Das Claudoskop: ACTA la absurd. SMS-urile au pierdut 14 mld $.

Das Claudoskop este un rezumat zilnic al celor mai proaspete știri din tech, business și design.

 

ACTA redusă la absurd. Țineți minte metoda reducerii la absurd din matematică? Se pleacă de la presupunerea că nu este adevărată concluzia la care vrem să ajungem și printr-un șir de raționamente se ajunge la o ipoteză contrară presupunerii inițiale. Adrian Hon face pentru The Telegraph un savuros exercițiu de logică plecând de la premisa echivalentă cu “ACTA este bună”.

 

Aplicațiile de social messaging-ul au costat operatorii de telefonie mobilă 14 miliarde de dolari în 2011. Servicii precum Whatsapp, Blackberry Messenger și Facebook chat au adus prejudicii de 13,9 miliarde de dolari “industriei” de SMS-uri din lumea întreagă.

 

Twitter suspendă patru conturi critice la adresa lui Sarkozy. Sarkozy s-a înscris în cursa prezidențială, ocazie cu care și-a deschis și un cont pe Twitter. Iar cei care îndrăznesc să îl parodieze de pe alte conturi cu nume asemănătoare au fost reduse la tăcere.

 

Trage într-un camion din fața computerului. Un video viral cu 1,3 milioane de vizualizări pe YouTube. În care se promovează lansarea unui joc pe PlayStation după cum urmează: un tip cu un camion, în mijlocul unui deșert, cere internauților să îl ajute să ciuruiască mașina în cauză. Cu un singur click.

 

Anonymous ar fi în stare să stingă lumina peste SUA.. Potrivit Wall Street Journal, directorul NSA (National Security Agency) spune că Anonymous ar putea să întrerupă electricitatea în următorii 2 ani prin cyber-atacuri.

Alte articole