RIP Encyclopædia Britannica: 1768 – 2012

Encyclopædia Britannica a tras cortina peste ediția prețios tipărită vreme de 244 de ani. Am rămas cu Wikipedia și alte .pedii. E de bine? E de rău?

Foto: digitaljournal.com

 

Chuck Norris a citit toată Encyclopædia Britannica. De două ori! Adevărul e că puțini au făcut-o fie şi măcar o singură dată. Britannica avea 33.000 de intrări și 44 milioane de cuvinte în cele 32 de volume care ieșeau anual de la tipar. Fiecare tom cântărea aproape 2 kilograme, iar pentru ediția completă din 2010 trebuia să scoți din buzunar 1.400 de dolari. În lupta cu internetul, cu prețul hârtiei și cu obiceiul de consum cultural, mastodontul iluminist și-a dat sfârșitul.

 

“Unii oameni se vor simți triști și nostalgici în lipsa ei”, le spune celor de la “The New York Times” Jorge Cauz, președintele Encyclopaedia Britannica Inc. “Dar avem unelte mai bune acum. Website-ul este updatat în permanență, este mult mai vast și are și multimedia”.

 

”Enciclopedia Britanică nu e moartă, se transformă” – Ioana Calen

În România, Encyclopaedia Britannica este editată începând din 2009 de editura Litera. “Atunci am editat Enciclopedia Concisă Britannica într-un singur volum”, declară pentru Das Cloud Georgiana Sandu, PR al editurii. În 2010, a fost lansată colecția Enciclopedia Universală Britannica în 16 volume, “colecție care a avut un succes important în rândul publicului român, bucurându-se de numeroase reeditări”, după spusele Georgianei Sandu. În tot acest timp, Litera a vândut peste 50.000 de seturi din Encyclopaedia Britannica. “Colecția Britannica se adresează unui public larg, de regulă adulți cu o pregătire intelectuală peste medie”, face Sandu un scurt profil al celor care obișnuiesc să își încarce rafturile cu titratele volume.

 

Celor care sunt încă nostalgici, dar și celor care nu văd mare pierdere prin dispariția frumosului tipar, redactorii Das Cloud le împărtășesc părerea lor despre decizia editorilor de a renunța la formatul print al Encyclopaedia Britannica.

 

Ioana Calen

 

Enciclopedia Britanică nu e moartă, se transformă. Pentru că scriu de aproape șase ani cronică de carte pentru publicațiile cu care colaborez, m-am trezit într-o bună zi cu casa tapetată de cărți. De fiacare dată când fac ordine în cărți, renunț la câteva zeci de volume pe care eu consider că nu le voi mai deschide niciodată. N-am avut niciodată Eciclopedia Britanică în bibliotecă, dar nici n-am deschis vreodată Larousse-ul după ce am descoperit internetul.

 

”Informația e acum peste tot, nu doar în bibliotecile celor care au 1.400 de dolari să plătească pentru cunoașterea prinsă cu cotor aurit” – Cosmin Popan

Și atâta vreme cât școlile din Tailanda le oferă elevilor pad-uri pe care să-și stocheze lecțiile, manualele și alte surse de informație, iar în unele state din SUA nu mai este obligatoriu să înveți să scrii de mână în școală, disconfortul nostru metafizic legat de faptul că nu se mai tipărește în format hardcover pare caduc. Nu mă deranjează această decizie pentru că mi se pare că am capacitatea să-mi selecționez cele mai relevante informații pe un anume subiect, fără să am nevoie de confirmarea lor prin forța autorității unei enciclopedii de prestigiu.

 

Cosmin Popan

 

Am crescut cu Larousse, Le Petit Larousse, mai precis, pentru că am fost mai mult francofon în adolescență. Nu știu care e soarta enciclopediei de căpătâi a francezilor, dar nu cred că o duce nici ea mai bine decât defuncta Encyclopaedia Britannica. Am cărat volumul după mine de la Cluj la București în 2004, când am terminat facultatea, într-o vreme când Wikipedia nu era nici ubicuă, nici infailibilă. Nu știu dacă am deschis-o însă în tot acest timp de două sau trei ori.

 

Britannica rămâne voioasă în format pentru iPad

E un obiect frumos o enciclopedie, cu cotor aurit ca să dea bine în bibliotecă, cu intrări ordonate alfabetic, fără haosul web-ului în care trebuie să știi să defrișezi ca să ajungi la ce te interesează. Informația din enciclopediile tipărite ți-o servesc autorități în domeniu, iluminiști care azi fac față tot mai greu complexității realităților din jur. Câte autorități incontestabile există pentru cele enșpe miliarde de domenii ale cunoașterii? Una singură mie, oricât o fi ea de bună, nu-mi ajunge ca jurnalist. Sunt obișnuit cu mai multe surse de autoritate.

 

Când Wikipedia și-a dat blackout pe motiv de SOPA, The Guardian a pus rapid, dar ineficient mâna pe Encyclopaedia Britannica ca să deservească interesul cititorilor lăsați în beznă. A fost un gest duios, însă nici un om normal nu va recurge vreodată la el. Pentru că informația e acum peste tot, nu doar în bibliotecile celor care au 1.400 de dolari să plătească pentru cunoașterea prinsă cu cotor aurit.

 

Bogdan Pencea

 

Prima ediție din 1768 avea doar 2 volume. În prima ediție, despre California se spunea că ”e o țară mare în Indiile de Vest”, că se scrie cu doi ”l” și că nu se cunoaște dacă e o insulă sau peninsulă. Erau și sfaturi medicale. În paginile englezești apărea, tot în prima ediție, un sfat pentru tratarea, iertați-mi limbajul, pârțurilor. Era recomandat ceaiul de mușețel și suflarea de fum de pipă, printr-o țeavă, iertați-mă din nou, în fund.

 

”Acum transmitem informațiile la care a ajuns umanitatea, mai multe ca oricând, în mod digital” – Bogdan Pencea

Lucrurile s-au schimbat și vremurile n-au iertat enciclopedia în care au scris de-a lungul timpului Einstein, Marie Curie și sir Walter Scott. E și o problemă de mediu de transmitere. Ediția tipărită din 2010 are 32 de volume. N-am văzut în viața mea o astfel de enciclopedie – voi ați văzut? -, dar îmi imaginez că nu o cumperi pur și simplu din librărie. O comanzi acasă și, așa cum se întâmplă când îți cumperi un frigider nou, doi băieți zdraveni vin s-o descarce din mașină și s-o aşeze în bibliotecă.

 

E timpul să lăsăm trecutului ce-i al trecutului. Acum transmitem informațiile la care a ajuns umanitatea, mai multe ca oricând, în mod digital. La început erau transmise prin scrijelituri în peșteri. Oare a plâns cineva când a apărut pergamentul?

 

Radu Tătaru-Marinescu

 

Se tot vorbește de sfârșitul unei ere odată cu încetarea tipării Enciclopediei Britannica. Din punctul meu de vedere este sfârșitul unei ere în care informația costă. În 1950 Enciclopedia Britannica era stindardul clasei de mijloc (cel puțin în Occident), iar multe familii făceau rate pentru a-și permite seria, de altfel cea mai apreciată între intelectualii vremii.

 

”Din punctul meu de vedere este sfârșitul unei ere în care informația costă” – Radu Tătaru-Marinescu

Internet-ul și Wikipedia au dat startul democratizării informației, pe când Enciclopedia Britannica a rămas o companie, care, ca orice companie, este mânată de profit. Și să nu le plângem de milă, pentru că trecerea către era digitală din punct de vedere al profitului a fost făcută cu succes, cel puțin așa susțin declaraţiile oficiale.

 

Ce mi se pare interesant este faptul că jumătate de milion de utilizatorii încă mai plătesc (cei drept, doar 70 de dolari pe an) pentru a avea acces la un instrument pe care îl au gratuit la un click distanță. Poate pentru că încă Wikipedia nu dă bine să fie citată într-o dizertație?

 

Traian Brad

 

…. şi-n cea de-a patruzeci şi opta zi a “Manuscrisului găsit la Saragosa” se spune povestea poligrafului Diego Hervas, eruditul fără de seamăn, dornic de slavă şi hotărât să scrie câte un tom despre fiecare dintre cele 100 de ştiinţe cunoscute omenirii. 15 ani de trudă zilnică i-a luat să-şi scrie marea sa operă, dar întregul Madrid avea să-i recunoască geniul şi să-i stea la picioare.

 

”Informaţia de calitate, actualizată la secundă în digital, e mai aproape ca niciodată de noi toţi” – Traian Brad

A legat în piele cele 100 de tomuri, le-a pus în ordine pe o masă, iar însemnările şi ciornele le-a aruncat în foc. A zăvorât apoi uşa casei şi a plecat în Asturia. S-a întors după câteva zile. Şi-a găsit cărţile distruse, împrăştiate peste tot şi roase până la ultima pagină de şobolanii atraşi de mirosul de clei proaspăt.

 

A luat-o de la capăt şi a rescris totul în alţi opt ani. Numai că ştiinţele evoluaseră între timp şi i-au trebuit alţi patru ani să adauge noile descoperiri. Marea Enciclopedie mai trebuia doar tipărită. A dus-o la un librar, iar omul a măsurat-o atent şi i-a cerut să o scurteze la 25 de volume. Era prea mare.

 

Cele 32 de volume ale Enciclopediei Britannica se reinventează şi ele acum. Pentru un nostalgic al bibliotecilor şi al fişelor de lectură scrise de mână, ceva se pierde, iremediabil. Dar, să o recunoaştem, un cont Dropbox şi o conexiune la internet l-ar fi scutit de multe griji pe greu încercatul don Diego. În fond, cuvântul scris nu moare, îşi schimbă doar suportul, iar informaţia de calitate, actualizată la secundă în digital, e astfel mai aproape ca niciodată de noi toţi.

Alte articole