Vlad-Viral Ursulean

În toiul manifestațiilor din Piața Universității, un jurnalist freelancer cu blog a reușit să bată la share-uri și like-uri pe Facebook redacții precum Gândul, Evenimentul Zilei sau Hotnews. Despre multitasking în vremea protestelor cu Vlad Ursulean.

Vlad Ursulean

“Eu nu vroiam să scriu despre proteste când am ieșit în seara aia (15 ianuarie). În prima zi de proteste (sâmbătă), am dat o petrecere aici (la el acasă), iar la Universitate se băteau ăia cu pietre. Și cei mai buni jurnaliști erau aici și dansau pe manele. Mi s-a părut că are un vibe nasol prima oară, înainte să merg acolo. Și duminică am ieșit, hai să dau o tură. Și am pus și ăla (GoPro-ul) pe cap, total întâmplător. M-am plimbat pe-acolo, nu-mi plăcea deloc. Până când au zis ăia, vezi că la Unirii e ceva. Hai să vedem ce-i la Unirii. Și la Unirii era pizdeț. Nu-mi venea să cred”. Articolul care i-a ieșit lui Ursulean, “Tinerii adormiți aruncă cu pietre: We are fucking angry”, a strâns aproape 5.000 de like-uri pe Facebook, mai multe decât orice alt articol din presa românească în perioada protestelor din ianuarie. A urmat, la aproape 10 zile, un altul, “Gaborii asasini: Dacă nu eram jandarmi, veneam și noi să protestăm!”, care a bătut pe Facebook desantul de articole zilnice ale redacţiilor tradiţionale.

 

A pus un status pe Facebook la scurt timp după ce s-a întors din Piață, pe 15 ianuarie: “Lupte de stradă între Universitate și Unirii. Zona Sf. Gheorghe e super devastată, sunt baricade peste tot. NU sunt ultrași, cum spun toate canalele! Sunt hipsterii care o ard de obicei prin barurile din Centrul Vechi. Acum se bat cu pietre cu jandarmii!”. Iar reacțiile pe care le-a primit l-au convins să scrie primul articol din seria dedicată protestelor. A adunat câteva zeci de mii de vizitatori unici și alte mii de like-uri și share-uri pe Facebook.

”De la asta a pornit articolul, de la un status care m-a împins să explorez chestia asta.” – Vlad Ursulean

 

Între timp a venit gerul, lumea s-a rărit la Universitate, dar traficul pe blogul lui Vlad Ursulean (23 de ani) se menține constant, pe la 1.000 de unici pe zi, mult mai mult decât avea în mod normal. I-am făcut o vizită la “Casa Jurnalistului”, o clădire cu bulină de cutremur pe strada C.A. Rosetti unde locuiește și unde vrea să adune “jurnaliști faini care vor să se întâlnească și să discute despre visele lor”. Între un cărat de mobilier primit donație pentru viitorul spațiu redacțional, Vlad Ursulean stă de vorbă despre nămeții de like-uri și share-uri pe care a trebuit să-i înfrunte zilele astea pe Facebook.

 

Ce scule ai? Cu ce lucrezi?

Cât am lucrat la România Liberă am strâns bani să-mi iau un aparat foto bun, care și filmează. Practic cu ăla fac totul. Reportofon ca lumea și laptop. Cam astea sunt chestiile indispensabile.

 

De ce crezi că au devenit atât de virale pe Facebook articolele tale despre proteste?

Era foarte mare sete de jurnalism simplu, cinstit, care să încerce să te facă să înțelegi ceva, nu să te tragă într-o parte sau alta. Că uite, protestul ăsta e de fapt așa sau așa. Nu, simplu și cât se poate de clar. Și lumea simțea mare nevoie de asta. După ce au fost stricați la cap de dezbaterile interminabile de la televizor, aveau o sete de informație, nu pură din aia, că o iei ca procesul verbal, ci informație procesată, dar fără motive ascunse. Și întâmplarea tristă a fost să nu mai facă altcineva așa ceva. Dacă erau încă zece care făceau asta, aveam traficul de 10 ori mai mic, se ducea lumea și în alte părți.

 

Articolele tale ar fi ieșit altfel dacă erai parte a unei redacții?

Pentru mine, nu ar fi ieșit altfel neapărat. La România Liberă scriam cam ce vroiam, pe orice domeniu, și eram tolerat pentru că prindeau foarte bine articolele. Mă rog, tolerat până m-au dat afară, că are limite și toleranța asta. Cred că ar fi fost, totuși, o autocenzură acolo. Nu aș mai fi băgat înjurăturile, sau poate numai una, așa. Nu aș mai fi avut stilul ăla un pic mai liber, ar fi trebuit să îi dau un lead de informție, ceea ce era un pic cam pe lângă subiectul meu. Deci, cumva ajung cu răspunsul la da, cred că ar fi stricat puțin articolul. Dar, în mare, cred că același lucru ar fi fost. Plus, că dacă nu era România Liberă și era ceva mai relaxat, tot așa ar fi fost.

 

Cine din presa mare te-a preluat cu articolele de la manifestații?

La primul articol eu știam că e ceva și că o să fie văzut. Ce s-a întâmplat acolo (în Piață) era mișto, dar nu mă așteptam să se întâmple chiar așa viralizarea. Practic am stat atunci jumătate de zi pe Facebook manevrând situația. A explodat rău de tot. În prima zi, după publicarea primului articol, m-am trezit că explodează totul, că mi se înroșește ecranul, era destul de freaky.

 

Filmulețul l-ai adăugat abia la câteva zile după articol. De ce? Doar din cauza editării care a durat mai mult?

Nu a trebuit să fac doar editare. M-am uitat pe imagini și imaginile acelea mințeau. Erau aproape ce am văzut eu cu ochii mei și până și imaginile alea reușeau să mintă. Și am stat foarte mult timp să mă gândesc dacă să dau drumul la imaginile video acelea. Nimeni nu mai avea așa ceva, aveau la distanță, dar nu a fost nimeni între ei. Și imaginile alea mințeau. Pentru că spuneau doar o mică parte din poveste și dădeau ceva pe tavă. Îi dădeau pe ăia ca pe niște nenorociți, niște brute, care vroiau doar să spargă, fără nici un motiv. Stând acolo, eu am văzut mult mai multe decât vedea camera aia. Urechile auzeau mult mai mult decât poate să înregistreze un microfon din ăsta. Și, mai ales, simți chestii. Aveam Go Pro-ul ăsta pe cap și camera foto cu care și filmam, dar am pus doar poze făcute cu ea. Fără ce simți în momentul ăla povestea era incompletă. Pentru că oamenii ăia erau mânați de un sentiment care plutea prin aer și pe care l-am simțit și eu. Și sentimentul ăla e o parte din articol. Însă dacă te uiți pe imagini, și eu m-am uitat după aia pe imagini, nu recunoșteam ce-am văzut eu cu ochii mei. Pentru că în momentul ăla percepția mea asupra realității, ca și a lor, era cumva distorsionată. Imaginea mai apropiată de realitatea ălora era articolul, nu imaginile video.

 

”Facebook-ul a funcționat superb ca agenție de știri, ca site de știri în perioada protestelor.” – Vlad Ursulean

A fost bine că am lăsat filmarea câteva zile și nu i-am dat drumul odată cu articolul. Pentru că toată lumea ar fi spus că articolul minte. Și nu era adevărat, imaginile mințeau. Am încercat să las video-ul în planul doi. Pentru că oricum era foarte mult video din perioada asta, dat de televiziuni, de alții care au filmat acolo. Nu vroiam să îl promovez foarte mult, nu vroiam să depășească textul ca audiență. Încercam să mut accentul pe rațiune, ori filmul ăla era bun fix pentru a fi pus la final, și nu înaintea articolului.

 

Filmulețul a fost făcut total accidental. Eu am pus Go Pro-ul ăla pe cap fără să știu ce o să iasă, dacă filmează bine. L-am pus pe cap, l-am pornit și l-am lăsat. O chestie proastă e că nu i-am oprit beculețul ăla de recording pentru că știa toată lumea că înregistrez. Mă gândeam că o să fiu mai în siguranță cu ăla, că o să trebuiască să fug mai degrabă de jandarmi, nu de protestatari, care să vadă că filmez și nu fac nu știu ce.

 

Iar frica mea cea mai mare în momentele alea era să rămân fără baterie. Eram absolut terifiat de gândul ăsta. Doar la asta mă gândeam. Culmea e că fix atunci când au sărit ăia la bătaie, atunci s-a oprit bateria și la cameră și la aparat foto.

 

Cum e să faci multitasking?

Vine cumva natural pentru că eu sunt curios să-i și aud, să și notez ce vorbesc, să fac și poze și să fie pozele mele, să arăt eu ce văd, să și filmez, că nu am avut niciodată încredere în filmările altora. Chiar dacă sunt bune tehnic, imaginile au putere mare și trebuie responsabilitate. Eram cu aia pe cap, mai scriam ceva. Au venit natural, eu așa simt, eu așa simt tot timpul și nu știu cum se poate altcumva.

 

Ai avut tentația să folosești rețelele sociale în real time? Facebook, Twitter?

Eu fix când am ajuns acasă de la proteste le-am folosit. N-am făcut de pe mobil pentru că aveam mâinile înghețate, eram vai de capul meu. Cum am ajuns acasă, am pus un status despre asta. Și asta m-a încurajat cumva să scriu din unghiul ăla de abordare. Am zis că tocmai am venit de-acolo și că aia sunt niște hipsteri, nu sunt toți huligani. Era cumva exagerat statusul, dar am văzut că era extrem de important pentru toată lumea dacă ăia sunt hipsteri sau huligani sau ultrași. Atunci am zis hai să scriu un articol să detaliez puțin, să nuanțez. Deci cumva de la asta a pornit, de la un status care m-a împins să explorez chestia asta. Mai dau de pe teren, dar nu obsesiv, doar când simt că e ceva ca lumea.

 

În ce alt fel te-a mai ajutat Facebook-ul?

Am citit atâtea chestii despre Facebook și despre cum funcționează el și mă gândeam că sunt blindat, că știu la ce să mă aștept. Și nu e chiar așa. E foarte ciudat. De exemplu, la televizor, când dai o emisiune bună și după aia dai o emisiune proastă, oamenii o să se uite și la aia proastă de după. Pe Facebook totul e strict pe fiecare unitate de conținut. Cred că mi-au dat add 1.000 de oameni în ultimele două săptămâni și subscribe mi-au dat 500. Și era foarte mare hype pe fiecare chestie. Și-am pus la un moment dat și o chestie neimportantă, sau care nu era interesantă. Și a avut zero like-uri. Nu că vroiam să aibă like-uri, ci ce mișto. Că uite rețeaua a avut filtrul ăsta și pur și simplu nu i-a păsat nimănui că venea de la x sau de la y și a judecat informația propriu-zisă. Și nu a zis nimeni nimic. Super tare!

 

Facebook-ul a funcționat superb ca agenție de știri, ca site de știri în perioada protestelor. A fost perfect. Strângea cele mai bune chestii din presă și adăuga mult peste. Și din presa străină. Newsfeed-ul meu arăta superb acolo. Tot ce citeam era interesant. Am împărtășit și eu toate părerile pesimiste despre Facebook. Și nu că ar fi fost ceva extraordinar, dar mi-a depășit cu mult așteptările.

 

Am stat o zi întreagă pe Facebook pentru că primeam o mulțime de mesaje, comentarii, vorbeam cu lumea, comentam, primeam informații. Sorina stătea lângă mine și se uita la Facebook ca la film. Ca la o telenovelă, dramă. După aia, colac peste pupăză, pică blogul. Eu mă gândeam că pică de la trafic. N-a picat de la trafic, siteul pur și simplu nu mai exista, era șters. Cei de la hosting aveau un back-up, mi-au mutat tot siteul pe alt server mai puternic și mi l-au refăcut din back-up.

 

Și-atunci am zis, frate, hai să luăm toți articolul ăsta, publicați-l peste tot. Și atunci, bum! Cred că sunt 50 de publicații prin care a apărut. Și în fiecare loc a devenit viral.

 

Alte articole