Twitter a cumpărat startupul unor români

Apare primul val de antreprenori online români de categorie grea? Doi români și-au vândut compania către Twitter.

Cristian Strat. Foto:@cgst/Twitter

 

În doar câteva ore de la postarea anunțului pe blogul startupul-ui – “Summify a fost achiziționat de Twitter! Știu, nu? Nici nouă nu ne vine să credem!”, – monstrul malaxor Internet a preluat anunţul, l-a rumegat şi transmis mai departe. Preluarea anunțată ieri seară a fost relatată doar în primele ore de Wired, TechCrunch, AllThingsD (Wall Street Journal), The Verge, CNET, TNW, Huffington Post, The Atlantic și alte cel puțin 80 de publicații.

 

E o știre mare pentru online-itate (Twitter nu doar ciripeşte ci şi cumpără ceva), şi un pas uriaș pentru online-ul local (acel ceva cumpărat de Twitter vine din .ro). Ultimul mare moment în care o tehnologie românească era subiectul unei tranzacţii de o asemenea amploare se întâmpla în 2003, când antivirusul RAV, dezvoltat de GECAD-ul lui Radu Georgescu, era achiziţionat de Microsoft.

Mircea Pasoi. Foto: @mirceapasoi/Twitter

Cele mai mari șanse sunt ca o bună parte dintre prietenii pe Facebook, Twitter sau Google+ să retransmită link-uri către această știre, asaltându-te cu o informație pe care ai aflat-o deja sau nici măcat nu te interesează.

 

Exact aici intervine Summify. Pentru că, în medie, o persoană activă pe rețelele sociale e expusă zilnic la 790 de link-uri către articole, Summify, un agregator de social-news “citește” toate aceste articole și prezintă utilizatorilor buletine cu doar 5-10 știri importante, în baza unui algoritm proprietar care învață din mers ceea ce e important pentru fiecare utilizator în parte.

”Dacă ai timp să citești doar 5 articole pe zi, lasă Summify să le aleagă” – TechCrunch

 

Fondatorii, Cristian Strat și Mircea Pașoi lucrează de doi ani în Canada la acest startup al lor. În România sunt cunoscuți pentru serviciul de anunțuri de job-uri Balaur.ro și drept co-fondatori ai comunității InfoArena, un forum pentru programatori cu 15.000 de membri. Nu e exclus să fii simţit încă de pe atunci nevoia unui algoritm care să le spună ce e important de citit. Amândoi au fost olimpici internaționali la informatică, după cum relatează Alex Mihăileanu, fost coleg de liceu cu Cristian Strat.

 

 

Din acest moment serviciul nu mai acceptă noi utilizatori și cel mai probabil urmează să fie dezactivat pentru cei care îl folosesc deja. “Vom păstra rezumatele transmise prin email pentru încă câteva săptămâni dar la un moment dat vom închide complet actualul produs Summify”, se arată pe blogul startup-ului.

 

Twitter nu a ciripit informații concrete despre cum va integra tehnologia românească. “Va ajuta oamenii să fie conectați și captivați (engaged) de știri relevante de ultimă oră”, a declarat Carolyn Penner, reprezentantă a Twitter, pentru Mashable.

 

Nu este nici o îndoială că Twitter cumpără o companie doar pentru tehnologia sa, la fel cum s-a întâmplat și în cazul Microsoft-RAV. Summify nu este o afacere pentru că serviciul este unul gratuit. Dragoș Ilinca, cofondator al Ubervu, un alt startup online românesc, este de părere că Summify poate ajuta Twitter să genereze venituri dintr-un business nou: ”Dacă extragi informațiile din Twitter, le analizezi și le cataloghezi semantic pe tipuri de subiecte pentru a le vinde către agenții de știri (newsrooms)? Asta ar da o nouă perspectivă asupra știrilor și evenimentelor. Așa că tehnologia e foarte utilă dar nu sunt sigur că pentru consumatori obișnuiți”.

 

CNN a cumpărat Zite, un serviciu cu o tehnologie asemănătoare, pentru 20-25 milioane de dolari

La fel ca şi în precedentul GECAD, detaliile tranzacției nu au fost făcute publice. Totuşi, există o altă tranzacție la care ne putem raporta pentru o estimare – cea din 30 august 2011, prin care CNN a cumpărat Zite, un serviciu cu o tehnologie asemănătoare. Valoarea acestei tranzacții a fost estimată de presa internațională la 20-25 de milioane de dolari.

 

Un amănunt interesant este că Zite și Summify sunt ambele companii cu sediul în Vancouver, Canada.

 

Acolo au şi pus cei doi români bazele companiei, în martie 2010, după ce au fost acceptați în Bootup Labs, un accelerator de startupuri din Vancouver care asigură sprijin mentoral și logistic în schimbul a 5% din business și pun la dispoziție o linie de creditare de 100.000 de dolari pentru încă 10% din acțiuni.

 

Ulterior, în martie 2011, compania canadiană cu acționariat românesc a mai trecut printr-un proces de seed-funding, în urma căruia în acționariat au intrat cu cote rămase confidenţiale investitori ca Rob Glaser (Real Networks), Accel Partners, Stewart Butterfield (co-fondator Flickr), Steve Olechowski (co-fondator FeedBurner). Seed-funding-ul este o etapă preliminară de finanțare a unui proiect pentru a-l transforma într-un produs viabil. Foarte probabil unul dintre acești investitori a deschis ușa Twitter.

 

Dintre rețelele sociale importante, Twitter era singura care nu avea o tehnologie de acest fel, Facebook, Google+ și LinkedIn având algoritmi care stabilesc ce informații sunt importante pentru fiecare utilizator pentru a le afișa cu prioritate.

Alte articole