Sculptorul de umbre

Oamenii de știință au adesea apucături artistice. Un bun exemplu este John V. Munteanu, un american de origine română care face “magic angle sculptures”. Mai pe înțelesul profanilor, sculpturi tridimensionale în lemn prețios care dau umbre nebănuite odată pusă lumina pe ele.

 

O serie de video-uri pe YouTube, toate cu aceeași regie (un boț de lemn bine lăcuit și fără o formă definită, rotit în jurul unei surse de lumină), au adunat câteva zeci de mii de vizualizări și exclamări de WOW din partea mai multor site-uri renumite de design și trend hunting (io9.com, trendhunter.com).

 

Pleiada celor câteva zeci de bijuterii de esență lemnoasă poartă numele generic “magic angle sculptures” și sunt realizate de John V. Munteanu, artist al umbrelor în timpul liber și spectroscopist full time la Argonne National Laboratory (primul laborator național de cercetare în științe și inginerie din SUA – fondat în 1946). La o primă examinare, creațiile lui Munteanu par niște sculpturi complet abstracte. Odată puse în lumină, umbrele capătă viață, construiesc o narațiune, umbrele apar de unde te-ai aștepta mai puțin. Una dintre ele spune povestea evoluției umane. Alta e cu temă zoo, reprezentând, rând pe rând trei umbre de animale: cal, coiot și elefant.

 

John Muntean, alături de una dintre sculpturile sale tridimensionale. Foto: J.Geil.

Pe site-ul său, John V. Muntean vorbește despre conceptul artei sale cu umbre: “Ca om de știință și artist, sunt interesat cum influențează percepția teoria noastră asupra universului. O sculptură cu unghiuri magice nu pare nimic mai mult decât o bucată abstractă de lemn, cioplită, fixată într-o tijă și montată pe un soclu. În clipa în care este însă luminată de sus și rotită la unghiul magic de 54,74 de grade, va proiecta trei umbre care alternează. La fiecare 120 de grade ale rotației, umbrele amorfe evoluează în forme independente. Interpretarea științifică a naturii depinde adesea de punctul nostru de vedere. Perspectiva contează de fiecare dată”. Lucrările sale costă între 500 și 1.200 de dolari, în funcție de timpul pe care îl alocă fiecăreia.

 

Ideea acestor sculpturi i-a venit în timp ce își făcea lucrarea de doctorat în domeniul spectroscopiei, mărturisește Muntean, care a acordat un interviu în exclusivitate pentru Das Cloud.

 

Cât timp vă ia să realizați o astfel de sculptură?

 

Poate să îmi ia patru zile sau poate dura o veșnicie; unele concepte capătă formă mai repede, în timp ce altele îmi rezistă celor mai asidue eforturi. În mod normal, faza de design durează două sau trei săptămâni. O sculptură mai mare poate dura între patru și șase săptămâni. Cele mai mici durează două-patru săptămâni. Foloseam la primele încercări un strat poliuretan pentru finisare. Acum utilizez doar ulei pentru lemnul de tec și ceară naturală pentru cel de mahon, cel de fildeș roz (Pink Ivory) și Rauli.

 

Câte ați creat până acum?

 

E dificil de spus. Cel puțin 60 de design-uri diferite; cele mai multe sunt unicat, dar am și unele din care am făcut două exemplare. Chiar și atunci, ies puțin diferite una față de cealaltă.

 

”Ca om de știință și artist, sunt interesat cum influențează percepția teoria noastră asupra universului” – John V. Munteanu

Când ați început să le creați?

 

Prima am realizat-o în 1986. Prima și singura expoziție am făcut-o în 2008, când am avut 11 sculpturi diferite la care am lucrat timp de aproape doi ani.

 

Ce fel de lemn folosiți și de ce ați ales lemnul?

 

Folosesc Rauli (denumit și Cireș de Patagonia) pentru că cel care mă aprovizionează cu materie primă avea un butuc vechi de vreo 20 de ani, bine uscat. E un lemn sud american cu fibre bune. Asta înseamnă că pot obține detalii bune când sculptez și am un substrat stabil, fără noduri. E similar mahonului, dar mai puțin dens și mai deschis la culoare. L-am luat pentru că puteam să fac sculpturi mai mari fără să folosesc lipici. Mahonul este din Peru, iar fildeșul roz este un lemn african rar (crește în Zimbabwe, Mozambic și Africa de Sud). E extrem de scump și greu de lucrat. Suprafața finisată arată precum o piatră lustruită. Iar când e sculptat emană un miros de trandafiri. Tecul este din Myanmar, e o plăcere să îl cioplești, dar tocește rapid dalta.

 

Aveți origini în România. Care e povestea lor?

 

Bunicul din partea tatălui, James (pe care-l mai numeam și Eugene, Gene, Jean sau John) Muntean s-a născut la Păucea (județul Sibiu) în 1888. Mary Crăciun s-a născut la mai puțin de 50 de kilometri mai la nord, în Lăscud (județul Mureș). El a ajuns în New York în 1913, despre ea nu știu când a ajuns. S-au întâlnit în SUA și s-au căsătorit în 1915, în Stark County, Ohio. El a murit înainte să mă nasc, iar ea până să împlinesc un an. La fel ca mulți din generația lor, cred că au ajuns aici în căutarea de oportunități pe care le promitea lumea nouă. E ciudat că nu s-au întâlnit până să ajungă amândoi în Ohio, care era o destinație populară pentru imigranții din România.

 

Despre bunicul știu că mai era un om care a călătorit mult, vorbea cel puțin opt limbi și a activat în Legiunea Străină în tinerețe. A fost la școală în Germania, unde a lucrat alături de Rudolf Diesel. Bunicul era un inginer talentat, care lucra în domeniul motoarelor de pe marile vase. Ajuns în SUA, a lucrat pentru Hercules Motors (Canton Ohio). Bunica a dat naștere la șapte copii, iar mezinul era tatăl meu.

 

În România n-am fost niciodată. Fratele meu mai mic și tatăl meu au fost acolo în vara lui 1990. Mi-ar plăcea să ajung și eu într-o zi acolo.

Alte articole