Das Claudoskop: Video-Instagramul e noul Graal. Telefobia există!

Das Claudoskop este un rezumat zilnic al celor mai proaspete știri din tech, business și design.

Foto: funnyreign.com

 

Un oraș plutitor pentru geekșii din toată lumea. Peste 100 de companii tech din întreaga lume își vor instala sediile începând de anul viitor pe o insulă plutitoare, pe nume Blueseed, care va fi lansată la apă nu departe de Silicon Valley.

 

Telefobia există și e o teamă cât se poate de serioasă. De când cu atâtea psosibilități de trimis mesaje (via SMS, Twitter, Facebook), nu numai că am început să nu mai folosim vocea în comunicarea la distanță, dar ne și tremură, spune un studiu.

 

Frenezia Instagram a dus la un nou fenomen în lumea mobile app-urilor: urcarea de video personale pe net direct de pe smartphone-uri. Tot mai multe start-up-uri au început să ofere acest gen de servicii, permițând oamenilor să adauge muzică și text înainte de a urca pe net secvențele filmate cu telefonul mobil.

 

La ce mai e bun Skype-ul în ziua de azi? Să îți suni câinele lăsat acasă să vezi dacă e totul în regulă cât timp ești tu la birou.

 

Un spital mai social decât acesta nu există! E vorba de Houston’s Memorial Hermann, care transmite operații cerebrale pe Twitter și postează poze pe Pinterest.

Alte articole