priveşte cerul.

Ați ridicat azi privirea din pământ? Un street artist român ne îndreaptă subtil de vreun an privirea în sus. Stencil-urile sale cu “Regarde le ciel”, aplicate inițial la Paris pe prima bandă a trecerilor de pietoni, s-au tradus și viralizat până pe pereții decrepiți ai Bucureștiului. Dar mai ales au invadat tot internetul.

Foto: poqe.com

 

Anul trecut, cam pe vremea asta, pe unul dintre pereții încă nedărâmați din zona Pieței Matache, printre resturi de cărămizi și tone de moloz, cineva scrisese, cursiv, de mână, cu un spray albastru pentru grafitti “privește cerul”. Fără vreo literă mare, fără semne de exclamare, doar un punct, însă suficient de exotic într-un spațiu dezolant încât să atragă privirile trecătorilor, dublate invariabil de indiferența lucrătorilor la reamenajarea tronsonului stradal Berzei-Buzești.

 

Între timp, mesajul pozitiv s-a viralizat pe alți pereți năpăstuiți ai Bucureștiului, pe porți metalice ruginite, pe treceri de pietoni, pe spații de afișaj stradal nefolosite, cu litere albe, verzi, negre, scrise tot de mână sau cu șablon. Îndemnul rămânea însă de fiecare dată același: “privește cerul”.

 

A apărut mai apoi și o pagină de Facebook, “Regarde le ciel (privește cerul)”, unde au început să curgă poze la grămadă, postate de simpli utilizatori sau direct de administratorul paginii, care provenite din Paris, cu mesaj în franceză, care din Micul Paris, cu varianta în română a invitației de a ridica ochii din pământ. Una dintr-o intersecție din apropierea Hôtel de Ville, alta în zona Rive Gauche, tot Paris. Combinate cu versiunile lor românești de pe malul Dâmboviței sau de prin alte locuri din țară pe unde a ajuns buhul mesajului optimist.

 

Foto: mayoz.fr

După pereți și pagină de Facebook, a urmat o viralizare online și mai strașnică, scăpată de sub controlul celui care a avut primul gând scris pe perete. Instagramul și-a făcut treaba și a indexat cu hashtag-ul #regarde toate mesajele surprinse cu smartphone-ul, pe Pinterest au fost prinse în ace alte poze privitoare la cer. Iar mici profitori au început chiar să scoată la mezat poze printate sau imprimate pe pânză cu mesajul bine ticluit (vezi aici).

 

Das Cloud l-a prins din urmă, într-un schimb de mailuri, pe cel care a dat drumul viralului “privește cerul”, un român de 22 de ani, aflat la Paris, cel care găzduiește pagina de Facebook “Regarde le ciel”.

 

Poți să ne dai câteva detalii despre tine? Cu ce te ocupi? Ce vârstă ai?

 

Îmi face plăcere să îți răspund la întrebări, dar ca acest mesaj să își atingă scopul, mi se pare esențial să nu influențez ideea pe care fiecare din privitori și-o crează atunci când sunt interpelați de slogan. Mă numesc Grigore, am 22 de ani, sunt născut în București, iar acum sunt student la filozofie în Paris, unde locuiesc de 3 ani.

 

Cum a pornit ideea acestei pagini de Facebook?

 

Pagina a pornit după ce într-o zi am făcut o căutare pe Google Images cu “regarde le ciel”, un stencil pe care îl aplicam pe prima bandă a trecerilor de pietoni. Aici am început să găsesc destul de multe poze făcute de diverși oameni și m-am gândit că ar fi bine să găsesc o metodă de a intra în contact cu persoanele interesate de idee. Așa a pornit pagina, care, țin să precizez, conține aproape numai poze făcute de alți oameni, în ideea de a le lăsa loc de interpretare, de a le stârni imaginația.

 

Das Cloud l-a prins din urmă, într-un schimb de mailuri, pe cel care a dat drumul viralului “privește cerul”, un român de 22 de ani, aflat la Paris

Cine face aceste graffiti-uri în București? Ești doar tu sau sunt mai mulți?

 

La început eram singurul care scria acest mesaj, dar au mai apărut câteva făcute de alte spirite care au simțit nevoia să transmită mesajul mai departe.

 

Care e deci legătura între graffiti-urile cu “regarde le ciel” din Paris și cele din București?

 

Există chiar doua legături între graffiti-urile de la București și cele de la Paris, prima fiind că este vorba de același cer și a doua că au același autor.

 

Primele stenciluri cu “regarde le ciel” au fost făcute în Paris. După ce am ajuns aici și m-am instalat, am început să îmi dau seama ce le lipsește oamenilor de aici, cât sunt de pierduți în monotonia urbană și cât îi macină informațile cu care sunt bombardați.

 

Am stat și m-am gândit cum pot să îi scot din acea stare, cum pot să îi fac să își aducă aminte de lucrurile cu adevărat importante pentru ei. Și asa am ajuns la concluzia că în momentul în care ei caută să se piardă în gândurile lor (când stau la trecerea de pietoni, când își caută reflexia într-o vitrină, când își îndreaptă privirea către o reclamă) pot fi eliberați, pot fi precipitați în întregul univers, nu doar în cel ce le-a fost creat de societate.

 

De ce crezi ca s-a viralizat așa repede mesajul?

 

Nu știu ce să spun despre viralizare, nu pot să spun că înțeleg cum funcționează, dar mi se pare normal ca oamenii să se regăsească în natură, în frumusețea naturii, în misterele și în liberatea pe care ne-o oferă. Când privești la cer călătorești prin tot universul, și nu mai vezi cu ochii, vezi cu spiritul, cu inima. Faci parte din pământ și ajungi să simți cum zbori cu el, cum ești într-o constantă piruetă, un dans continuu al naturii universale.

Alte articole
  • oooo, ce bine ca in sfarsit am aflat despre ce este vorba!
    eram usor intrigata de acest mesaj si mai ales de scrisul de copil…………ma gandeam de unde pina unde
    un copil pune asemenea mesaje pe marile tomberoane de reciclare si nu intelegeam despre ce este vorba!
    mai incolo, l-am vazut pe pereti, pe cladiri vechi si prin parcuri;
    foarte frumos, foarte foarte frumos, felicitari!

  • iashido Dan

    Tatiana, lasa computerul si priveste cerul! 🙂

  • mata e proasta

    Adrian Barbu bai,
    am inteles ca scrieti pe pereti scorojiti, dar pe blocurile proaspat
    reabilitate si zugravite, ce pula mea aveti sa le mazgaliti?Pentru asta am si io o completare pentru voi:Priveste cerul…… tac-tu e acum somerul/pe ma-ta o fute tor santierul/leru-i leruacum 12 minute · Îmi placeAdrian Barbu si mai stiu…acum 9 minute · Îmi placeAdrian Barbu Priveste cerul…acum 8 minute · Îmi placeAdrian Barbu ti-a cacat cioara reverul/acum 8 minute · Editat · Îmi placeAdrian Barbu tu sugi pula lui oieru/acum 7 minute · Îmi placeAdrian Barbu ma-ta-si baga-n cur levieru/acum 7 minute · Îmi placeAdrian Barbu pe sor-ta o fute tot cartieru/acum 6 minute · Îmi placeAdrian Barbu tu stai ca prostul si…/acum 6 minute · Îmi placeAdrian Barbu … PRIVESTE CERUL!!!!!acum 6 minute · Îmi placeAdrian Barbu Bai,
    deci repet: nu am nimic cu tine/voi, ca nu aveti de lucru si voi
    sunteti sensibili si gingasi si delicati, iar lumea e naspeta ca nu va
    intelege delicatetea… DAR NU MAI MAZGALITI blocurile proaspat
    renovate, ONANISTILOR!!!!!
     

  • Pingback: Ionut Oprea » Toata lumea priveste cerul…in dimineata asta :)()