grijă pe Mulan pentru jumătate de oră, un cățel mai tânăr, de numai un an și jumătate. Îi ascultă aproape toate comenzile, chiar dacă uneori mai țipă scurt la câinele care nu știe de reguli până nu-și ia recompensa.

 

Echilibru ecvestru

 

În paralel cu câinii Vier Pfoten, în România au început să apară de puțină vreme, e drept, o ofertă variată de animale care fac mai plăcut procesul terapeutic pentru copiii cu dezabilități fizice sau psihice. Delfinii, cunoscuți pentru inteligența debordantă, se află și ei în oferta terapeutică adresată românilor, chiar dacă pentru asta e nevoie de un drum până în Turcia: un site web pune la dispoziția celor interesați sejururi speciale în Antalya pentru genul acesta de terapie.

 

În centrul țării, în județul Alba, sunt preferaţi caii, iar tehnica se numește hipoterapie. Deși se ține bine pe patru picioare încă de prin secolul V, hipoterapia e cunoscută în România de puțin timp, spune Balogh Csilla, logoped și terapeut care oferă servicii de călărie terapeutică. A pornit manejul abia din 2009, după ce a fost la cursuri de specializare în Ungaria și a parcurs o seamă de cărți de specialitate. În 2010 au venit primii 5 copii, a ajuns la 22 anul trecut, iar acum se laudă cu 40. Cu cei patru cai dresați, veniți tot pe filieră ungurească, speră să contribuie la popularizarea acestei discipline și în România. “Noi am rămas în urmă. În Ungaria și în afară se întâmplă de 20 de ani. În Ungaria sunt 40 de astfel de centre, în România sunt 3-4 doar. Aici cei care au aplicat la început metoda nu au și studiat-o”, povestește pentru Das Cloud Balogh Csilla.

 

”Un robot nu poate performa în afara cadrului terapeutic. În această fază roboții nu sunt capabili încă de a deveni cu adevărat conversaționali” – Daniel David

E la curent și cu celelalte metode terapeutice din jurul animalelor, dar crede că e mult mai eficient călare, cel puțin pentru un anumit tip de afecțiuni, nu neapărat de natură psihică – “Mișcarea dată de cal, acea senzație, nu poate fi înlocuită de un câine. E o mișcare tridimensională care influențează întreg sistemul nervos central. Dă echilibru și încredere copilului, care este în centrul atenției”. Centre similare cu cel din județul Alba se mai află și la Constanța, dar schimbul de bune practici la nivel național e aproape inexistent.

 

Cyber-mângâieri

 

Dar să uităm puțin de zoologie și să vedem mai bine cum se pricep și alte discipline să dea o mână de ajutor în vastul domeniu al psiho-terapiilor. Dacă terapia prin artă a încetat să mai fie un teren virgin în România, nu același lucru se poate spune despre robo-terapie. Am zice că Japonia stă cel mai bine la capitolul acesta judecând după numărul mare de roboți pe cap de locuitor, dar lucrurile nu stau chiar așa. O spune Daniel David, șeful Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din Facultatea de Psihologie a Universității Babeș Bolyai din Cluj. Instituția pe care o conduce a lansat acum doi ani o platformă de roboterapie şi psihoterapie prin realitate virtuală numită Avalon, în cadrul căreia au fost făcute cercetări cu roboţi pentru tratamentul copiilor care suferă de tulburări de spectru autist.

 

Avalon a încheiat parteneriate cu laboratoare similare din Franța și Belgia, iar acum Daniel David se pregătește alături de colegii săi să aplice la Comisia Europeană pentru obţinerea unui grant pe cinci ani în valoare de 8 milioane de euro, “pentru construirea unui robot mult mai flexibil, mai personalizat, şi care să se adapteze mai bine procedurilor terapeutice”. Potrivit lui David, centrele japoneze de cercetare sunt avansate în a crea roboți, nu în a-i aplica în psihoterapie. “Centrele europene sunt mai bine poziționate la acest capitol. Marea Britanie și Belgia sunt lideri în acest moment. Și am putea să spunem, cu modestie, că și România”, declară David pentru Das Cloud.

 

Profesorul clujean spune că utilizarea roboţilor a optimizat de foarte multe ori intervenţia terapeutică cu până la 60-70 la sută, în comparaţie cu tratamentul clasic. În cadrul Avalon au fost asistați până acum în procesul terapeutic peste 100 de copii. Cele patru tipuri de roboți pe care le folosește Avalon (Probo, Nao, Robonova și Pleo) au prețuri cuprinse între 150 și câteva zeci de mii de euro, iar David speră că aceștia vor începe să populeze spitalele cât mai repede. “Totul depinde dacă spitalele își doresc să le aibă în dotare. Le putem introduce chiar și din toamnă”, explică acesta.

 

În ciuda progreselor din lumea artificială, roboții sunt, totuși, departe de performanțele așteptate de o întregă comunitate academică – “Un robot nu poate performa în afara cadrului terapeutic. În această fază roboții nu sunt încă capabili de a deveni cu adevărat conversaționali. Nu există, de altfel, la nivel mondial o formă suficient de avansată de inteligență artificială pentru a face singură psihoterapie”.

 

La fel ca și în cazul animalelor sau al artei, roboții nu reprezintă, prin urmare, un alt tip de psihoterapie, care să poate performa în afara celei clasice. “Sunt strategii terapeutice, nu terapii în sine. Asta înseamnă că atât roboții, cât și animalele sau arta, asistă cele trei mari paradigme ale psihoterapiei: psihanaliza, terapia istoric-umanistă și cea cognitiv-comportamentală”.

 

Voi în cine v-ați încrede, totuși, pentru a ne regla pe viitor tulburările de tot soiul: o minune tehnologică robotizată, un exercițiu artistic înălțător sau, mai sigur, un animal care se atașează de noi cum n-o poate face nimeni pe lumea asta?

 

Galerie foto: Strategii terapeutice alternative

 

Alte articole