Campionul digital de care n-a auzit netul

Comisia Europeană a dat poruncă tuturor statelor să numească un magician al internetului care să se dea peste cap pentru a lega fedeleș toți cetățenii continentului de marea lume digitală. Meine Damen und Herren, un interviu cu Paul-Andre Baran, primul Campion Digital al Uniunii Europene.

Paul-Andre Baran

 

De Paul-Andre Baran au auzit mai degrabă bibliotecarii țării, decât acea parte a lumii mult mai pricepută la internet și digitalizări. Și, totuși, el este Campionul Digital al României de aproximativ o lună, acceptat în funcție de însuși Comisarul European pentru Agenda Digitală și vice-președinte al Comisiei Europene, Neelie Kroes.

 

Cum n-a făcut turul presei mainstream din România pentru a spune ce planuri de digitalizare a maselor va scoate din joben, l-am găsit pe malul Dâmboviței, la sediul IREX, o organizație non-profit cu sediu în România al cărei director este. La parterul clădirii e doar o singură bicicletă, o Gazelle de oraș, deși IREX are în total vreo două duzini de angajați. E a lui Paul-Andre, un american cu bască întoarsă care vorbește românește în simpatice dezacorduri și conjugări încă neșlefuite. A venit cu un internship în România în 1998, iar de-atunci nu s-a mai dat dus înapoi în Los Angeles. Nu are valuri aproape, să facă surf ca-n California, dar navighează, în schimb, cu iscusință, pe valul tehnologic ajuns cu chiu cu vai și în România.

 

Într-un interviu exclusiv pentru Das Cloud, Paul-Andre Baran vorbește despre proiectul său de suflet, Biblionet (un efort de digitalizare a bibliotecilor din zonele rurale, început în 2009), despre cum e să fii campion digital și care sunt pașii pentru a mai astupa din hăul dintre digitalii și nedigitalii României.

”Aud foarte des de la autoritățile locale că rolul unei biblioteci este de a culturaliza populația. Hai să fim serioși, niciodată o bibliotecă publică nu a fost creată pentru a culturaliza populația”

 

Ce este Biblionet?

 

Înainte de 2009 a existat programul Global Libraries. Este un program al Fundației Bill and Melinda Gates, care a început în SUA. Familia Gates a avut întotdeauna această viziune, că lumea conectată la internet e mai zdravănă, mai sănătoasă, poate să contribuie mai bine în societate. Este mai împlinită, cumva. Și au investit masiv în SUA. La un moment dat, acum vreo 9 ani, președintele statului Chile a venit într-o vizită oficială în America și a văzut ce a făcut Gates cu bibliotecile americane și a zis “Vreau și eu așa ceva în Chile. Nu puteți face?” Au zis “Hai că facem” și așa au devenit Global Libraries.

 

A urmat Mexic, Vietnam, Botswana. În Europa suntem în Letonia, Lituania, Polonia, Ucraina, România, Bulgaria și acum în Republica Moldova. De ce România? În primul rând nevoia, trebuie să existe nevoia pentru acest lucru. România avea nevoie, Franța nu, spre exemplu. Al doilea lucru este capacitatea locală. Kazahstanul are nevoie, dar nu are capacitate locală de a întreține investiții. România a intrat într-un program pilot de doi ani de zile cu Global Libraries. A trebuit să învățăm cum să gestionăm programul. Fiind unul atât de mare, pentru mine ca director a devenit incredibil de greu să pun mâinile peste tot. Când am început, le-am explicat unor colegi că e cel mai mare vas din lume care a plecat și eu nu-l mai controlez. Eu pot pur și simplu să-l ghidez cât de cât, dar de fapt și de drept, e controlat de atât de mulți oameni și interese încât eu pot doar să încerc să îl țin pe o traiectorie.

 

Cum ați pornit Biblionet?

 

L-am început în 2009. E un program de 26,9 milioane de dolari, pe 5 ani. În primă fază, noi am ales biblioteci județene. În primul an am luat 12, după care 18, iar apoi 11. în fiecare bibliotecă județeană am ales doi bibliotecari pe care i-am făcut formatori, pentru îndrumarea altor bibliotecari către servicii de IT. La acest nivel, bibliotecar-bibliotecar, conexiunea rămâne constantă. “Am uitat cum să fac cont de Skype” sau “Am uitat cum să fac search de nu știu care”. Și ei au legături constante între ei. E mai bine așa decât să ai un centru național de training.

 

Fiecare bibliotecă județeană a primit doi formatori bibliotecari, plus 11 laptop-uri și câte un proiector, și au putut crea câte un centru de formare. Și la ei vin bibliotecarii de la nivel local, în grupuri de câte zece, iar ei stau o săptămână împreună învățând cum să lucreze cu publicul în zona de IT. Nimeni nu e plătit, ei fac asta cumva pe bază de voluntariat, fiind angajați ca bibliotecari. În program există acum peste 1.500 de biblioteci. Nimeni nu credea la început că o să putem face asta.

 

Urmăriți mai jos o prezentare a programului Biblionet

 

 

Cu ce sunt dotate aceste biblioteci locale?

 

Noi dăm la fiecare bibliotecă locală minim patru calculatoare. Pot ajunge și la zece, depinde de numărul locuitorilor din localitate și de spațiu existent. Fiecare comunitate primește și un proiector. Și ceea ce este foarte mișto e că multe comunități au început să dea filmele românești vechi, pe care copii nu le văd pentru că nu au cinematograf. Legal, ilegal, nu știu, nu e treaba mea. Au început să vadă românii și arta lor, ceea ce mi se pare genial.

 

Pentru bibliotecari formarea e gratuită, primăriile trebuie să le plătească însă drumul până la centrele de formare. Primăriile mai trebuie să achite abonamentul la internet și să cumpere mobilier. Până în acest moment avem 5 milioane de euro co-share de la aceste primării din toată țara.

 

E auto-sustenabil proiectul în acest moment?

 

Noi am promis că proiectul va fi sustenabil, iar asta să însemne că bibliotecile să poată întreține ce le-am dat noi. După un an de zile, am realizat că am redefinit ce înseamnă, de fapt, sustenabilitatea. Am ajuns la concluzia că sistemul de biblioteci publice poate chiar evolua după plecarea noastră. Noi o să-i lăsăm la un anumit nivel, iar după plecarea noastră ei o să continue să evolueze. Asta înseamnă sustenabilitate, nu în sistem liniar, ci în creștere. Toate eforturile sunt făcute de bibliotecari, este fenomenal ce au făcut ei. Am subestimat capacitatea locală de a ține programul mai departe.

Posterul campaniei Căutătorii de povești

 

Suntem în faza în care ne dorim existența unor biblioteci moderne. Nu putem promova o bibliotecă mai modernă decât dacă cel puțin jumătate din biblioteci au intrat în programul nostru. Noi am așteptat această critică, 1.500, care este peste jumătate din bibliotecile din România și jumătate din comunitățile din țară. Este o cifră critică pentru noi. Am atins acest lucru, așa că am început acțiunea de promovat bibliotecile publice, prin campania “Căutătorii de povești“. De asta am așteptat până acum.

 

Ce urmează pentru Biblionet?

 

Acum încercăm să trecem de la programul Biblionet la un sistem de biblioteci moderne. Am revenit la ideea “Ce este o bibliotecă? De ce s-a creat acum câteva sute de ani biblioteca publică, în general?” În România e interesant, pentru că în perioada comunistă s-a bulversat definiția unei biblioteci publice. Aud foarte des de la autoritățile locale că rolul unei biblioteci este de a culturaliza populația. Hai să fim serioși, niciodată o bibliotecă publică nu a fost creată pentru a culturaliza populația. A fost creată acum sute și sute de ani de către niște înțelepți care au înțeles un lucru: dacă tu și eu avem acces la mai multă informație, o să fim fermieri mai buni, o să facem treaba mai bine și mai eficient, iar societatea noastră o să crească. Biblioteca nu e școala, este informarea, este dezvoltarea. O bibliotecă modernă nu și-a schimbat definiția, e același lucru, numai că uneltele noastre sunt total altfel. Pentru noi, biblioteca publică trebuie să fie văzută ca un spațiu, un nod, un pilon al comunității pentru a se dezvolta în orice sens.

 

Și în ce fel a început să se schimbe rolul acestor biblioteci?

 

Avem, de exemplu, biblioteci publice care au făcut parteneriate cu Crucea Roșie. Iar mămicile pot să facă gratuit cursuri de prim ajutor după naștere. E un serviciu tradițional oferit de o bibliotecă? Nu. E un serviciu de care este nevoie? Absolut! E normal ca într-o comunitate în care nu există un community center, în care nu există un spațiu în care lucrurile acestea să se dezvolte în mod coerent, biblioteca să fie acest loc în care să se împlinească nevoile locale pentru diferite tipuri de populație.

 

Ne poți da și alte exemple?

 

La Constanța, prin biblioteca publică se face un program de informare referitoare la cancerul la sân. Berea Ursus a făcut anul trecut un parteneriat cu autoritățile din județul Buzău. Au luat bibliotecile din județ, unde au făcut campania lor de CSR. Au adunat comunitățile pentru a discuta efectele băuturii asupra minorilor. Pentru acest lucru noi nu am făcut nimic, ele încep însă să apară tot mai des. Eram un catalizator la început, dar acum încep să se dezvolte singure. Bibliotecile încep să devină un loc modern, unde putem să comunicăm. Încercăm să oferim granturi, să facem legături între privat și biblioteci, între ONG-uri și biblioteci.

 

Ce valoare au granturile pe care le oferiți?

 

Granturile sunt mici, până în 1.000 – 2.000 de dolari. Sunt folosite pentru a conecta comunitatea cu un nou serviciu. Din luna mai o să avem mai multe tipuri de granturi: unul pentru bibliotecile județene (până în 5.000 de dolari), unul pentru bibliotecile locale (până în 1.500), plus un grant mare de 30.000 de dolari (pentru bibliotecile județene, timp de un an – pentru a putea dezvolta niște servicii pe termen lung). Am dat în total aproximativ 60-70.000 de dolari în granturi.

 

Anul trecut am dat un grant în județul Cluj de 2.300 de dolari. Banii aceștia au fost pentru a construi un curs pentru a căuta joburi online, pentru a crea un template de CV european și pentru a învăța două-trei noțiuni de interviu, dacă ești chemat. Biblioteca județeană a chemat 20 de biblioteci locale, a făcut un curs cu bibliotecarii, după care i-au trimis acasă. În trei luni de zile, peste 400 de clujeni au fost instruiți, iar 32 dintre ei au luat joburi. Am făcut un calcul: în trei luni de zile, cu salariul minim pe economie, cei 32 de angajați contribuiau către statul român cu 11.600 de dolari. Asta cu o investiție de numai 2.300 de dolari. Plus că nu mai plăteau șomaj, pe care nici nu l-am mai calculat. Am dat acest exemplu, iar acum sunt 6 sau 7 județe care fac asta.

 

A crescut numărul celor care trec pragul acestor biblioteci?

 

Am observat o creștere de 50% a numărului de intrări în bibliotecile din comune. Și o creștere cu 30% a împrumutului de carte. La nivelul municipalității, creșterea e mult mai mică, undeva la 10%. Efectele cele mai mari sunt în comune, unde acest gap este cel mai mare. De aceea și investițiile noastre cele mai importante (87% din valoarea lor) sunt în comune.

 

Cum ai ajuns Campion Digital al României?

 

Înainte să fie schimbat, Valeriu Vreme, fostul ministru al comunicațiilor, a nominalizat numele meu. Eu am aflat la un telefon că așa a făcut. Nu am înțeles ce înseamnă asta. El a trimis nominalizarea la Neelie Kroes. Biroul ministrului m-a sunat să îmi spună acest lucru. Asta era undeva în februarie. Tocmai se pregătea să plece din funcție. Cred că pur și simplu cunoștea programul Biblionet și Alianța Digitală, și de asta m-a nominalizat. Nu înțeleg ce înseamnă acest rol încă, am fost și în Bruxelles să vorbesc despre asta.

 

De unde vine ideea asta, de Campion Digital?

 

Cabinetul primului ministru din Anglia a numit pentru prima dată un campion digital, pe Martha Lane Fox. Era cineva ales pentru a promova mai bine incluziunea digitală în Anglia. Neelie Kroes a văzut ce se întâmplă acolo, a vorbit cu José Manuel Barosso (președintele Comisiei Europene) și a zis “Hai să cerem ca fiecare țară europeană să nominalizeze câte un campion digital”. Cred că ideea de bază era să promovăm local ideea de incluziune digitală.

 

Urmăriți mai jos o discuție între Paul-Andre Baran și Neelie Kroes

 

 

Ce planuri ai în calitate de Campion Digital?

 

România e o țară cu plus 50% din populație care nu a avut niciodată contact cu internetul. Prima problemă în România este țeava: nu avem acoperire 100% cu țeavă. Prima problemă ca tu să poți vedea internet, trebuie să ai acces la internet. Trebuie să existe țeavă care să meargă oriunde în țara asta, broadband, nu dial up. Standardul minim până în 2015 este 30MBps. A doua problemă este dotarea: locuri publice, școli, biblioteci, ONG-uri, orice direcție ce poate îndruma lumea spre tehnologie într-un fel sau altul. Apoi trebuie oameni competenți.

 

Accesarea de avantaje și dezvoltarea lor ar trebui să fie următorul nivel. Politici pentru softiști, pentru e-government. Două lucruri legate. Guvernul lucrează până acum cel mai des în aceste două zone: strategie pentru extinderea țevii, iar apoi au făcut tot felul de lucruri pentru e-government. Poți să plătești taxe local, nimeni nu o face însă. Dar dacă nu treci prin toate astea, chiar nimeni nu o să folosească internetul. De ce ai investit atâția bani în ceva dacă nu ai gândit cum o să aducem lumea acolo? Care e planul concret?

”Educație, sănătate, job-uri sunt cele mai dese căutări făcute în aceste comunități. Dacă asta e ce caută omul, păi fă dracului servicii pentru aceste trei lucruri”

 

Poți să ne oferi un exemplu ce cum ar trebui făcuți acești pași în România?

 

Împreună cu APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) am făcut anul trecut un pilot: 400 de biblioteci locale au ajutat 17.000 de fermieri să aplice pentru subvenția lor pentru agricultură. Online, în bibliotecă. Am făcut asta în biblioteci publice. Și au adus 20 de milioane de euro, subvenții înapoi în comunități. Cei 17.000 de fermieri au păstrat 50.000 de zile de lucru necălătorind în acest scop. Și alți 350.000 de euro economisiți pe transport. Anul ăsta am aplicat la nivel național acest program.

 

Aici exista serviciul, noi am făcut toți acești pași pentru a îndruma fermierul care nu știa să facă acest lucru. Am luat într-un fel rolul guvernului și am gândit tot lanțul. Ca să dovedim că dacă faci tot lanțul, mult mai multă lume beneficiază. Și am putut să dovedim asta. Aceste lucruri sunt absolut esențiale ca să “kill the digital divide”. Altfel nu ai cum.

 

Care e rolul Alianței Digitale în tot acest proces?

 

Ministerul Comunicațiilor a recunoscut că are niște lipsuri, că nu gândește întotdeauna total coerent, că e fragmentat acolo și a hotărât să creeze un fel de advisory board (Alianța Digitală). Firme de IT, ONG-uri, printre care și noi, biblioteca națională, asociația bibliotecarilor.

 

Cel mai important nu e să avem acum bani în acest board, ci pentru 2014-2020, când se dau următorul ciclu de fonduri europene. Acum e necesară crearea de politici care să definească finanțări pentru acestă perioadă, pentru integrarea oamenilor în tehnologie. Plus politici pentru afaceri.

 

Se numesc “piggyback policies”: de îndată ce a ajuns țeava, să existe imediat un mod de finanțare. Când a ajuns țeava, primăria poate să aplice imediat pentru calculatoare în școli, în biblioteci, la jandarmerie, la punctele de lucru ale salvamontiștilor. Orice ar fi nevoie în comunitatea cutare. Fiecare program să fie legat coerent de un alt program.

 

Educație, sănătate, job-uri sunt cele mai dese căutări făcute în aceste comunități. Sunt sute de mii de click-uri. Dacă asta e ce caută omul, păi fă dracului servicii pentru aceste trei lucruri! Noi vrem să ajutăm ministerul să creeze politici coerente ca finanțarea asta să fie bine dată.

 

O estimare a fondurilor europeane pentru zona de IT pentru 2014-2018 ar fi probabil 2-3 miliarde de euro.

 

Cum ai ajuns în România?

 

Am venit la sfârșitul lui 1998 în România și am lucrat în acea perioadă președinție, era Emil Constantinescu pe atunci. Lucram într-un departament care exista, al societății civile. Unul dintre roluri era de a întreține legătura dintre președinție, investitori și societatea civilă. După intershipul de 6 luni mi-a plăcut foarte mult și nu am mai plecat. Eu vroiam să fac un masterat în relații internaționale. Și aveam nevoie de experiență de cel puțin șase luni, așa am ajuns să fac acest internship.

 

După ce a anunțat Constantinescu că nu mai candidează, mi-am găsit ușor de lucru la niște ONG-uri, pentru că lucrasem anterior cu societatea civilă.

 

Când am aplicat pentru finanțare la Fundația lui Bill Gates aveam deja mai multe proiecte legate de ideea de tehnologizare. A fost un atuu în aplicația mea.

 

Ai și origini românești

 

Tatăl meu e român, bucureștean, avea câteva relații la administrația prezidențială. “Trimite un CV, spune că vii pe banii tăi”. Așa am stat primele șase luni. Ai mei aveau un apartament, luat după 1989.

 

Tatăl meu a plecat din România după ce a terminat liceul. Bunicul meu avea probleme cu partidul comunist. Era bine poziționat ca inginer. Lucra pe proiecte pan-europene, la calea ferată. A emigrat în Polonia cu tata și bunica. Tatăl meu s-a întâlnit cu mama în Polonia și au plecat în SUA. Mama și cu tata vorbeau doar în poloneză acasă, în SUA, că era și bunica mea din Polonia acolo. Tata a ținut tot timpul legătura cu România. Prima dată am fost aici în 1984. Am mai venit în 1990, 1991, 1993, tot veneam. Am unchi aici, niște rude în Brăila.

Alte articole