De la mână pân’la scroll

După ce ni s-a spus ani la rândul că Google ne face mai proşti, suntem avertizaţi mai nou şi că lectura pe tablete şi e-readere ar dăuna grav memoriei.

Foto: pressking.com

 

În epoca e-readingului, paginile cărţilor au fost înlocuite de fluxuri neîntrerupte de text. Ne este mai greu acum să ne dăm seama cât am parcurs dintr-un volum, mai ales în cazul Kindle, care a renunţat complet la sistemul de numerotare a paginilor, afişând în schimb câte procente au mai rămas până la sfârşitul cărţilor.

 

În plus, posibilităţile de a personaliza după pofta inimii fonturile şi dimensiunea lor şi de a oscila între modurile portrait şi landscape ne încurajează să nu mai ţinem seama de locul în care un fragment de text se află pe o anumită pagină (pe cea din stânga, pe cea din dreapta, în partea superioară sau cea inferioară).

 

Reperele spaţiale asociate în mod tradiţional cărţilor au dispărut astfel aproape cu totul, iar unii psihologi susţin că asta face ca informaţiile din volumele digitale să fie mai dificil de memorat decât cele din cărţile de tip dead-tree edition.

E un fel de pact cu Diavolul în epoca modernă: ţi se oferă pe tavă toate informaţiile create vreodată, însă ţi se confiscă abilitatea de a realiza conexiuni complexe

 

De la navigare la teleportare

 

“Cu cât o amintire poate declanşa mai multe asocieri, cu atât poate fi mai uşor accesată de către creier. În consecinţă, factori aparent nerelevanţi, precum reţinerea faptului că o informaţie pe care ai citit-o s-a aflat în susul sau josul paginii, pe cea din stânga sau cea din dreapta, lângă o imagine sau nu, pot ajuta la cimentarea acelei informaţii în memorie”, se arată într-un articol publicat de Time.com, care citează un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Leicester.

 

Internetul şi cărţile digitale nu sunt spaţii ale navigării, ci mai degrabă ale teleportării, iar această superputere pe care o dobândim când păşim pe tărâmul virtual din nefericire aduce cu sine efecte secundare nedorite la nivelul memoriei.

 

Putem sări de la o informaţie la alta cu o uşurinţă fără precedent, însă creierele noastre n-au fost construite pentru o astfel de abilitate, se arată într-articol publicat pe site-ul Psychology Today de către neurobiologul Mark Changizi, care susţine că internetul şi cărţile digitale ar trebui regândite pe baza unei topografii informaţionale atent schiţate.

 

Studii la kilogram

 

Articolele şi studiile pe tema literaturii digitale care aboleşte memoria ar trebui citite totuşi cu o solniţă alături, avertizează scriitorul Constantin Vică, doctor în Etica noilor tehnologii. “Studiile care confirmă sau infirmă faptul că informația citită pe instrumente electronice este mai greu de memorat se bazează pe anumite asumpții care pot fi contestate. Mai mult, studiile sunt limitate demografic și în timp – ceea ce le scade șansele de a confirma sau infirma o ipoteză atât de complexă. Multe dintre aceste studii nu țin cont de diferențele dintre limbi (bazate pe alfabet sau ideograme, aglutinante sau flexionare etc.) și, uneori, nici de cele între nativii digital și imigranții digital”, contestă Vică seriozitatea studiilor de genul celui al universitarilor din Leicester, adăugând că, de cele mai multe ori, acestea nu sunt reluate de alţi cercetători, pentru confirmarea rezultatelor.

 

Într-adevăr, cogniţia are nevoie de repere spațiale tri-dimenisonale și de corporalitate, dar suportul de tip e-reader sau tabletă nu este diferit spațial de suportul tradițional al hârtiei (în sensul că le percepem tot tri-dimensional), spune scriitorul român. “Problema informației digitale stă în dispariția limitei, a containerului finit (așa cum sunt o carte sau o bandă de magnetofon). Cartea este liniară, informația pe web este non-liniară. Dar un device tip tabletă poate juca rolul unui container finit”.

”Studiile care confirmă sau infirmă faptul că informația citită pe instrumente electronice este mai greu de memorat se bazează pe anumite asumpții care pot fi contestate” – Constantin Vică

 

Ceea ce contează sunt structurile mentale în care informaţia este introdusă şi modul în care aceasta devine cunoaştere, crede Vică. Experienţa în timp, expunerea la noul mediu, relaţia cu care o ai la vechiile medii nu sunt nici ele de neglijat. “Nu am stat să analizez cum memorez, dar prefer să notez informația citită într-un alt mediu și pe alt suport. Fișez online când citesc ceva tipărit, îmi fac notițe pe hârtie când citesc pe ecran”, explică filosoful digital modul în care îşi împiedică memoria să-i joace feste.

 

Pact cu Diavolul 2.0

 

Desigur, ideea potrivit căreia tehnologia ne ştirbeşte memoria şi gândirea nu este nouă. Ani buni, internetul a fost asemănat în cultura populară cu un creier colectiv extern, gigantic şi vorace, care poate fi accesat în schimbul unui preţ extrem de scump: renunţarea la propria memorie. Primeşti acces necondiţionat, în timp real, la conţinutul creat de întreaga umanitate, însă trebuie să renunţi pentru asta la capacitatea de a stoca informaţii pe termen lung.

 

E un fel de pact cu Diavolul în epoca modernă: ţi se oferă pe tavă toate informaţiile create vreodată, însă ţi se confiscă abilitatea de a realiza conexiuni complexe, în condiţiile în care sistemul tău de referinţe e tot mai decrepit.

The Shallows - Nicholas Carr

 

Unul dintre principalii partizani ai curentului “internetul prosteşte” este scriitorul Nicholas Carr, al cărui volum publicat în 2010, “The Shallows“, porneşte de la un articol publicat în 2008 în revista “The Atlantic”, intitulat “Ne face Google să fim mai proşti?“.

 

În vreme ce cărţile tradiţionale ne călesc atenţia şi ne stimulează raţionamentele profunde, internetul ne bombardează cu informaţii fragmentate şi ne aruncă din lectură superficială în lectură superficială, astfel că ne ştirbeşte puterea de concentrare şi abilitatea de a realiza judecăţi complexe, susţine scriitorul american. Firele gândirii ni se agaţă în pânza virtuală şi se frâng, iar astfel devenim tot mai superficiali.

 

Suntem tot mai buni la procesarea informaţiilor vizuale, însă ne înstrăinăm de procese cognitive superioare precum vocabularul abstract, imaginaţia, gândirea critică, concentrarea, contemplaţia şi reflecţia, scrie Carr, citând mai multe studii în sprijinul său. Se pare însă că nu suficiente, din moment ce recenzorii i-au reproşat că s-a bazat prea mult pe opinii personale, citate trunchiate şi scoase din context şi argumente hazardate. Una dintre recenzii, publicată în “The Telegraph”, poartă sugestiv titlul “Îl face internetul pe Nicholas Carr să fie prost?”

 

Ne modifică internetul creierele?

 

La doar un an de la publicare, teoria scriitorului american s-a şubrezit odată cu publicarea unui articol de referinţă în revista “Science”, semnat de cercetători de la universităţile Columbia, Winsconsin-Madison şi Harvard. În urma a patru experimente în care voluntarii au fost rugaţi să memoreze diverse informaţii, ei au conchis că internetul modifică într-adevăr modul în care interacţionăm cu informaţiile, dar fără ca asta să fie neapărat un lucru rău. În loc să ţinem minte diverse tipuri de conţinut, preferăm să memorăm căile prin care putem ajunge la ele şi locurile în care le găsim.

 

De vreme ce putem găsi oricând informaţiile de care avem nevoie, avem tendinţa de a nu le mai asimila în memoria de lungă durată. Fără să ne dăm seama, ne-am transformat în nişte androizi informaţionali, aflaţi în simbioză cu calculatoarele pe care le folosim. Internetul a devenit într-adevăr un creier colectiv extern, de care am devenit dependenţi. “Trebuie să rămânem conectaţi la el pentru a şti în continuare ce ştie şi Google”, conchid cercetătorii americani.

 

Google search: Google makes us...

 

Noul nu e de fapt atât de nou

 

Atât ipoteza înaintată de Carr, cât şi studiul din “Science” sunt exagerate, crede Vică, atrăgând atenţia că s-a pus prea puţin accent pe natura informaţiilor menite a fi reţinute. “Sunt de acord că «externalizăm» memoria și că apelăm la o memorie tranzitivă, că (ne) plasăm și în ceilalți informații. Dar contează ce natură au acele informații. Există o legătură cauzală între cum ți-ai antrenat mintea (unii preferă date «crude», alții informații într-un corpus coerent, alții metaforele etc.) și cum vei reține varii informații. În plus, externalizarea unor funcții ale memoriei a existat dintotdeauna, numai că acum ne aflăm mai mult ca niciodată în apropierea extensiilor digitale”.

 

Noile tehnologii nu modelează creierul mai mult decât au făcut-o cartea şi tiparniţa lui Gutenberg, crede Vică, atenţionând că, cel puţin până acum, nu s-au formulat teorii mature, ci doar ipoteze în ceea ce priveşte relaţia dintre tehnologie şi memorie. Aşadar, ar fi prea devreme pentru a vedea dacă biţii şi pixelii ne dau într-adevăr neuronii peste cap.

 

Suntem încă în zodia experimentalului, aşa că putem profita de asta pentru a vă propunem un mic exerciţiu fără page scrolling: vă mai amintiţi titlul?

Alte articole