Singuri pe lumea Facebook

Îngrijorarea e mare: Facebook ne face tot mai singuri, deși ne lasă impresia că am fi mai conectați decât oricând. Este conexiunea facilă egală cu fuga de corvoada comunicării și de lume, în general? Să luăm o Feisbucodeină și să vedem cât de tare ne doare sufletul (non)conectat la rețea.

Foto: julesglutenfree.com

 

E vineri spre sâmbătă deja și tocmai te-ai întors de la o petrecere dintr-un bar ticsit de fum. E 5 dimineața intri singur în casă, ca mai de fiecare dată. Cel mai bun prieten care te-a tras după el și aseară are o colegă de apartament a cărei surori ți-a plăcut puțin. Ați și schimbat două vorbe la bar. După nimicuri despre salcâmi înfloriți și ce faci vara asta s-a cam rupt filmul. I-ai aflat doar numele de familie înainte să o tai spre casă cu primul autobuz al dimineții. Thank God For Facebook! Ai lipsit cinci ore, ai câteva notificări, trei eventuri la care ești invitat săptămâna ce vine şi un like la o piesă obscură. Mergi la câmpul de search și cauți cu nume și prenume fata cu salcâmii. Îi dai add, aveți 5 prieteni în comun. După încă vreo 15 minute de refresh-uri la Facebook, te culci uşor amețit – (şi) de amor, se-nţelege. Între timp, ecranul nu se înroșește cu vreo notificare de accept nici de-a’ dracului.

 

Împreună, dar singuri

 

Scenariul nu este străin pentru cei care folosesc rețeaua de socializare Facebook zi de zi. I se spune Facebook refreshment în limbaj comun, semn că e practicat la scară largă de utilizatorii înrăiți. Despre adicția de internet, în general, s-au scris studii peste studii încă de pe la jumătatea anilor ’90, când a fost și popularizată afecțiunea, inițial ca o farsă, apoi inclusă în 2009, ca orice boală respectabilă de cap, în cartea de căpătâi a psihiatrilor americani: Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders. Și, în fine, tratată cum se cuvine deja de ani buni în clinici cu ștaif de pe tot globul.

 

Copertă carte Alone Together: Why We Expect More From Technology and Less From Each Other

Singurătatea este starea de agregare comună majorității indivizilor din societățile moderne, iar orașele sunt spațiile unde aceasta se practică la standardele cele mai avansate. Teoriile sociale moderne descriu mai mereu viața orașelor în termeni de izolare, de degradare a legăturilor sociale, potrivnice ideii de comunitate. Contextele urbane sunt, pe de altă parte, locuri centrale unde formele de comunitate se inventează și reinventează în permanență, în funcție de spațiile sociale comune și de identitățile elective, după cum observă sociologul Fran Tonkiss. Facebook este încununarea contemporană a urbanității perfecte, satul global orășenizat la care are parolă de login fiecare al 13-lea om de pe planetă. Ne face Facebook mai singuri? E întrebarea aflată tot mai des pe buzele fiecăruia dintre noi. Das Cloud încearcă să vadă cât din singurătatea zilelor noastre și-o produce omul cu mâna lui și cât e generată din lipsă acută de Like.

 

“Trăim într-un univers tehnologic în care comunicăm în permanență. Și cu toate astea, am sacrificat conversația pentru simpla conectivitate”, este observația făcută de psihologul și profesorul M.I.T. Sherry Turkle într-un articol din The New York Times. Autoare a cărții “Alone Together: Why We Expect More From Technology and Less From Each Other”, Turkle vede cum, încet-încet, tindem să înlocuim conversația personală și ne-mediată electronic cu una impersonală și alienantă, o conectivitate care ne scutește de orice contact nemijlocit cu interlocutorul nostru.

 

Suprema însingurare

 

Dorința de simplificare a vieții în general și tactica cu care tehnologia devine a doua noastră natură explică lejeritatea cu care facem bucuroși trocul conversație-conectivitate: “Relațiile umane sunt bogate: sunt dezordonate și solicitante. Am deprins obiceiul de a le pune în ordine cu ajutorul tehnologiei. Iar deplasarea dinspre conversație spre conectare face parte din asta. E însă un proces prin care ne înlocuim pe noi înșine. Și mai rău, odată cu trecerea timpului se pare că încetează să ne mai pese, uităm că există o diferență”. Turkle este de părere că doar cu ajutorul comunicării inter-personale se poate înfrunta cu ușurință singurătatea, virtute în măsura în care învățăm să comunicăm în cele din urmă mai bine chiar cu noi înșine. “Dacă nu suntem în stare să fim singuri, suntem mult mai predispuși să fim singuratici. Dacă nu ne învățăm copiii să fie singuri, vor știi doar să fie singuratici”.

 

O abordare mai punctuală a singurătății din perspectivă Facebook, o are scriitorul Stephen Marche într-un articol din The Atlantic, care a făcut în această primăvară turul internetului, punând multă lume pe gânduri. Marche spune, citând diverse studii sociologice, că astăzi “trăim într-o izolare care ar fi fost de neimaginat pentru strămoșii noștri, însă cu toate acestea nu am fost niciodată mai accesibili”.

 

Facebook este încununarea contemporană a urbanității perfecte, satul global orășenizat la care are parolă de login fiecare al 13-lea om de pe planetă

Singurătatea face parte din spiritul și cultura americană, este de părere Marche, “un produs secundar al eternului apetit național pentru independență”, iar în sprijinul ipotezei sale pomenește de singuraticii pelerini veniți din Europa, cowboy-ii fără de mamă și tată ai Vestului Sălbatic sau emblema supremă a SUA, astronauții care se însingurează de bună voie în albastrul cerului. Iar ceea ce face în zilele noastre Facebook-ul este în ochii săi însingurarea supremă: “(Facebook) așează căutarea fericirii în centrul vieții noastre digitale. Capacitatea sa de a redefini însăși conceptele de identitate și împlinire este mult mai îngrijorătoare decât goana după datele noastre personale sau practicile legate de intimitate”.

 

În ultimă instanță însă, Marche reașează lucrurile într-o balanță – “Singurătatea nu este cu siguranță ceva pe care Facebook, Twitter sau o altă rețea socială ne-o provoacă. Până la urmă ne-o provocăm singuri. Să numim tehnologia ca pe un spirit al istoriei, impersonal și vag, care ne dictează acțiunile, este o scuză slabă. Noi suntem cei care luăm deciziile despre cum să folosim mașinile, nu invers”.

 

”Să numim tehnologia ca pe un spirit al istoriei, impersonal și vag, care ne dictează acțiunile, este o scuză slabă” – Stephen Marche

Off viaţa mea

 

“Ne face Internetul mai singuri?”, am întrebat-o pe Raluca Bob, specialist în PR la GfK România, companie care face studii de piață inclusiv în mediul online. “Cred că depinde de discernământul cu care ne apropiem fiecare dintre noi de Internet și de rețelele sociale. Alienarea e mai periculoasă mai ales la vârste fragede”, crede Raluca Bob. Există riscul să devenim dependenți de aceste medii și să le dedicăm foarte mult timp, mai ales printre tineri și foarte tineri. “Când petreci frecvent 8-10 ore zilnic în social media, este greu să mai relaționezi firesc offline și fenomenul însingurării, în ciuda sutelor de prieteni de pe Facebook, devine inevitabil”.

 

Oricât de sociabili ne-a făcut internetul, profunzime relațiilor sociale nu se testează în online, adaugă ea. Prieteniile adevărate nu pot fi întreținute numai în social media. “Nimic nu poate oferi un bonding mai bun decât un zâmbet sau o vorbă bună dintr-o întâlnire față în față, o strângere de mână, un plâns la propriu pe umărul cuiva. Sunt gesturi care nu se vor demoda niciodată. Din contra, chiar încercăm să le transferăm din offline în online, vezi emoticon-urile”.

 

Online-ul rămâne, prin urmare, doar o unealtă prin care ne amplificăm sau ne diminuăm izolarea, în funcție de talentul social al fiecăruia, concluzionează Raluca Bob. “Știu câteva comunități de timp liber – formate pe Yahoo Groups sau grupuri pe Facebook – care funcționează foarte bine offline: membrii ies des, fac sport sau diverse alte activități împreună. Folosesc online-ul într-un mod foarte inteligent, ca pe un instrument care să le lărgească numarul de prieteni offline sau să îi apropie mai mult de cei existenți”.

Internetul ne creează iluzia de companie, fără cerințele unei relații reale

 

Alina a reușit să vadă pe pielea ei nu cât de singură e cu Facebook-ul, ci în absența lui. Iar răspunsul ei după o lună (s-a întâmplat în martie) e că s-a simțit infinit mai puțin izolată odată ieșită din rețea. “Nemaifiind pe Facebook, tot ce comunicam online până atunci discutam face-to-face cu oamenii. Uneori mult mai ușor și detaliat”, spune ea. Asta și pentru că Facebook-ul n-a fost în cazul ei un scop, cât mai degrabă “o modalitate de a cunoaște oameni când abia mă mutasem în București”. “Și o modalitate de a afla ce se întâmplă și unde, în condițiile în care eram complet străină. Nu știam nimic și pe nimeni. Dar nu m-am oprit niciodată doar la Facebook. După 2-3 interacțiuni virtuale, ieșeam la bere și palavre face-to-face”.

 

Socializarea de pe Facebook s-a mutat astfel într-un offline în care a început să caute oameni cu care nu vorbea la fel de des când era conectată. “În prima zi mi-am sunat mama de 5 ori în 3 ore. După ce mama s-a plictisit de mine, am început să-mi sun prietenii din liceu, copilărie, iubitul din facultate şi chiar şi pe cei cu care băusem cu o seară înainte. Vroiam să văd ce se mai întâmplă. Mă simţeam de parcă nu mai ştiam nimic de ei de săptămâni. Sunând mult şi des, curând am început să mă simt ca un musafir nepoftit care dă buzna în casa omului cu ţârâitul telefonului. Era doar impresia mea. Majoritatea erau încântaţi de faptul că încă mai există oameni care sună de curtoazie, plictiseală sau pentru o ieşire la o bere”.

 

”Nimic nu poate oferi un bonding mai bun decât un zâmbet sau o vorbă bună dintr-o întâlnire față în față” – Raluca Bob, GfK

Natural born digital

 

Efectele Internetului și ale socializării online crescute încep să fie vizibile mai acut în cazul generațiilor tinere, este de părere Irina Nicolai, Awareness Coordinator în cadrul proiectului Sigur.info. “Suntem martori la o schimbare majoră, apariția unei generații născută și crescută cu acest tip de tehnologii”. Tinerii nesiguri pe ei sunt victimele cele mai ușoare ale rețelelor sociale, declară Nicolai pentru Das Cloud. “Internetul oferă posibilitatea de a modifica, retușa sau cizela imaginea personală, iar mulți tineri cu sentimente de insecuritate sunt atrași de aceast mediu în care se pot promova exact așa cum își doresc. Deși atrăgătoare, această alegere poate prinde copilul într-o lume fictivă, încurajând comportamente antisociale, iar în cel mai grav caz se poate ajunge chiar la dependență”.

 

Internetul ne creează iluzia de companie, fără cerințele unei relații reale, mai spune Nicolai. “Răbdarea este diminuată, fiind obișnuiti cu răspunsuri prompte și cu o cosmetizare a relațiilor, din care eliminăm astfel momentele stânjenitoare. Lipsa relațiilor autentice și inlocuirea acestora cu relații superficiale sau relații online poate afecta atât dezvoltarea copiilor pe termen lung prin incapacitarea lor din punct de vedere social, cât și starea afectivă, putând provoca sentimente de singurătate”.

 

Ne face, deci, Facebook mai singuri pe lumea asta? Depinde de cât de slabi de înger suntem, până la urmă. Ca și rebelii sau narcisiștii, singuraticii pot fi invidiați sau compătimiți. Se pare că introvertiții, niște singuratici mai hype, dau astăzi noua scară valorică a reușitei în viață, dacă e să ne uităm după trendologii care le suflă în pânze.

 

 

Susan Cain, fost avocat corporate pentru clienți precum Merrill Lynch sau General Electric, a scos recent o carte, “Quiet: The Power of Introverts in a World That Can’t Stop Talking”, în care, ați ghicit, elogiază introvertiții și tăcerea lor de aur.

 

Dar poate că nu ar strica să auzim, totuși, și alte păreri! În fond, nu suntem si(n)guri.

Alte articole
  • am bagat o vreme(luunga si inca “casual”) mmorpg, cand citesc asta cu facebook ma simt batran 😛

  • da..depinde pentru ce este folosit…dar e mai usor de stat la curent cu viata si intamplarile celor dragi si departe