Hackvolution

Is it a Bird? Is it a Plane? Is it Superman?  E hackerul!, eroul pop culture al ultimilor ani, iar acţiuni precum recentele proteste împotriva infamelor SOPA, PIPA sau ACTA fac tot mai vizibilă cultura hacking.

TxPilot/Flickr

Potrivit definiției de DEX englez, hackingul se reduce la utilizarea unui computer pentru a obține acces neautorizat într-un sistem informatic. O astfel de definiție pierde însă din vedere cele mai importante aspecte ale unei culturi care a contribuit puternic la dezvoltarea tehnologică de acum. În versiunea sa 1.0.0, hackerul a fost un hobbyist, o persoană îndemânatică, plină de pasiune, care rearanjează circuitele și dă noi întrebuințări semnalului. Nașterea sa are loc la Tech Model Railroad Club, MIT, prin anii ’50, iar cei mai buni din lume se întâlnesc la convențiile de hackeri, ținute în aşa-numitele “hackerspaces”, unde organizează, adesea, adevărate hackatoane (maratoane de hacking) la care toată lumea colaborează pentru a găsi o soluție la o problemă. “Primul hacker cu adevărat a fost Alan Turing, cel care a spart Enigma și a dus la înfrângerea Germaniei naziste. Alt hacker este Richard Stallman, omul care a eliberat software-ul. Hackerul este inteligent, dar nu neaparat binevoitor. Este puțin asocial, cu nuanțe de Asperger (spargerea de coduri necesită repetiție și concentrare ). Hackerul este noul Faust. Hackerul este transgresiv”, spune Constantin Vică, teoretician new media.

 

Anonymous suntem noi!

Mișcarea Anonymous, intrată cel mai rapid în conștiința populară, a fost inițial centrată pe entertainment, în ultimii ani fiind asociată cu diferite acțiuni de hacktivism. Însă hackerul este ceva mai mult decât efigia unui unui Robin Hood care încearcă să redistribuie resursele prin mijloace haiducești (nu cu mult timp în urmă, câțiva hackeri care şi-au declamat afiliaţia la Anonymous au spart carduri de credit pentru a face donații unor asociații caritabile).

 

El este mai degrabă un “decodificator” care încearcă să creeze un crack în sistem, fie el propriul creier, un soft, un gadget, o comunitate, o teorie științifică sau, mai nou, o secvenţă ADN, pentru a prelua controlul anumitor funcții. Hackerii sunt eroii necunoscuţi ai erei digitale, anonimii prin excelenţă ai unui ordin ezoteric cu o heraldică proprie. Să spunem că emblema hackerilor este o reprezentare a glider-ului din “Jocul vieții” al lui Conway, propusă de Eric S. Raymond pentru a oferi un simbol care să diferențieze cultura hackingului din jurul unor proiecte precum BSD, MIT, Linux, Pearl etc., de crackerii care sparg computere.

Există două culturi: una a cumințeniei – Nu modifica nimic! Nu căuta în spatele interfaței! etc – și o alta meșteritului (tinkering), în care computerele și reţeaua nu mai au secrete

Profanul tipic vede în general hackerul printr-o lentilă media paranoidă, un fel de ameninţare implacabilă a Internetului care-i va invada computerul pentru a-i fura şi folosi datele în scopuri macabre și ilegale, iar discursul oficial contribuie la demonizarea conceptului de hacking. Adesea sunt confundați cu Script Kiddies, cei care downloadează unelte ready-made, pe care le folosesc să spargă rețeaua, fără a depune nici un efort pentru a înțelege acele scripturi sau a contribui la dezvoltarea lor.

 

Într-un live tv de săptămâna trecută de la protestele din Piaţa Universităţii, printre cei intervievaţi în stradă s-a aflat şi Cristian Neagoe, un tânăr jurnalist care activează la centrul de Etică Aplicată al Facultății de Filosofie din București. Avea pe faţă o mască Anonymous şi explica atunci că o poartă “pentru că, în fond, toți suntem niște anonimi”. Ulterior a dat-o jos și a vorbit despre motivele pentru care se afla printre protestatari. Între timp, jurnalista din studio concluziona că “tânărul este liderul unei grupări infracționale de cyber-crime, urmărită de FBI”, plus alte câteva frânturi de informație rupte din context. Un invitat al emisiuni i-a atras însă atenția că acest tip de “infractori” sunt diferiți, pentru că, adesea, sunt mai inteligenți decât organizațiile care încearcă să îi oprească.

 

“Să te infiltrezi în interiorul unui sistem și apoi să lucrezi sistemul din interior este, până la urmă, ceea ce fac hackerii”, Amelia Andersdotter, Partidului Piraților, Suedia

 

La nivelul imaginarului colectiv avem de-a face, așadar, cu o organizație misterioasă prin chiar numele său, care inspiră, în egală măsură, teamă şi respect. “Cine a citit romanul grafic sau a văzut filmul <V for Vendetta> ştie că rolul măştii e unul simbolic, de unitate în protest. Ideea de anonimitate vine abia apoi şi se reclamă, în viziunea mea, de la un vers celebru al lui Shelley din poemul The Mask of Anarchy: We are many – they are few. Port masca Anonymus la proteste fiindcă cultura protestului nu creşte în seră”, spune pentru Das Cloud Cristi Neagoe, adăugând că “adevărata grupare infracţională e de multe ori presa română”.

 

În opinia sa, atacurile DDOS (Distributed denial of service attacks) marca Anonymous sunt forme de nesupunere civică perfect legitime. Sunt un fel de Occupy site-ul Departamentului de Justiţie. “În orice caz, <a face parte din Anonymous> e o noţiune prea vagă, de vreme ce nu există carnet de membru sau o cultură a ierarhiei”. Chiar dacă, asemenea multora dintre elevii tranziției, Neagoe a făcut niște QBasic, Turbo Pascal și C++ în laboratoarele de informatică ale şcolii, ceea ce îl preocupă cu adevărat este zona de lifehacking – “Îmi place să meşteresc în diferite segmente ale vieţii mele să le fac să funcţioneze altfel”.

 

Social hacking

“Hackerii nu explorează doar intimitățile electronice ale sistemelor. Hackerii de top lucrează cu imaginile și simbolurile care apar în mintea colectivă a civilizației noastre conștiente de sine. Hackuiesc rețeaua pe care o numim cultură, reconstruindu-i sensul din tablete stricate și dintr-un limbaj mort”, subliniază tehno-filosoful Richart Thieme. Din acest punct de vedere, chiar sistemele politice sunt hackuibile, dacă reuşești să le înțelegi atât de bine mecanismele de funcționare încât să le poți schimba. “Să te infiltrezi în interiorul unui sistem și apoi să lucrezi sistemul din interior este, până la urmă, ceea ce fac hackerii”, spune într-o discuţie cu Das Cloud şi Amelia Andersdotter, membră fondatoare a Partidului Piraților din Suedia, care a câștigat, în 2009, la 22 de ani, alegerile pentru Parlamentul European.

 

“Ce este hackingul, până la urmă? Să găsești o soluție inteligentă la o problemă? Trebuie să fie o problemă tehnologică? Social hacking este un fel de a re-ruta (redirecționa n.n.) sistemul în mod constructiv, fără a distruge neapărat cea ce este vechi. Cel mai apropiat exemplu care îmi vine în minte este anarhismul insurecțional din anii ’70 sau protestele studenților din Parisul lui mai ’68”, explică Amelia.

iHack

 

Socio-economic, hackingul implică o etică a muncii aflată la polul opus față de etica protestantă, așa cum a fost descrisă de Max Weber în a sa Etica Protestantă şi Spiritul capitalismului, în care munca este văzută ca o corvoadă obligatorie, iar Raiul din viața de apoi reprezintă posibilitatea de a te odihni. Pentru un hacker, munca este alimentată de entuziasm și reprezintă mai curând o formă de entertainment care nu este asociată cu banii și cu mecanismele de supraviețuire de tip “sistem”.  Linux, bunăoară, a apărut dintr-o joacă sub nostalgia vremurilor în care “bărbaţii erau bărbaţi şi îşi scriau singuri driverele”, pentru a-l cita pe Arhitectul Şef Linus Torvalds. La fel şi primul computer personal, Apple I, construit de celălalt Steve primordial,  Wozniak, în garajul familiei Jobs, în 1976, şi scos apoi în producţie de serie şi vândut la un preţ de retail de 666 de dolari. Bestia îşi făcuse intrarea în lume.

 

“Aveam un sentiment foarte puternic de entuziasm… am lucrat în continuu zile în șir, iar la sfârșit eram în extaz. Erau momente în care îmi doream să nu mă mai opresc niciodată”, povestea şi Sarah Flannery, un hacker irlandez de 16 ani, despre perioada în care lucra la algoritmul de criptare  “Cayley-Purser”. Iar o astfel de etică a muncii, în care totul este pus la comun și toată lumea contribuie, duce în cele din urmă la apariția unor noi forme de cultură.

 

Culture hacking

“Hackingul a fost întotdeauna important din punct de vedere cultural, pentru că tehnologiile tind către control. Ce a făcut Guttenberg? A hackuit presa de struguri și a transformat-o în mașină de tipar”, atrage atenția Constantin Vică, specialist în cultură digitală. Din punctul său de vedere, hackingul este un meșteșug, o “tehne” (gr.), care se dobândește sau nu. Însă o bună cunoaștere nu te ajută întotdeauna să fii un bun hacker. Nu toți programatorii sunt hackeri și nu toți hackerii sunt programatori.

 

Distincția “white hat”/”black hat” (o listă a celor mai cunoscute nume, aici), între hackerii care au fost asimilați de instituțiile anti-hacking și cei care au rămas pe baricade, nu e funcțională astăzi, când guvernele și companiile au legiunile lor de hackeri și fermele lor de cod malițios. “În plus, oricine se poate trezi cu <pălăria neagră> dacă asta aduce audiența știrilor sau un plus de imagine unei companii. Mai mult, hackerul este noua panică morală: aveți nevoie de noi, paznicii internetului (aka statele sau marile corporații), pentru a vă feri de noua amenințare! Dar nu e nici o amenințare, de fapt”, spune Vică pentru Das Cloud.

 

Există două culturi, după cum observă şi teoreticianul Mihail Radu Solcan: una a cumințeniei – Nu modifica nimic! Urmează pașii aplicației! Nu căuta în spatele interfaței! etc – și o alta meșteritului (tinkering), în care computerele și reţeaua nu mai au secrete, în care totul trebuie făcut vizibil și public, şi totul trebuie dat peste cap. “Hackerii vin din această a doua cultură, iar corporațiile internetului, divertismentului și statele ne vor copii cuminți, care nu modifică nimic. Dar e absurd ceea ce vor, pentru că lumea digitală este una a maleabilității logice, a inversării semnalului. Computerele sunt mașini universale care îți permit sa faci orice”, susține Vică.

 

Do It Yourself!

Necesitatea de a-ți face propriile unelte este acum susținută de toate informațiile de care ai nevoie și de toate piesele puzzle-ului. Cumpără-ți un RepRap  (imprimantă 3D care se auto-multiplică în proporție de 60%) și printează-ți toate obiectele de care ai nevoie, exact așa cum ți le dorești tu, nu cum ți le oferă magazinele. Și dacă tot ai făcut investiția, spune-le prietenilor să-și cumpere piesele lipsă și printează-le restul. Ia-ți un micro-controler de tip Arduino și fă-ți casa sau orice alte obiecte interactive, învață cât poți de mult despre noile unelte care sunt acum accesibile cu buget minim. Și, mai ales, fiți mai atenți la informaţia care vă copleşeşte la fiecare pas. Puneți conținutul în context și decodificați înainte să preluați o opinie. Asta înseamnă o atitudine “hack”.  (Mai multe despre fenomenul DIY, aici)

Foto: Makezine blog

 

Din punct de vedere evoluţionist, într-o perioadă în care civilizația este construită, în mare parte, pe tehnologie, cea mai valoroasă formă de adaptare este acum capacitatea de a o putea schimba. De a-i vorbi limbajul și a o reconfigura în favoarea ta.

 

Alte articole