Moartea lui Crulic

Povestea desenelor care dau o nouă viață animației românești.

Este în stare să aprindă speranța într-un val de animație românesc singurul film de lungmetraj făcut în ultimii 21 de ani? Realizatorii “Crulic – Drumul spre dincolo” încearcă să ofere un răspuns pentru Das Cloud.

Platoul de filmare

Reconstituirea unui caz real făcută cu ajutorul unui film de animație. Despre asta e vorba, într-o singură frază, în “Crulic – Drumul de dincolo”, peliculă care a avut premiera în această toamnă în cinematografele românești. Filmul pornește de la un caz real: Claudiu Crulic, un român aflat în Polonia, a fost arestat în vara lui 2007 pentru un presupus furt. Tânărul de 33 de ani intră în greva foamei în timpul detenției și moare peste câteva luni fără ca cineva să-i asculte adevărul.

Animaţia a fost realizată la studioul DSG din Bucureşti de o echipă formată din Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragoş Ştefan, Roxana Benţu și Tuliu Oltean. Până la Crulic, studioul se remarcase prin efecte vizuale, grafică şi animaţie realizate pentru reclame (Vodafone, BCR, ciocolata Rom), promo-uri sau generice (“Amintiri din Epoca de Aur”). “Anca (n.r. Damian) ne-a contactat după ce lucrasem înainte alături de ea la un alt proiect. Făcusem genericul la filmul ei anterior, Întâlniri încrucișate. Ne-am cunoscut atunci, a văzut ce putem, respectiv ce nu putem în materie de vizual. Și când a avut de făcut filmul acesta (n.r. Crulic), m-a contactat să mă întrebe dacă nu ne-am băga la așa ceva. Am zis că da”, își amintește Dragoș Ștefan începutul colaborării cu regizoarea Anca Damian. “La DSG, ca și la alte mici studiouri, nu se făcuse până atunci un proiect similar”, punctează regizoarea. “Nici nu aveau echipa constituită pentru un proiect de acest tip”.

”Tema acestui film este moartea. Dacă nu depășeam nivelul unei povești de caz, filmul era ratat”.

Tema filmului s-a dovedit din start una sensibilă, mai recunoaște Damian: “A existat o perioadă în care (n.r. povestea lui Crulic) a trebuit să fie corect înțeleasă și de către artiștii care au facut animația ca haina vizuală să îmbrace cât mai bine dramaturgia. Îmi amintesc că în una din discuțiile nostre de la început le-am spus că tema acestui film este moartea. Dacă nu depășeam nivelul unei povești de caz, filmul era ratat”.

Regizoarea nu a știut însă de la bun început că povestea tânărului român ajuns în Polonia va fi o animație: “Această idee a venit în timpul documentării. Motivația deciziei a fost reconstruirea miezului acestei povești, care nu avea nici un material vizual, și care trebuia povestită <dinăuntru> pentru a nu rata esențialul. Am recompus intuitiv o poveste, și nu puteam să o povestesc vizual decât cu acest limbaj al animației”. Decizia i se pare în continuare cea mai potrivită, cu unele asteriscuri, e adevărat: “Avantajele unei animații sunt evidente: o libertate nelimitată, un limbaj extrem de generos artistic. Dezanvantajul ar fi preconcepția publicului că animația se adresează copiilor, și că nu este un spectacol cinematografic credibil”.

Studioul DSG

 

Mai multe tehnici de animație pentru un stil vioi

Cum poți să creezi, totuși, emoție animată cu un buget de numai 290.000 de euro? Cele mai multe lungmetraje de acest gen nu pornesc la drum fără un minimum de câteva milioane de euro, fie ele producții gigantice marca Pixar (care pot ajunge la sute de milioane de dolari), fie unele mai modeste (Persepolis, de exemplu, a avut un buget de 7,3 milioane de dolari). Crulic folosește o serie de tehnici de animație care au reușit să farmece deja criticii internaționali.  “Animaţia este în mod special atrăgătoare”, scrie “Variety”, care apreciază mixul original şi expresiv de tehnici de animaţie. “Filmul reconstituie viaţa personajului cu ajutorul documentelor disponibile, însă tehnicile de animaţie ridică analiza la un alt nivel de expresie. Folosirea desenului de mână, a colajului, a stop-motion-ului şi a animaţiei de tip cut-out aduc subtilitate şi poezie unei poveşti tragice, frumos scrisă şi transpusă vizual cu sensibilitate”, spune şi Peter Hames, pentru BFI London.

Dramaticul filmului a fost construit prin alternarea tehnicilor de animație”.

“Genul acesta de scenariu este foarte atipic pentru o animație. E monolog, un tip care își povestește viața, un ritm relativ egal și nu foarte alert”, recunoaște Dan Panaitescu. “Din cauza asta, spectacolul pe care trebuia să îl ofere animația a fost lăsat mai degrabă pe seama vizualurilor. Am ajuns și la atâtea tehnici tocmai în ideea de a păstra un spectacol viu, de a păstra lucruri care să se întâmple în continuu în film. Acesta a fost însă doar unul dintre motivele pentru care s-a mers pe mai multe tehnici”. Au existat și motive mai pragmatice decât cel artistic, adaugă el: “Să ții un stil coerent și convingător pentru un lung metraj presupune niște resurse pe care noi nu le avem. Și atunci am mers și spre genuri de animație mai economice din punct de vedere al resurselor. Încercând, bineînțeles să păstrăm calitatea și să nu simtă privitorul și să zică <Băi, aici n-au avut bani și au făcut așa>”.

 

Realitatea de închisoare pictată în acuarelă

Anca Damian a ținut să introducă în animație cât mai multe obiecte care l-au înconjurat pe Claudiu Crulic în timpul detenției poloneze. Au rezultat în acest fel desene peste fotografii și colaje, două tehnici de animație care se regăsesc adesea în film. “Obiectele din valiza lui Crulic, care apar în film, alea sunt cele reale”, spune Raluca Popa. “Le-am fotografiat la Dorohoi. Ei (n.r. rudele lui Crulic) încă aveau valiza respectivă pe care au primit-o de la închisoare. E valabil și pentru documente. Toate sunt reale, dar sunt cumva transformate în poveste pentru a fi integrate în context”. Pentru a le face mai ușor digerabile spectatorului, Raluca a pictat peste multe dintre aceste poze. “Foarte multe cadre nu au fost inventate neapărat. Au avut ceva materiale, fotografii. N-au existat însă filmări cu personajul respectiv, au existat foarte puține materiale. Așa că ce am avut, fotografii făcute la Dorohoi sau aduse de Anca Damian, le-am folosit. Dar nu le-am folosit pur și simplu introducându-le în film, pentru că este un film de animație. Și atunci am preferat să le schimbăm aparența, am pictat peste ele, le-am transformat cumva, le-am îmblânzit”. Obiectele lui Crulic care apar pe tot parcursul filmului îi dau acestuia unitate, este de părere Dragoș Ștefan: “În multitudinea asta de tehnici trebuia păstrat cumva un fir roșu, o unitate. Și asta a fost una dintre metodele prin care am păstrat unitatea vizuală”.

”La noi nu există școală, există un context mai degrabă, în care niște oameni pasionați de domeniu se dezvoltă”.

Când documentele nu au mai putut să ofere suport pentru munca echipei de la DSG, s-au folosit și alte tehnici de animație precum stop animation (cadrele desenate cadru cu cadru și apoi transpuse pe computer) și cut-out animation (diverse părți din personaj au fost desenate pe hârtie și apoi animate în computer). “Cut out-ul este o metodă mai economică de desenat. Am făcut însă și desene frame by frame în anumite cazuri. Cea mai mare parte de animație este făcută însă cu cut-out. Elementele desenate separat, regrupate și animate în computer. Se numește puppet animation. Mișcările sunt un pic de marionetă, așa. A trebuit să găsim un echilibru între ce ne permiteam să facem și ce trebuia exprimat cât mai convingător. Dacă trebuia să facem tot filmul animat frame by frame, pur și simplu era imposibil. Și ca timp, și ca resurse”, mărturisește Dan Panaitescu. Iar în unele cazuri, unde era nevoie “să se creeze mai multă spațialitate”, s-a mers pe animație 3D. Este vorba de mașina cu care a fost tranportat corpul lui Crulic din Polonia, multe dintre decoruri, precum și scena de final, cu cearșaful care zboară.

 

Drama sporită tehnic

Mixul de tehnici de animație folosit de echipa din spatele lungmetrajului Crulic s-a făcut de fiecare dată cu gândul la firul narativ. La începutul filmului, când este ilustrată copilăria lui Crulic, vizualurile sunt mai bogate și colorate mai vesel. În perioada de adolescență, s-a ales stop motion, iar obiectele devin reale, palpabile. În timpul detenției din Polonia sunt folosite poze ale Crulic peste care s-a pictat sau direct picturi cu personajul principal. În partea de final, care coincide cu moartea tânărului, totul e pictat. “Tehnicile au fost alese pe de o parte în funcție de poveste, ce se preta mai bine, ce exprima mai bine o anumită stare care se asocia cu un anumit moment al poveștii”, explică Dan Panaitescu, completat de Raluca Popa: “Alegerea tehnicilor a fost foarte asumată, în funcție de fiecare moment din evoluția personajului. Acolo și naratorul Vlad Ivanov vorbește foarte blând și oarecum glumeț, chit că e vocea mortului. Momentele dramatice mai ales sunt evidențiate prin rupturi tehnice”.

Foto: Aparte Film

 

Fără un plan detaliat al poveștii, prezent într-un story board respectat cu sfințenie, împletirea acestor tehnici de animație ar fi fost cu certitudine un rateu. Așa că timp de un an de zile, cât a durat munca de creație (fără cea de randare pe computer, calculată separat), echipa de la DSG a umplut pereții studioului cu planșe care înfățișau cadru cu cadru toată narațiunea. “Am făcut un story board, în care am împărțit filmul pe scene și pe tehnici. Fiecare tehnică a avut o culoare în dreptul ei. Fiind un proiect atât de mare, e totuși foarte greu să îl controlezi. Totul trebuia să fie foarte bine organizat. Pentru că în momentul în care începi să lucrezi la detalii, riști să pierzi ansamblul. Chiar dacă schimbam tehnica de la o scenă la alta, totul trebuia să continue într-un mod firesc”, spune Raluca Popa.

 

Know-how londonez

Privind în urmă, din filmul Crulic n-a mai rămas palpabil decât urmele de lipici de pe pereții studioului și o cutie mare în care sunt depozitate desenele inițiale. Restul e arhivă virtuală păstrată conștiincios în calculator, alături de produsul final, cele 73 de minute de animație, mai mult decât a adunat vreun alt produs al cinematografiei românești în ultimii 20 de ani. Întrebați de ce acesta e singurul produs animat de lungmetraj din ultimele două decenii, Dan Panaitescu dă vina pe lipsa unui trecut în acest domeniu în România: “Nu a existat nici o tradiție în animație. Și nu există în continuare. Nu există oameni care să permită crearea unui sistem pedagogic care să producă animatori. Oamenii care produc animații învață de capul lor sau învață în studio. Dacă vorbim de animația 2D, de mână, frame by frame, care mie îmi place în mod deosebit, nu are cine să te învețe. În cea pe computer sunt oameni care s-au format pentru că există cerere pe piață. De învățat trebuie să o înveți singur, nu are cine să o facă. Au existat studiouri la un moment dat în România, în comunism, era Animafilmul, apoi a apărut și Dacodacul, care au dat faliment. Au mai apărut apoi studiouri care lucrau pentru afară, primeau proiecte. Nu era însă creație propriu-zisă. Nu au rezistat. Probabil pentru că prețurile erau mai mari decât în China. Iar unul dintre motivele cele mai importante pentru care asistăm la această situație este lipsa culturii de cartoon în România. E un cerc vicios”.

Anca Damian este mai optimistă în privința viitorului animat: “Cred că are multe șanse să explodeze. Datorită Animest-ului (Crulic a avut avanpremiera la acest festival de film, n.red.) s-a trezit gustul pentru animație. Sunt multe zone de explorat și multe resurse latente”.

Dragoș Ștefan, care lucrează periodic în Londra la proiecte de animație de anvergură mult mai mare, spune că fără experiența de acolo nu ar fi reușit să ducă filmul Crulic la bun sfârșit: “Suntem remarcabili noi românii, din nou, pentru că în partea asta de Europă suntem singurii fără o tradiție în animație. Noi am avut parte cu Crulic de un context special. În România nu există un regizor de animație. Noi aveam un regizor care venea din zona de live action (Anca Damian n.red.) și a fost, din această cauză, mult mai interesant pentru noi decât dacă lucram cu un regizor de animație care venea din Anglia, de exemplu. Acesta ar fi știut din start foarte clar tot și ne-ar fi impus practic cea mai mare parte a lucrurilor care trebuie făcute. În cazul nostru, neexistând nimic, ești pus în situația de a inventa chestii, care este o experiență de învățare foarte bună. Eu lucrez, pe de altă parte, în Anglia, iar lucrurile se fac altfel, mi-am dat seama cum se organizează un proiect și am aplicat asta la Crulic pentru că altfel ieșea un dezastru. Un astfel de proiect dacă se făcea în Statele Unite avea, probabil alt buget, oamenii de acolo ar fi lucrat în altfel de studio, cu altă structură și cu ale competențe. Și ar fi ieșit ceva cu totul diferit”.

Alte articole