Cine se uită la cine?

”Totul este măsurabil” ar putea fi marele atu al Internetului în fața media tradiționale. Numai că apariția unor servicii de tipul Tivo  a arătat că televiziunea mai poate încă să recupereze startul pierdut împotriva Reţelei. Să știi câtă lume a văzut live sânul lui Janet Jackson e … ei, ce mai, e una. Dar să știi câți oameni au dat rewind, slow-motion ori au apăsat pe pauză e un avantaj cu adevărat competitiv.

alexknip/Flickr

 

Să o nuanţăm fără vreo altă introducere: avantajele nu se limitează la monitorizarea consumului de televiziune. Dacă ești un cumpărător de publicitate ai posibilitatea să-ţi personalizezi reclama în funcție de cine și de unde se uită la televizor (și eventual în funcție de câte secunde s-a uitat la, mda, la părţile dezgolite ale lui Janet). Sau cel puțin urmează să fie posibil, așa cum au demonstrat armata americană și operator de cablu CableVision printr-un proiect pilot derulat anul trecut.

 

Dar nu, dar da, dar nu, dar…

 

Din punct de vedere tehnic totul este posibil prin intermediul cutiei (set-top box) pe care o primești de la compania de cablu pentru a putea să beneficiezi de avantajele televiziunii digitale. Cel puțin teoretic şi cel mai puţin în România, pentru că rămânem încă departe de experimentele pe care le fac americanii. Oficialii Romtelecom recunosc că, în momentul de faţă, set-top box-urile lor nu dispun de astfel de capacități, funcţia acestora limitându-se la decodarea semnalului transmis prin cablu, fără a permite şi transmiterea de informații înapoi către operator.

 

 

”Nu am creat un sistem care să centralizeze informațiile pe care mediabox-urile le-ar putea oferi” – Ariana Bădin, UPC

 

Pe de altă parte, chiar şi acolo unde se poate, rămâne tot concluzia că nu se poate. Set-top boxurile UPC, de exemplu, dispun de astfel de capacități, numai că ”în prezent această funcționalitate nu este activată”, după cum spune Ariana Bădin, director comunicare marketing și PR, adăugînd că “nu am creat un sistem care să centralizeze informațiile pe care mediabox-urile le-ar putea oferi”.

 

E un truism care nu mai surprinde pe nimeni, dar să o spunem, totuşi: în cele din urmă, totul se reduce la bani. Cel mai banal set-top box costă în jur de 30-50 de euro. Dacă vrei imagine HD, plătești de două ori mai mult . Dacă vrei un Tivo local atunci costul unui cutii ajunge la 120-200 de euro (estimare Digital Cable Systems). Și după cum au arătat cei de la UPC, nu e de ajuns să ai o cutie – trebuie să existe un interes de a colecta aceste date și investiții în rețeaua care să le poată prelua pentru a putea beneficia de toate avantajele sale.

 

Prin urmare, cineva trebuie să suporte aceste costuri, iar abonatul de cablu tv din România nu e încă pregătit să o facă. Fără să intrăm în prea multe detalii – dar nu mai puțin relevant –  putem să ne uităm înspre Marea Britanie și să vedem că cea mai ieftină ofertă de triple play este de 33.9£ (aproximativ 177 lei) la semnarea unui contract pe 18 luni. (Plus că, în țări mai tehnologizate decât România noastră, să plăteşti  câțiva euro pentru un film – din perspectiva operatorului bani în plus la reinvestirea profitului – nu mai reprezintă de mult o extravaganță.) La noi în schimb, cea mai scumpă ofertă  UPC pentru un pachet triple play este de 102 lei, dacă semnezi un contract pe 12 luni.

 

Preţul (dez)interesului

 

Dinu Malacopol, directorul Digital Cable Systems, spune că trecerea la televiziunea digitală se face într-un ritm de creștere de numai 5% pe an – un procent mult mai mic decât estimările entuziaste ale începuturilor. Dacă în orașele mari procentul celor care au abonament la cablu digital nu depășește 30%, în cele mici și zona rurală rata acestora scade la doar 10%. Din perspectiva Digital Cable Systems, o companie care luptă să se impună în mediul rural, oamenii nici măcar nu sunt interesați de imagine HD. Ei vor să vadă emisiuni produse local cu și despre politicienii și vedetele mondene locale.

Stând strâmb şi judecând drept în faţa televizorului, poate că e chiar mai bine pentru operatorii locali să nu se grăbească să ajungă la televisul american

 

Ceea ce aţi citit până la acest “aici” nu înseamnă şi că Malacopol nu ar vrea o rețea care să-i permită să măsoare audiențele tv. Are tot interesul să cunoască toate aceste informații, mai ales că plătește posturilor TV drepturile de redifuzare pentru fiecare abonat în parte (indiferent dacă acesta se uită sau nu la televizor), iar drepturile de autor reprezintă unul dintre cele mai mari costuri ale unui operator de cablu. Deocamdată, nu poate decât să mai aştepte câțiva ani, până când tehnologia se va fi ieftinit suficient de mult pentru ca o astfel de investiţie să şi renteze.

 

Alternativa retehnologizării rețelei de cablu – a nu se citi şi neapărat şi costuri mai mici – ar putea fi construirea de la zero unei rețele de IPTV. Romtelecom oferă comercial un astfel de serviciu din decembrie 2009, iar RCS&RDS a început primele teste anul trecut. Numai că, revenind la statistică, cei 38.000 de abonații la IPTV la nivel național pomeniţi în ultimul raport ANCOM sunt mai degrabă un semn că românii nu se înghesuie să adopte noi tehnologii.

E adevărat, Romtelecom e încă la început de drum și mai are ceva paşi de parcurs până să acopere întreaga țară. Dacă o va face vreodată. Pentru că nu este deloc ieftin să aduci în casa fiecărui abonat viteze de minim 8-10 Mb/s (dacă vorbim numai de televiziune) și de minim 13 Mb/s (în cazul unui serviciu triple-play).

 

 

Visul tuturor posibilităţilor

 

Nu, nu vă grăbiţi să spuneţi că aveţi deja acasă o conexiune cu o viteză de download și mai mare, pentru că, cel mai probabil, aţi semnat de fapt un contract pentru o conexiune best-effort și nu una garantată. Iar pentru asta, un operator național are nevoie de conexiune în afara țării cu o lărgime de bandă de câțiva TB, și nu de câțiva zeci de GB, cât este acum media, conform lui Malacopol.

Stând strâmb şi judecând drept în faţa televizorului, poate că e chiar mai bine pentru operatorii locali să nu se grăbească să ajungă la televisul american. Mai ales că acesta se poate uşor transforma într-un mic coșmar. Canon Ventures, o companie de publicitate targetă pe TV, este pe cale să intre în colaps după trei ani de activitate și 150 de milioane de dolari investiții. Și asta deși era sprijinită de un consorțiu format din giganții cablului american.

 

Dacă iei în calcul și irascibilitatea televiziunilor când vine vorba de tehnologii care permit spectatorului să sară peste reclame și neliniștea consumatorului în privința colectării de informații private îți dai seama că departamentele de legal și PR ale operatorilor de telecomunicații vor avea mult de muncă în următorii ani.

 

Vrem, nu vrem, într-acolo ne îndreptăm.  Inițial, Internetul a arătat că visul oricărui vânzător este posibil, companiile de telecomunicații recuperează repede startul ratat (dacă l-au ratat într-adevăr vreodată), și e greu de crezut că mai există vreo companie IT&C care să nu se fi lansat în cursa înarmării. Totuşi, să nu ne agităm mai mult decât e cazul. Folosite într-un mod responsabil de către companii și instituții publice, informațiile private pot fi folosite şi pentru a salva vieți. Dar chiar şi aşa – exact, e acelaşi truism -, în cele din urmă, totul se reduce la bani.

 

 

 

Alte articole